de Milucă
Vine de la munte, iarna la câmpie Aducând în poale, zile de urgie. Vie! Eu la lampă fac, Versuri doar pe al meu plac. Și fiindu-mi oaspe dulcea primăvară, Râdem de furtuna care plânge-afară. Iasă-n calea iernii, ca la o mireasă, Crivățul, fiorii, corbii, pâcla deasă… Iasă! Eu cu gândul plec Și ferice trec Prin poieni în floare, prin păduri umbroase Unde mii de glasuri cânt-armonioase. Copyright © 2022MMT. All rights reserved
Imagine de Joshua Boman de la Pixabay
Volume publicate:
de Maria-Sibioara Sângerean
Mi-e... cum să-ți spun
Tu, dor...mi-e un dor,
de un dor antic
de un dor văratic
de un dor curat
de un dor adevărat
de un dor tânăr
de un dor nufăr...
Mi-e dor numai de tine!
Mi-e...nu știu...simt...
Mi-e dorul... pustiu întins,
fără dor duios
fără dor frumos
fără dor suspin
fără dor sublim
fără dor adolescentin
fără dor creștin
fără dor destin...
Mi-e dor înfinit de tine!
Mi-e dor... și strig...
Tu, dor... mi-e dor
De viitorul dor ”a tine”...
și de dorul neuitat
și de dorul legănat
și de dorul înflorit...
și de dorul pârguit
și de dorul de mine
și de dorul de tine
și de dorul de noi
și de scânteia din ploi
și de dorul ispitit
și de dor de iubit
și de dorul ce doare...
Tu, dor ...mi-e dor...
Mi-e dor, de iubirea cea mare!
Imagine de Enrique Meseguer de la Pixabay
Volume publicate:
de Octavian Sărbătoare
Motto: „Jur ca în luptă să fiu puternic ca şoimul în zbor, ca apele învolburate să răstorn stânca vrăjmaşilor, ca vântul năpraznic să nimicesc pe cei răi.” (din Cartea Lui Zamolxe, LEG, 2, 46).
Din vremurile veşnicei dăinuiri, pe pământurile întinse ale arienilor, hălăduia Cavalerul trac, nemuritorul. Era zeu al războiului şi urmaş al străbunului zeu Ares, întruchiparea dreptății Dumnezeului Ler strămoşesc. Veac după veac au păşit şi alții, pe urmele Cavalerul trac, ca să slujească lumina. Faptele de vitejie ale acestor nemuritori sunt scrise în cer în Cartea Lui Dumnezeu şi încrustate în inimi.
Dar mai trăiau şi alți oameni, cei cuprinşi de întunericul sufletelor. Ei se temeau de lumină. Bezna nu putea să apună prea curând, Domnul cerului făcuse ca lumina şi întunericul să aducă freamătul, fața şi reversul lucrurilor, până la vremurile marilor suferințe ale schimbării la față a lumii.
Răsărea soarele în țara zeilor. Munții îşi dădeau aburul dimineții ofrandă soarelui, pe dealuri răsunau cântece de păsări. În razele de lumină roua câmpiilor se schimba în diamante, iar apele limpezi erau oglinzi de suflete.
Dacia era inima pământurilor tracilor. Părintele Deceneu, abia fusese inițiat Mare Preot, de către Marele Preot Dorian, pe Ceahlău, muntele cogaion al carpilor.
Deceneu şi Burebista se cunoşteau din copilărie. Burebista avea doar şase ani mai mult decât Deceneu, care intrase de tânăr în preoția Lui Zamolxe. Drumurile vieților lor i-au dus acolo unde le erau hărăzite destinele, Burebista mersese pe calea armelor, Deceneu pe cea a păcii şi înțelepciunii.
Mulți ani triburile tracilor fuseseră măcinate de rele şi Dumnezeul strămoşesc îşi întorsese fața de la poporul Său. Dar vremurile se schimbaseră, treptat Domnul cerului a privit din nou către Țara zeilor. Puterea tracilor crescuse de când aprindeau focurile sacre pe toate pământurile locuite de ei. Şi duşmanii nu mai îndrăzneau. Oamenii învățau din nou să asculte străbunii de sub brazdă, şoapta pământului, iar sufletul lupului îşi arăta iarăşi lumina.
Burebista, căpetenia destoinică a câtorva triburi de daci, nu era îndeajuns de puternic încât să oprească luptele dintre frați. Îl durea inima auzind că tracii s-au războit iarăşi între ei. Se tot gândea cum să oprească vărsările de sânge, că duşmanii aşteptau să-i simtă slabi ca să năvălească. Şi Deceneu era hotărât să-i adune pe traci sub coroana unui singur rege.
Era primăvară şi Burebista primise vorbă de la Deceneu să vină la Sarmisegetuza. Marele Preot avea cuvinte de taină cu dacul al cărui destin era scris în stele.
Abia începuse vara şi Burebista, însoțit de oşteni călări, aleşi cu grijă, a pornit să-l întâlnească pe Deceneu. Cu regele venea şi nevasta sa Zânaida, fata unui rohman din ținuturile carpilor. Chiar Marele Preot Deceneu îi căsătorise cu ani în urmă.
Era într-o amiază, soarele strălucea puternic, când Burebista a ajuns la Sarmisegetuza, capitala sacră a dacilor. Pe dată Marelui Preot i s-a dat de ştire despre venirea oaspeților, care au descălecat la casele anume pregătite pentru ei şi s-au odihnit după oboseala drumului lung. La timpul potrivit Burebista a trimis vorbă lui Deceneu că era gata să fie primit.
Şi Burebista cu oştenii lui au fost conduşi în marea sală a focului sacru dacic, care fusese ridicată iarăşi după distrugerea ei de către regele gal Aster. Acolo îi aştepta Deceneu.
Înalt, îmbrăcat în roba albă a Marelui Preot, purtând eşarfa sacerdotală, ținând în mâna dreaptă toiagul înțelepciunii Lui Zamolxe, având pe cap căciula de blană de miel a preoților pileați, Deceneu s-a bucurat la vederea oaspeților.
– Închinare, Mărite Preot! i s-a adresat Burebista. Şi neamurile tracilor să aibă parte de lumină în suflete.
– Bun sosit, oaspeți de seamă şi oşteni viteji! a răspuns Deceneu. Iată că a venit timpul împlinirii voastre.
Noii veniți au fost îndemnați să ia locuri la mese şi îndată slujitorii sanctuarului au adus mâncăruri pentru toți cei prezenți în sala focului nemuririi dacilor. Burebista şi nevasta sa Zânaida s-au aşezat la masă alături de Deceneu şi de Mara, preoteasă şi nevastă a lui Deceneu. Şi toți s-au înveselit la mesele bogate aşa cum era datina străbună. După tradiția strămoşească nu se beau băuturi amețitoare în preajma focului sacru.
Şi cei doi au depănat amintiri şi şi-au spus veşti.
– Am aflat despre galii scordişci, care locuiesc la sudul fluviului Istru, că sunt tare neliniştiți! a spus Burebista. Aşa dezbinați cum sunt azi tracii va fi greu să-i confruntăm. Ba chiar unii traci s-au unit cu duşmanii şi ne amenință aici în Dacia. Ne trebuie o mână de fier.
– Mâna de fier vei fi tu, Burebista! i-a zis Deceneu. Mâine dimineață te voi iniția în Ordinul Cavalerilor Zamolxieni, frăție de curaj şi înțelepciune. Când curajul se înfrățeşte cu înțelepciunea, vine izbânda în toate cele făptuite.
– Sunt gata Mărite Preot! l-a încredințat Burebista. Trebuie să oprim vărsarea de sânge între frați.
Când ospățul s-a sfârşit, Burebista şi oamenii lui au revenit la casele de oaspeți şi s-au pregătit pentru dimineața următoare. Sala cea mare s- a golit şi slujitorii sanctuarului au pregătit lemnele şi toate cele de trebuință pentru a doua zi.
(Va continua)
Legenda face parte din volumul «Legendele dacilor poporul nemuritor al zeilor» de Octavian Sărbătoare
Marele rege Burebista reprezentat cioplit pe un trunchi de copac uscat în munții României (imagine de pe coperta cărții).
Suntem un ocean de străini uniți prin ceea ce permitem să se vadă, prin ceea ce alegem să împărtășim, uniți de picături conjuncturale ori intenționat cuprinse în căușul palmelor și risipite apoi către zări, către brațele, chipul și părul unui altcineva.
Imagine de Merlin Lightpainting de la Pixabay
https://www.facebook.com/Iulia.Paciurea/ http://www.iuliapaciurea-scriitor.com/ Volume publicate:
de Marian Hotca
La căsuţa cu păpuşi Bate lupul pe la uşi De se speri-o păpuşică: „ Voi muri de mititică!” O păpuşă mai bătrână A luat-o-ncet de mână. Şi îi spuse: „- Fata mea, N-are cine te mânca! Lupii nu mănâncă plastic Şi nici feţe de elastic, Ei mănâncă oi şi miei, Nu păpuşi de zece lei!” „- Dar mătuşă păpuşică, Bate lupul, uşa-mi strică! Când a fi iarnă mai grea O să intre-n casă nea!” „- Ai dreptate, surioară, Am să ies eu pân’ afară: Şi-o să-i zic în gura mare Că noi nu suntem mâncare. Şi să plece de pe-aici, Lupul rău cu păr arici, Fiindcă suntem păpuşele Harnice şi frumuşele!”
Imagine de NoName_13 de la Pixabay
Poem apărut în volumul «Poemele copilăriei». Volumul poate fi descărcat de aici, pentru că există acordul autorului.
Volume publicate:
de Cintzia Angelina Mardale
Câte șanse ar fi trebuit să îți dau? M-ai făcut să cad în întuneric și nici măcar nu mi-ai aprins lumina. Ai stat acolo și m-ai privit cum sufăr în tăcere.
Așa m-ai făcut să cred. Că sunt problema cea mai gravă din viața ta. Când te culegeam dimineața din bar, unde erau prietenii tăi? Când îți plăteam taxiul atunci când veneai beat mort din club, unde era femeia cu care petrecuseși noaptea?
Și când a trebuit să îți plătesc datoriile față de așa zișii tăi prieteni, m-ai părăsit pentru că mă băgam în viața ta. Fraieră eu, care voiam să te ajut.
Nu sunt negativistă, dar negativismul tău îmi ucide și ultima parte de bunătate din mine. Unde erai când eu aveam nevoie de tine și te căutam?
Și apoi când am plecat, mi-am dat seama că e bine ceea ce fac, aveam nevoie să stau singură cu mine, să mă iert pe mine pentru că te-am iertat de atâtea ori. Am plecat pentru că nu mai găseam în tine nimic din ce te învățasem să fii.
Ai fost jucăria lor și credeai că ei te iubesc. Nu ai apreciat cine te iubea cu adevărat. Nu ai știut să mă păstrezi lângă tine. Și în puținele dăți în care îți cereai iertare speram că poate ți-ai dat seama cât de importante sunt brațele mele atunci când te îmbrățișez. Credeam toate astea.
Imagine de annca de la Pixabay
Text și imagine: https://angelinamardale.com
Publicații:
MasticadoresRumanía Editora: Manuela Timofte 