Poezie

de Simona Prilogan

Oficial a sosit…
Țoc, țoc, îmi sărută buza gândului
fară prea multe întrebări,
neasteptând răspunsurile mele,
care oricum nu ar prea conta
pentru prea plinul întâmplat
intre pereții unei veri abundente.
Sosiri, plecări, mutări, șah-mat,
iar sosiri, iar plecări and so on…

Pe dumneaei melancolia
nu o mai evidențiez, pentru că
deja și-a luat lumea-n cap,
împrastiindu-și parfumul peste tot calendarul.
Rămân doar în zona de bun simț
a unei ecuații cu trei, patru necunoscute,
împletind sensurile realității
după mișcarea astrelor.
O toamnă colorată, răsfățată
de un septembrie blând și senin
îmi îmbrățișează gândurile.
Gândurile mele nostalgice,
dansând tumultos, pasionat,
rebel, senzual cu dorințele înfumurate,
neastâmpărate, nebunatice
și fluide ale inimii.
Planete se aliniază cuminți și înțelegătoare
pe trasee nevăzute, mistice,
împletind magii coborâte din al nouălea cer.
Tic, tac, îmi ticăie
ceasul dimineții
amintindu-mi că trebuie să mă trezesc.
Din somn, din amorțeală,
din visare, din alean.

Nu am cules strugurii din vie,
i-am cumpărat aseară
din Tescoul de la marginea podului.
Un indian simpatic îmi zâmbește
mereu de după tejghea,
neîndrăznind să avanseze pașii.
A scanat strugurii,
apoi vinul,
apoi bomboanele de ciocolată.
I-am întors zâmbetul.
„Se lasă cu petrecere?”
prinde curaj a întreba…
În sfârșit, îmi spun eu în timp ce
un zâmbet obraznic îmi zugrăvește fața.
„Un fel de… Uite,
pe ceruri avem o lună plină, luna abundenței.
Sosește toamna… mâine…”.
Mă privește ciudat,
holbând doi ochi negrii,
dar nu pentru prea multă vreme.
Un râs mai obraznic decât zâmbetul meu
își face apariția de după mustățile
și barba ce-i acopereau mai bine de jumătate de față.
„Înțeleg, înțeleg…”
și îmi face cu ochiul stâng.
Mă rușinez,
aș, ce s-o fi întâmplat cu astrele în seara asta?
Împachetez repede lucrurile
și aproape că dau năvală afară,
când vocea lui mă prinde din urmă:
„Știi, am vrut să te întreb,
dar mereu nu am îndrăznit,
ai vrea să ieșim la o cafea, într-o bună zi?”
„Aaaa”, bangui eu,
mai mult speriată de acum de îndrăzneala lui.
„Sunt foarte ocupată zilele acestea, dar…”
Nu reușesc să îmi termin fraza
că iar mă ajunge vocea lui:
„Oh, m-am gândit eu că nu ești singură,
că ești ocupată”… Bună mișcare.
„Da, sunt ocupată.”
Șah-mat, ce ți-e și cu lingua franca uneori.

Nu am bătut nucii, ci ideile…
Le-am scuturat puternic,
în așa fel încât toate fructele coapte
să îmi cadă în poală.
Au avut coajă tare,
le-am așezat cuminte în containere colorate
pe care le comandasem online
la Argos și Waterstone.
Să înceapă șoul, zic deci.
Ideile se prind în dans,
balansându-se pasional
printre pereții gândurilor,
tânjind miresme delicate
și panorame înalte.

Eu tac, mai mereu,
ascultându-le cântecele,
urmărindu-le dansul.
Mereu am dansat, timid la început,
apoi din ce în ce mai năucitor.
Am dansat printre continente,
hărtii și documente,
aeroporturi, căderi și ridicări.
Am valsat printre protocoale,
culturi, râzând și plângând,
săltând de bucurie
sau sfâsiindu-mi serile în durere.
Dans, dans, mă prind și eu în vâltoare.
Ne învârtim îmbătător.
Este toamnă,
la geam bate ușor
un vânt din miazănoapte.
Merele și gutuile… îmi apar în minte…
De undeva din copilărie,
un alean se topește printre gânduri.
Lăcrimez.
A dor, a înstrăinare, a neputință.
Sunt la mii de kilometri distanță,
în timp și în spațiu.
Planetele își continuă cuminți alinierile magice,
în timp ce eu ajustez emoțiile unei alte realități.
Un oraș multicolor zâmbește vesel,
plin de lume, arome, povești și speranțe.
O altă eu îmbrățișez cu încântare toamna.
Mulțumind universului pentru fructele coapte ale beatitudinii.

Țoc, țoc… mă sărută jucăuș pe buza gândului,
marcând un egal năucitor între lumini și umbre,
mângâind stelele cerului.
O tihnă își aruncă mireasma peste necunoscutele realității.
Un sonet își curtează rimele la poarta sufletului.
Rămânem împreună
să dansăm tangoul toamnei.
Echinocțiul îmi face zglobiu cu ochiul…
Zâmbesc jucăuș…
Emoțiile imi scriu o Poezie…

https://prilogansimona.art

Volume publicate:

Imagine de la Pexels

Zâmbete de duminică…

de Petru Racolța

* Bulă își primise permisul de conducere doar de câteva zile. În timp ce se plimba cu mașina pe străzile capitalei, este oprit de un polițist:
– Dumneata ai lovit cu mașina un om. Știi ce trebuie să faci în astfel de cazuri?
– Da, știu, răspunde speriat Bulă. Îl iau în mașină și-l duc la urgență!
– Atunci de ce nu procedezi așa?
– Nu pot. Am deja cinci răniți în mașină.

* O femeie bătută măr se duce la un polițai ca să reclame. Acesta o întreabă cine a bătut-o, iar femeia îi răspunde că doctoru’ ginecolog Ionescu. Îl cheamă polițaiul pe doctor la secție și îl întreabă ce a avut cu femeia de a jucat-o în picioare.
Acesta răspunde că a avut o zi grea, cu multe nașteri, avorturi, extrauterine și alte chestii, după-amiază a intrat de gardă și a avut tot așa, o noapte plină cu nașteri, avorturi, cezariene, iar dimineață, când era în parcarea spitalului să plece acasă, a venit tipa la el și i-a spus că dacă-i dă 50 lei îi arată păsărica!

* O pereche la vârsta a treia, după o consultație geriatrică, primește ca sfat de la medic să-și noteze ce au de făcut pentru a compensa, astfel, memoria care începe să se deterioreze.
Într-una din zile, în timp ce se uitau la TV, bătrânelul se ridică din șezlong pentru a merge la bucătărie. Soția:
– Adu-mi și mie o cupă cu înghețată, dar notează-ți să nu uiți.
Soțul:
– Nu e nevoie, doar țin minte.
– Stai, mai pune în înghețată și niște zmeură. Notează-ți…
– Nu e nevoie…
– Încă ceva: pune deasupra și o linguriță de frișcă. Notează-ți…
– Nu notez nimic, doar țin minte atâta lucru (din ce în ce mai iritat pentru că e întors din drum).
După vreo douăzeci de minute, bătrânelul iese din bucătărie cu un platou cu felii de șuncă și ouă, pe care îl depune în mâinile consoartei. După ce se uită la platou, bătrânica explodează:
– Vezi, ai uitat ceapa! Doar ți-am spus să notezi…

* În gară la Fălticeni mă abordează o reprezentantă de la Colgate:
– Doamnă, știați că o persoană obișnuită își spală doar 30% din dantură?
– Domnișoară, suntem în Fălticeni. Aici, o persoană obișnuită are doar 30% din dantură.

* – Alo, biroul de informații? Spuneți-mi, vă rog, unde pot găsi Viagra pentru femei?
– În orice magazin de bijuterii.

* La prima întâlnire:
Ea: – Uimește-mă!
El: – Nu am cont pe Facebook!

* Mărturisire:
În fiecare dimineață mă învârt în același cerc vicios. Pentru a-mi face o cafea trebuie să mă trezesc, iar pentru a mă trezi trebuie să-mi fac o ceașcă de cafea…

* Constatare:
Fiecare dintre noi, bărbații, știm câte ceva despre femei. Ca să ne împiedice să creăm o bază comună de date, femeile ne dau foarte rar voie la bere cu băieții.

* – De ce albinele nu au guvern, președinte?
– Deoarece ele trebuie să facă miere, nu rahat!

* Soldații americani, japonezi și somalezi se întrec la tras cu tunul. Americanii trag până la 4.000 de metri. Japonezii trag până la 8.000 de metri. Somalezii trag la 10 metri. După trageri, generalul american îl ia la mișto pe cel somalez:
– Bine, mă, numai 10 metri?
La care somalezul răspunde:
– Dacă ești mai tare, hai tu și suflă-n țeavă!

https://racoltapetru6.wordpress.com

Imagine: Pexels

Ești orb pentru că vrei!

de Simona Timofte

https://web.facebook.com

Pexels

Inimi Frânte

de Bianca Alina

Te uiți la mine când îmbrac rochia roșie. Rochie roșie, stiletto negri și ruj roșu. Îmi spui că arăt ca o femeie fatală. Râd. Femeia fatală cu inima frântă! Eram atât de distrusă sufletește când te-am cunoscut.

Mi-am așezat inima în mâinile bărbatului nepotrivit când eram mai tânără și asta aproape m-a ucis. Inima mi-a fost frântă iar și iar, devenind la fel de fragilă ca o sculptură de sticlă. Spiritul meu a fost zdrobit până la punctul în care am crezut că moartea va fi singura mea mântuire. Iar tu… ai atât de multe povești pline de tristețe, povești sfâșietoare. Deși vrei să le ascunzi, simt aceste povești gravate pe pielea ta, de fiecare dată când te ating. Îți înțeleg tăcerea. Nu voi pune întrebări care te-ar face să te simți incomod. Îți voi săruta și mângâia fiecare centimetru de piele. Îți prețuiesc cicatricile. Te-au adus aproape de mine. Oh, amândoi suntem profund răniți! Am găsit unul în celălalt părțile care lipseau pentru ca inimile noastre să fie complete, și totuși, spunem că dragostea este un joc în care pierzi întotdeauna și jurăm să nu ne îndrăgostim niciodată. Ne mințim singuri. Ne-am îndrăgostit deja unul de celalalt. Oricât am încerca să ascundem ceea ce simțim, mâinile și buzele ne trădează de fiecare dată când ne întâlnim.

Îmi simt inima foarte grea când te sărut de despărțire. Mi-aș dori să nu fiu nevoită să plec. A fost ceva diferit la tine astăzi. Felul în care m-ai sărutat, felul în care m-ai atins. Nu pot rezista și cedez din nou dorinței. Risc totul stând mai mult. Asta m-ar putea ucide, dar aș muri fericită doar ca să te mai simt încă o dată.

https://fatacusufletdecerneala.wordpress.com

Pexels

Pe Calea lui Zamolxe

Trezirea străbunilor

de Octavian Sărbătoare

Cap. 1 Proiectul Deceneu

(continuare)

Seara îl întâlnesc pe prietenul nostru indian Dele. Vreau să-mi relateze câte ceva despre zeii acestor locuri. Numele dat ținutului, Valea Zeilor, are o adâncă semnificație. Mai întâi îmi spune despre el:

– Sunt originar din Valea Parvati. Satul meu, Malana, se găsește la peste 2500 metri înălțime pe malul râului cu același nume, la aproape 25 km de aici. Comunitatea noastră este izolată, legendele spun că ne tragem din soldații lui Alexandru Macedon veniți pe aceste meleaguri. Nu ne asemănăm cu alți localnici din împrejurimi. Vorbim limba Kanashi, deosebită de toate celelalte din zonă.

– Am auzit ceea ce se spune despre voi. Știu și că oamenii din așezările de aici cred în unul sau în mai mulți zei sau zeițe care le patronează viața. Voi la Malana ce zeu adorați?

– Zeitatea la care ne închinăm se numește Jamlu. Originea ei se pierde în timp. Reprezentarea fizică a zeității este animată de un spirit al înțelepciunii despre care noi credem că poate intra în oameni și transmite mesaje.

– Zeul Jamlu! Numele sună apropiat de mantra folosită de noi, zam.

– Într-adevăr. Vă mărturisesc că această asemănare m-a făcut să mă ofer să vă ajut.

– Spune-mi mai multe despre Valea Zeilor, îl rog pe Dele.

– Se spune că în Himalaya, în Valea Zeilor, cerul este deschis către cei de sus, încât omul poate chema orice suflet pe care dorește să-l întrupeze. Noi credem că astfel de spirite pot coborâ în oamenii pe care îi numim gurr. Pe vâfurile munților sunt spiritele zeilor și zeiâțelor care uneori vin sub formă de vulturi. Ritualurile focurilor, yajna, cum le numim în India, au rolul de a chema spiritele care ascultă dorința, sankalpa, celui sau celei care le venerează, și apoi o împlinesc cum știu ele că este mai bine.

– Cât de răspândită este yajna prin aceste locuri?

– Foarte mult. Se spune că la Kullu, numit Kulantpitha în textele religioase, locuia înțeleptul Shringi, vestit și pentru că a condus yajna regelui Dasharatha. Se povestește în epopeea Ramayana că acel eveniment a creat posibilitatea nașterii zeului Rama și a fraților săi. Prin invocarea zeului Vișnu, la acea yajna, o parte a spiritului său a intrat într-un om, în Rama. Am spus anterior ce pot face spiritele.

– Aveți credințe foarte interesante. Dar tu, împreună cu soția ta, de ce ați părăsit satul natal?

– Lucrăm temporar aici. În Malana oamenii sunt foarte săraci. Dar curând ne reîntoarcem pe meleagurile noastre.

– Mulțumesc Dele, am aflat multe de la tine. Ne întâlnim iarăși mâine dimineață.

A doua zi facem pregătiri similare. Eu voi conduce ritualul. Aleg ca text poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii a lui Lucian Blaga. Voi recita fragmente din poezia Luceafărul, a lui Mihai Eminescu.

Ieșim din cabane și ajungem la locul știut. Mi-am pregătit o coroniță de crenguțe verzi pe care mi-o așez pe cap. Din nou Naina, soția lui Dele, pregătește pudra roșie kumkum. O aplică apoi, rând pe rând tuturor, între sprâncene, ca un punct roșu.

Focul este aprins. În rolul meu de conducător al ritualului le amintesc celor prezenți să-și aleagă o dorință personală. Ea va fi transmisă spre împlinire cerului prin intermediul focului sacru. Am și eu dorința mea către Dumnezeu: Zamolxe, Te rog să dai viață Proiectului Deceneu. Este aceeași pe care am cerut-o și ieri.

– Închin acest ritual Zânei Zânelor, îi anunț pe cei prezenți în românește și în engleză.

Intonăm iarăși de trei ori mantra zam, apoi încep recitarea pe rând a poeziilor: eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu… Încet, ritmic, versurile care m-au fascinat în anii de liceu sunt recitate de trei ori. În surdină audiența pronunță neîncetat numele Deceneu.

Astăzi participanții sunt mai vioi. Deși prezentul foc ritual îl numim geto-dacic, practic esența modului nostru de execuție este aceeași cu cea a hindușilor, doar cuvintele diferă.

Vulturii himalayeni fac iarăși volute largi pe deasupra capetelor noastre, dar de data aceasta zboară mai jos. Am încheiat ritualul. Naina, soția lui Dele, se apropie de mine și îmi mărturisește:

– Noi, oamenii de pe aici, avem întruchipări ale zeilor și zeițelor noastre în idolii pe care îi păstrăm și cu care mergem mereu la sărbătorile locale. Cea a zeului dumneavoastră, Deceneu, unde este?

– Naina, Deceneu nu este zeu, ci a fost un mare inițiat, un fel de gurr cum spuneți voi, al unui popor care a trăit cu peste 2000 de ani în urmă. Noi credem că spiritul lui a poposit aici în Himalaya și se manifestă acum ca suflet într-unul din acei vulturi care planează acolo sus pe cer. Pe măsură ce aceste practici yajna sunt împlinite, prezența lui Deceneu se va manifesta, din ce în ce mai vizibil, mai aproape de noi. Am aflat de la Dele, ieri, despre credința voastră, că astfel de spirite pot intra în oameni. Deceneu poate fi numit zeu din punctul vostru de vedere, dar pentru noi el este un Mare Preot, un fel de brahman suprem. Zeul nostru se numește Dumnezeu sau Zamolxe.

– Jamlu. Mi-a spus Dele că numele zeului dumneavoastră seamănă cu cel al zeului nostru.

– Într-adevăr. Este ceva de care putem ține seama. Cercetări se pot face în viitor pe o astfel de temă. Noi, eu și Florin, suntem din acele părți ale lumii de unde au venit străbunii voștri, macedonenii și grecii lui Alexandru Macedon.

– Chiar și semănați cu noi, spune ea uitându-se la mine și la Florin.

Dele reamintește grupului său că mâine, la aceeași oră, vom continua ritualul, apoi ne răspândim cu toții la treburile noastre.

Reveniți la cabane îl rog pe Florin să îmi spună programul zilelor următoare:

– Ce vom mai face? Cât timp vom continua astfel?
– Depinde cum vor decurge evenimentele. Vom alterna între noi doi conducerea ritualului. Mâine este rândul meu. Mă voi mai gândi ce text să folosesc.

(va urma)

Pexels

Diseña un sitio como este con WordPress.com
Comenzar