DECENEU și Preoția Neamului (III)

de Octavian Sărbătoare

Motto: „Că răul omenirii va fi cândva distrus de lup şi de şarpe. Lupul este cutezața, iar şarpele este înțelepciunea. Şi atunci când cutezanța şi înțelepciunea se unesc, întunericul dispare din sufletele oamenilor. Lupul şi şarpele sunt temelia salvării omenirii, noi îi purtăm pe stindardul nostru, simbolul neamului” (din Cartea Lui Zamolxe, LEG, 2, 84-87).

(Continuare I, II)

La acea vreme Deceneu a ales dintre traci, tineri destoinici şi cu har, bărbați şi femei pentru preoția Lui Zamolxe. Pe unii i-a trimis la învățătură la călugării rohmani. Pe cei mai de seamă i-a învățat tainele cerului şi-i îndemna să cinstească divinitățile neamului şi sanctuarele.

Aşa Marele Preot i-a inițiat pe unii să fie preoți pileați care, în afara datoriilor preoțeşti, erau şi cavaleri zamolxieni. Preoții pileați puteau să meargă cu oastea, erau cei care chemau spiritul lupului să cuprindă inimile oştenilor şi aduceau vâlva lupilor peste oastea întreagă. Iar acei preoți pileați care se retrăgeau în sihăstrie erau numiți rohmani, trăind prin peşteri şi alte locuri neumblate.

Pe unii preoți pileați Deceneu îi iniția în peşteri, iar pe alții pe vârfurile munților. Încă unii primeau preoția pileată pe malurile râurilor învolburate. Şi Marele Preot le spunea:

– Toți preoții pileați fac mare jurământ la hirotonisire. Unii preoți pileați sunt inițiați în peşteri ca să simtă răcoarea peşterii şi spiritul Lui Zamolxe cum le intră în oase. Alții sunt inițiați pe vârfuri de munte să fie în viață ca şoimii cerului. Iar aceia care primesc preoția pileată pe mal de apă învolburată să aibă puterea apelor învolburate cu care să răstoarne stânca vrăjmaşilor.

Preoții pileați făceau Jurământul Preoției Zamolxiene împreună cu Jurământul Cavalerilor Zamolxieni cu palmele îndreptate spre focul sacru dacic. Apoi puteau purta cu veşminte preoțeşti căciulă de blană de miel. Odată intrați în preoția zamolxiană cei hirotonisiți nu se atingeau de băuturi amețitoare şi cei mai înalți în spirit nici carne nu mâncau în amintirea firii blânde a străbunului Zamolxe.

Aşa s-a format o castă virtuoasă de preoți ai neamului. Ei trăiau în cumpătare, nu adunau bogății şi le era teamă de Dumnezeu dacă-şi încălcau jurămintele făcute la hirotonisire. Şi pe drept aceia care-şi încălcau jurămintele hirotonisirii se temeau şi de mânia oamenilor.

A fost un timp când Deceneu a dorit să le vorbească celor mai de seamă ai neamului. Sute de preoți şi preotese, multe căpetenii de oaste şi bătrânii înțelepți din neamurile tracilor, s-au adunat la Sarmisegetuza în sala cea mare a focului sacru dacic. Deceneu a întețit focul şi le-a vorbit astfel:

– Popor al zeilor! Multe ştim de la străbunii noştri, îngerii veghetori, despre lumea din timpurile ce vor urma. Întunericul se zbate gonit de lumină, dar în zbaterea sa loveşte, răneşte şi ucide. Zamolxe părintele neamului nostru, ne-a dat legi bune ca să fim pildă vie lumii întregi. Şi aflați că, de la timpul viețuirii Marelui Lup Alb, cavalerii zamolxieni au mers în lume şi au luat cu ei învățăturile mari ca să nu lase oamenii lumii să piară în rele. Şi Codul Cavalerilor Zamolxieni a fost dus multor popoare, care au învățat cum să cuteze să urmeze dreptatea şi adevărul. De atunci, de la timpul Marelui Lup Alb, cavalerii zamolxieni au tot cutreierat lumea. Şi aşa vor continua să facă până la vremurile cele mari ale schimbării la față a lumii. Că la acele timpuri răul omenirii va fi distrus de lup şi de şarpe. Şi lupul este cutezanța, iar şarpele înțelepciunea. Şi precum ştim de la Marele Preot Tracian, cel care i-a urmat la marea preoție lui Rodu, el însuşi investit de Marele Lup Alb, atunci când cutezana şi înțelepciunea se unesc, întunericul dispare din sufletele oamenilor. Cavalerii zamolxieni vor schimba lumea, din una rea, răzbunătoare, înşelătoare şi distrugătoare, în lumea care treptat va arăta ca cea a îngerilor, străbunii neamului nostru. Să nu vă îndoiți de aceasta! Noi şi urmaşii noştri vom salva omenirea prin puterea focului sacru dacic. Aşa să fie!

Şi Deceneu s-a despărțit de mulțime cu cuvintele de aur lăsate din străbuni:

– Mergeți cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!

Marele Preot Deceneu fusese mulți ani Bătrânul Înțelept al neamului. Din când în când profețea şi dacii au păstrat cuvintele lui.

Odată Deceneu le-a vorbit preoților la Sarmisegetuza:

– Aflați că lumea se va zbate încă mult timp în lupta luminii cu întunericul. Şi când duhurile întunericului vor cuprinde pe urmaşii noştri, ei vor ieşi la lumină doar dacă vor chema duhurile străbunilor şi vor urma cutezana Marelui Lup Alb şi înțelepciunea Lui Zamolxe. Aşa focul sacru dacic îi poate salva. Asta să o spuneți în vecii vecilor urmaşilor din neamul nostru. Înțelepciunea Lui Zamolxe arianul va cuprinde lumea, iar cei ce o vor urma arieni se vor chema, că duhul lor va fi cel al arienilor, oamenii cu sufletul ales ai lumii pământene. A fi cu adevărat arian nu înseamnă om dintr-o anume rasă sau că el este născut dintr-un popor ales, ci că omul are în el duhul nobil al arienilor. Lumea ce va veni, după marile zbateri ale întunericului, în zilele cele de pe urmă ale schimbării la faă, va fi cea a nobililor arieni, oamenii demni de străbuni, îngerii veghetori care au trăit în timpurile de demult. Aşa arienii lumii, oriunde se vor afla, se vor înălța spre lumina vie a Lui Dumnezeu.

La bătrânețe Deceneu a ales pe preotul Lucian să-l urmeze la Marea PreoŃie. Lui i-a împărtăşit multe alte taine ca să le lase mai departe pustnicilor rohmani să le păstreze pentru timpurile ce vor urma. Şi când s-a apropiat timpul plecării sale din lume Deceneu a vorbit cu nevastă- sa Mara şi i-a spus ca trupul lui fără suflet să fie ars după datină şi cenuşa să fie pusă într-o urnă şi îngropată în curtea casei lor. Şi pe locul acela să se aprindă din când în când focul sacru al nemuririi.

Şi Deceneu a murit. Trupul i-a fost ars pe muntele de la Apolovraci. Acolo Marele Preot Lucian le-a vorbit tuturor despre Deceneu, trimisul cerului, şi despre faptele sale bune, cum el a îndreptat poporul pe calea luminii. Mara, nevasta lui Deceneu a luat cenuşa, a făcut precum el îi spusese şi a pus pe mormântul lui Deceneu crucea Lui Zamolxe.

De la acea vreme preoția Lui Zamolxe s-a numit şi preoție decenee.

Şi au trecut multe secole, duhul Marelui Preot Deceneu a rămas viu veghind poporul zeilor.

***

Legenda face parte din volumul «Legendele dacilor poporul nemuritor al zeilor» de Octavian Sărbătoare

Marele rege Burebista reprezentat cioplit pe un trunchi de copac uscat în munții României (imagine de pe coperta cărții).

Peakpx

Muzeul Memorial Ion Luca Caragiale din Ploiești

de Florin Petrescu

În anul 1962 are loc deschiderea Muzeului Memorial Ion Luca Caragiale, într-o casă ce a aparținut lui Gheorghe Dobrescu, un fost primar al municipiului Ploiești.

Clădirea datează de la sfârșitul secolului XVIII și este printre cele mai vechi din oraș. Printre primii vizitatori s-au numărat Ecaterina Logadi, fiica lui Caragiale și fiica scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, Cella Delavrancea.

Imagini și text: https://turismsiculturainbalcani.wordpress.com

Cultură și tradiții în Balcani

Hanul lui Manuc

Hanul lui Manuc: istorie, legende și curiozități

de Lorin Braticevici

Am descoperit unele detalii interesante despre Hanul lui Manuc și trebuie să ți le relatez. Am câțiva prieteni străini. Unii au fost deja în București, iar alții încă nu au fost. Mereu însă mă întrebam ce locuri cool și tradiționale să le recomand.

Până acum 3 ani, dacă îmi cereai o recomandare de restaurant românesc, nu știam sincer ce să îți spun. Dar, desigur, acum știu.

Nu am descoperit eu toate restaurantele cu specific românesc din București, dar vreo 2-3 am, acum, să îți recomand. Nu sunt fan al mâncării românești, dar dacă mâncarea e proaspătă și fără prea multe grăsimi, atunci nu refuz o porție de mici sau de sarmale.

Puțină istorie

Hanul lui Manuc a fost construit în 1808 de Manuc, unul dintre cei mai bogați moșieri ai vremii. Pe atunci, hanul era o fortăreață, adică un loc de refugiu și de cazare pentru negustorii care veneau să facă comerț în București. În acele secole, Bucureștiul era un important punct de schimburi comerciale între Orient și Occident.

Manuc a optat pentru hanul său, un stil arhitectural la răscruce între stilul clasic neo-românesc și cel modern. Un stil atipic, mai ales pentru o fortăreață, dar care a așezat hanul pe harta clădirilor interesante din București.

Ultimul caravan-sarai

O încântare vizuală atât pentru turiștii străini cât și pentru români, Hanul lui Manuc este în prezent ultimul caravan-sarai al Europei. Una dintre clădirile simbol ale Bucureștiului și a pieței Unirii, Hanul lui Manuc a fost încă de la ridicarea sa unul dintre cele mai importante obiective ale Capitalei.

Aici, au avut loc 3 evenimente istorice. Primul, acum 2 secole, s-a semnat tratatul prin care România pierdea Basarabia. Al doilea, acum un secol, politicienii s-au adunat în încăperile hanului pentru a pune la punct planul de unire al României cu Transilvania și Bucovina. Al treilea, tot aici, elita vremii s-a întâlnit pentru a discuta intrarea României în Primul Război Mondial.

De aici provin micii?

Legendele ne relatează că micii, celebrele bucăți de carne de porc, au fost inventate exact aici. Într-o seară, un boier care de-abia sosise la han, a cerut o porție zdravănă de mâncare de porc. Deși, hanul nu prea mai avea mâncare, bucătarul i-a promis că îi va aduce imediat ceva cu care să se sature.

Cum românii nu duc lipsă de creativitate, hangiul a amestecat mai multe resturi de porc și i-a adus apoi pe tavă mici bucăți de carne imbibate cu mai multe condimente. Boierului i-a plăcut foarte mult combinația inventată și de atunci, aceste mici bucăți de carne de porc se numesc mici.

Hanul lui Manuc în interior

O altă poveste interesantă spune că Hanul lui Manuc a fost la un pas de a fi demolat de Ceaușescu. Acesta își dorea raderea la sol a tuturor clădirilor vechi și istorice din Centrul Vechi, pentru a ridica clădiri noi tipic comuniste. Hanul lui Manuc a scăpat, însă, basma curata. Cum?

Ei bine, se pare că arhitecții de atunci au inventat o istorisire prin care l-au mințit pe Ceaușescu. Aceștia i-au zis că sub Hanul lui Manuc se află o mare ciupercă otrăvitoare și dacă distrug hanul, atunci ciuperca se va răspândi rapid prin București și va aduce multe pagube clădirilor și oamenilor. Ceaușescu a crezut minciuna, și astfel se face că, astăzi avem în continuare în picioare Hanul lui Manuc.

Cronologie pe scurt

După moartea lui Manuc, Hanul lui Manuc a devenit mai întâi un hotel (s-a numit Marele Hotel Dacia, și avea peste 100 de odăi), iar apoi un loc deosebit de petreceri, spectacole, concerte și baluri mascate pentru crema societății bucureștene.

După cum ziceam la început, Hanul lui Manuc este unul dintre locurile mele preferate atunci când vine vorba de mâncare românească proaspătă și bine făcută. Dar nici Caru’ cu Bere nu e mai prejos. Vezi recenzia mea aici.

La Hanul lui Manuc îmi sfătuiesc prietenii străini să mearga atunci când vor să guste ceva tipic românesc. În unele seri de weekend, hanul găzduiește artiști îmbrăcați în straie populare care aduc locului și mai multă atmosferă.

Va redeveni un hotel?

În prezent, Hanul lui Manuc are atât un restaurant cât și mai multe cafenele împrejurul ariei sale. Proprietarii localurilor ne spun că pe viitor vor să amenajeze camerele de odinioară și să redea hanului și rolul de hotel. Firește, camerele vor fi decorate în stilul românesc de acum 200 de ani.

Când a fost ultima oara când ai mâncat la Hanul lui Manuc?

Text și imagini: https://lorinbraticevici.com

Agora Rafte

de Florin Petrescu

Agora Rafte, aromâncă născută în anul 1890 (?) la Nigrita, Grecia, regiunea Macedonia, și decedată în martie 2007 în localitatea Stejaru (Eschibaba), județul Tulcea, Dobrogea. Era din neam de grămoșteni bijduveni, Bijdova fiind o așezare de aromâni situată în munții din sudul Bulgariei. Avea tatuată o cruce pe frunte încă din copilărie, obicei specific aromânilor din neam grămoștean pentru a-și proteja fetele de turci și a nu fi luate în harem. De multe ori când turcii vedeau crucea fugeau.

Agora Rafte și familia sa, la origine păstori au fost colonizați mai întâi în Cadrilater in perioada interbelică, iar în 1940 au trecut în satele din judetul Tulcea unde a rămas până a închis ochii. A fost căsătorită de două ori, primul soț fiind decedat de tânăr, al doilea fiind tot un aromân ales de către familie, cum era tradiția. Când a făcut nunta uneia dintre fete, au venit comuniștii peste ei și le-au confiscat tot, inclusiv mâncarea de la nuntă. Nunțile la aromâni se făceau cu mare fast, de miercuri până miercuri.

Se spune că a trăit 117 ani. Desigur, anul nu se știe cu precizie deoarece aromânii pe vremuri nu aveau acte de stare civilă și își declarau câteodată ani in plus. Bătrânei Agora cel mai mult îi plăcea să își depene amintirile din Grecia și Bulgaria, pe unde au trecut, iar din meniu nu lipsea plăcinta cu spanac macedonească, și cafeaua.

Imagini și text: https://turismsiculturainbalcani.wordpress.com

Cultură și tradiții în Balcani

Museum of Senses

Cum a fost la Museum of Senses din Afi București | Păreri

de Lorin Braticevici

La Museum of Senses din Afi București, am fost în 2021 prin iulie. Voiam de mult să văd acest muzeu fiindcă auzisem de mai mulți care au fost la el, și mi s-a creat imaginea că e un loc interesant.

Când auzi cuvântul “muzeu” uneori îți imaginezi niște săli reci cu expoziții și colecții fără personalitate, nu? Ei bine, acest muzeu nu e genul ăla de muzeu. Ci este o experiență.

Museum of senses e o locație dedicată simțurilor: văz, auz, miros, pipăit și gust. Sper că nu am pierdut pe drum nici un alt simț. Fiecărui simț omenesc îi este dedicată minim o sală.

Camerele sunt foarte interactive, ceea ce apreciez foarte mult. În fiecare loc descoperi și înveți lucruri, testând și jucându-ne manual cu elementele de decor.

Cred, însă, că dintre toate simțurile, văzului i-a fost dată cea mai mare vizibilitate. Jocuri de lumini, iluzii optice, oglinzi și realități virtuale sunt toate la dispoziția ta ca să-ți uimească ochii și să îți ofere un timp de distracție potrivit.

Am stat pe un pat cu 1200 de cuie și m-am simțit ca un vampir, apoi am intrat într-o cameră cilindrică ce se învârtea și avea lumini fosforescente. Camera era dotată cu un pod, și atunci când încercai să mergi dintr-o parte în alta, aveai impresia că se învârte totul cu tine și îți pierdeai echilibrul.

Vizita muzeului ne-a luat peste o oră. În unele camere am poposit mai mult și am umplut telefonul de poze. Locația are și două scaune unde, dacă plătești în plus, primești ochelari VR și pornești în aventuri virtuale. Merită!

Muzeul este privat, și țin să menționez că personalul este foarte amabil și disponibil. Parcă le place ceea ce fac și parcă și ei se distrează fiind acolo. La ieșirea din muzeu poți cumpăra niște suveniruri specifice simțurilor.

Dacă ești în căutare de ceva mai neobișnuit de văzut în București, unde să te poți distra ca un copil și unde să ai cadre pentru poze funky și amuzante, atunci nu poți rata Museum of Senses.

Prețul biletului pentru adulți este de 35 lei, iar pentru copii este de 25 lei. Nu este scump, având în vedere ca este gestionat de o companie privată, este curat și bine întreținut, iar personalul este prietenos. E fix prețul unui bilet la cinema, doar că spre deosebire de filme, aici nu stai pe scaun să te uiți la un ecran ci ești personajul principal care este deja într-un film de aventură și acțiune.

Care sunt muzeele tale preferate din România sau București?

Text și imagini: https://lorinbraticevici.com

Deceneu și preoția neamului (I)

de Octavian Sărbătoare

Motto: „Că răul omenirii va fi cândva distrus de lup şi de şarpe. Lupul este cutezața, iar şarpele este înțelepciunea. Şi atunci când cutezanța şi înțelepciunea se unesc, întunericul dispare din sufletele oamenilor. Lupul şi şarpele sunt temelia salvării omenirii, noi îi purtăm pe stindardul nostru, simbolul neamului” (din Cartea Lui Zamolxe, LEG, 2, 84-87).

A mai trecut vremea. Deceneu îşi făcuse obiceiul să umble prin regat, să-şi îmbărbăteze neamul şi să le dea pilde tracilor. Aşa a aflat despre unii rohmani care locuiau pe culmea unui munte nu prea umblat al carpilor. Şi într-o zi Deceneu s-a hotărât să-i cunoască pe acei pustnici rohmani. Însoțit de şapte tineri învățăcei în tainele preoției, Marele Preot a pornit cu călăuze să-i întâlnească pe rohmani, călugării cei blajini. Aflase despre ei că erau pileați şi vroia să cunoască tainele lor şi totodată să le arate viitorilor preoți cum îşi duc viețile pustnicii nemuritori ai neamului.

Se ştia din vechime că cei mai apropiați inimii Marelui Preot erau călugării zamolxieni, zalmonarii, cum li se mai spunea, cei care tălmăceau semnele zeilor. Şi numele de zalmonar venea de la cel al Lui Zalmoxe, cum I se mai spunea zeului Zamolxe. Printre călugării zamolxieni, rohmanii erau cei mai vestiți, dar şi cel mai greu de găsit. Poporul îi ținea în inimi, ajunseseră legendari, dar prea puțini oameni îi văzuseră. Că rohmanii trăiau pe înălțimi, cât mai aproape de vulturi şi duhurile văzduhului.

Soarele răsărea în codrii cei mari ai carpilor. Călugărul rohman Casian şi ceilalți trei frați rohmani, care viețuiau cu el pe înălțimi, se treziseră de cu vreme să-şi facă rugăciunile către strămoşi. Au urcat pe vârful de munte apropiat unde le era templul mare şi au aprins acolo focul sacru. Cu palmele îndreptate către foc au invocat strămoşii şi spiritele luminii. Apoi au coborât la treburile lui.

Deceneu cu însoțitorii lui au trecut cu greu codrii deşi, dar într-o amiază au sosit la aşezământul de rohmani care i-au întâmpinat cu bucurie. Călugărul Casian a aflat cine le erau oaspeții şi a spus:

– Bun sosit Mărite Preot la oamenii inimii tale. Bun venit tuturor celor care te însoțesc. Şi noi doream să te întâlnim odată, dar iată că domnia ta ne-a luat-o înainte.

– Bun găsit oameni de la izvor! a răspuns Deceneu.

Deceneu şi însoțitorii lui au fost duşi la casele de oaspeți să se odihnească. Mai târziu i-au cunoscut şi pe ceilalți trei călugări rohmani, Zogru, Ilarion şi Ariman.

Mai spre seară oaspeții au fost chemați la frântul pâinii aşa cum obişnuiau călugării să înceapă masa de zi cu zi. Şi când toți s-au adunat călugărul Casian i-a spus lui Deceneu:

– Mărite Preot, iată pânea!
Deceneu a frânt pâinea, a împărțit-o şi au mâncat cu bucurie.
Seara s-au adunat la sfat în casa cea mai mare a schitului. Aşa Deceneu a aflat de la călugărul Casian că rohmanii aceia cunoşteau Legile Belagine, legile neamului frumos, pe care ei le păstraseră în grai şi în scris. Erau acele legi care odată, în vechime, fuseseră scrise pe tăblițe de aur de către Marele Lup Alb.

Şi Marele Preot a spus:

– Noi la Sarmisegetuza am păstrat legile, dar în timp s-a mai pierdut câte ceva din ce fusese odată scris chiar de Marele Lup Alb. Precum văd, voi aveți fără ştirbire acele legi date demult neamului nostru. Cunoaşterea aceasta a venit la timp, că vroim să le scriem din nou pe tăblițe de aur.

– Vi le putem da Mărite Preot, a spus Casian.

– Le luăm la plecare şi le aducem înapoi şi pe acestea şi pe cele scrise pe tăblițele de aur. Voi le veți păstra pentru veacurile ce vor veni.

În zilele ce-au urmat, Marele Preot şi însoțitorii săi au aflat despre legenda cavalerilor din vechime. Rohmanii țineau vie credința în vitejii neamului şi erau toți cavaleri zamolxieni.

– Apăi noi sântem cavaleri zamolxieni, după legea strămoşească a neamului nostru de la Marele Lup Alb încoace, le-a spus Casian. Dar am ales să ne trăim viețile în munți aproape de sufletele strămoşilor şi departe de lume. Arareori cineva ajunge p-aici, că-s în cale păduri greu de umblat.

În seara următoare călugărul Zogru a aprins un foc sacru şi Casian le-a povestit tinerilor, care veniseră cu Marele Preot Deceneu, legenda cavalerilor zamolxieni:

– Demult, tare demult, se spune că trăia Cavalerul trac, strămoşul Marelui Lup Alb care fusese pavăza zeului nostru Zamolxe. Şi Cavalerul trac se trăgea şi el din Ares, zeul războiului, al neamurile noastre din vechime, arienii, copiii lui Arie, arheul, tatăl Lui Zamolxe cel Bătrân, arheu şi el. Cavalerul trac este unul dintre zeii noştri cei mari. Veac de veac Cavalerul trac a umblat pe pământurile neamului său şi-i pedepsea pe cei răi şi avea grijă de cei buni. Nu se ştie când a murit omul, dar mulți tineri au mers pe urmele Cavalerului trac luând în inimi şi minți duhul lui. Acei oameni aprindeau focuri sacre şi chemau spiritul Cavalerului trac să intre în ei ca neamul nostru să țină vie credința în dreptate şi adevăr. Şi noi, călugării de aici, îl slujim pe Cavalerul trac cum putem mai bine pe aceşti munți departe de lume.

– Să ne spuneți cum slujiți voi pe Cavalerul trac, i-a întrebat Marele Preot Deceneu.

Şi Casian a zis:

– Trimitem vorbe bune lumii atunci când ne aflăm la focul sacru dacic. Şi spunem: Doamne Dumnezeule fie ca spiritul Cavalerului trac să fie viu printre oameni, el să-i îngenunche pe cei răi şi să-i țină în bucuria vieții pe cei buni. Şi multe alte rugăciuni facem la focul sacru dacic întru luminarea oamenilor. Că noi nu cerem moartea făptuitorilor de rele dacă este prea mult pentru răul ce au făcut. Vrem mai cu samă îndreptarea lor. Sunt unii oameni dați cu răutățile pentru că au făcut rele şi în viețile lor dinainte, dar căutăm să le ştergem plata acelor rele dacă ei dau semne că vor să meargă pe calea cea bună. Şi ne luăm doar după faptele oamenilor, nu după vorbele lor, că faptele sunt cele care arată dacă omul se îndreaptă. Dar pe cei care merg înainte pe calea răului îi pedepsim. Şi trimitem pedepsele tot prin focul sacru, suflând în el şi zicând: Să intre spiritul lupilor în oamenii care să-i pedepsească pe cei răi, iar Marele Lup Alb să-i apere pe cei buni. Adesea aflăm că oamenii răi se ucid între ei şi asta este bine că ei scapă de suferințele ce le poartă în viețile de acum, din alte vieți. Că viața omului rău nu are niciun preț, în fața Lui Dumnezeu, atâta timp cât faptele lor urmează calea întunericului în suflete.

Tinerii care veniseră cu Marele Preot Deceneu au rămas uimiți de învățăturile împărtăşite lor de Casian, călugărul rohman. Şi Ilarion, unul dintre rohmani, a zis:

– Viețile ne sunt închinate în post şi ascultare de Domnul Dumnezeu şi de zeul străbun Zamolxe, în smerenie şi vrerea de mântuire. Ne nevoim cu trupurile prin aceşti munți în rugăciune, în jertfire de sine, dar cu duhurile suntem cu Domnul Dumnezeu şi străbunii. Iubim aproapele şi suntem mereu în luptă înverşunată cu puterile întunericului pentru care aprindem focuri dacice ca lumina să biruie răul.

– Acum să spuneți acestor tineri secretul nemuririi, le-a zis Deceneu rohmanilor.

Preotul rohman Ariman a zis:

– Mărite Preot, noi nu pretindem că avem cunoaşterea aceasta înaltă. Dar putem spune că secretul nemuririi este aflat de toți cei care, treziți în suflete, înțeleg menirea vieților lor.

Deceneu a fost mulțumit de vorbele călugărului Ariman. Nu erau cuvinte care să arate întocmai trăirea nemuririi.

Şederea Marelui Preot cu tinerii candidați la preoție a fost atât cât era nevoie. Curând grupul s-a întors la Sarmisegetuza.

Acolo Deceneu a topit aurul pe care i-l dăduse Burebista şi l-a făcut plăcuțe subțiri. Urmând manuscrisele, primite de la rohmani, Marele Preot a pus meşteri să graveze Legile Belagine pe plăcuțe. Când treaba a fost terminată Deceneu a mers la focul sacru al nemuririi dacilor arieni şi a încărcat plăcuțele de aur cu spiritele străbunilor.

În ziua aceea Marele Preot le-a vorbit oamenilor la Sarmisegetuza:

– Iată că a sosit vremea să avem iarăşi Legile Belagine scrise pe plăcuțe de aur, aşa cum au făcut străbunii noştri de demult. Cine cunoaşte şi înțelege aceste legi atinge nemurirea, că Legile Belagine sunt Legile Nemuririi. Şi multe popoare vor lua înțelepciune din aceste legi cât vor putea pricepe. Că noi nu ținem lumina sub obroc, ci o dăm lumii întregi.

Şi legile au fost copiate pe papirusuri şi alte materiale pe care se putea scrie. Marele Preot Deceneu a trimis plăcuțele de aur la rohmani să păstreze Legile Belagine în veac de veac. Iar preoții şi preotesele au dus mai departe aceste legi la toate neamurile tracilor. Şi cavalerii zamolxieni au pornit în lume să le dea şi altor popoare.

(va continua)

Legenda face parte din volumul «Legendele dacilor poporul nemuritor al zeilor» de Octavian Sărbătoare

Marele rege Burebista reprezentat cioplit pe un trunchi de copac uscat în munții României (imagine de pe coperta cărții).

Imagine de 0fjd125gk87 de la Pixabay