Iulia-Florentina Paciurea – Interviu | MasticadoresRumanía Editora: Manuela Timofte

"E femeia cu suflet de copil și regină,
E femeia ce simte pe rând și pe toate,
E femeia stăpână peste a vieții-ți furtună,
E femeia ce-n palmă surâsu-ți adună."

Peste toate câte știi

1.- De ce scrii?

Scriu din pasiune. Scriu din plăcerea de a evada puţin din viaţa de zi cu zi, din plăcerea de a vizita, măcar cu gândul, lumi imaginare. O poveste de viaţă unică, un vis împlinit, o soluţie fabuloasă, pe toate acestea le poţi cel mai uşor descoperi chiar în tine, în inima ta. Într-o carte poţi fi un pictor renumit, poţi fi un pescar, în barca sa din lemn, la apus… În scris poţi fi muza unui poet sau un copil ce se joacă facând baloane din apă şi săpun. Mii de lumi încap cu usurinţa în gândul tău şi mii de şcenarii pot prinde contur pe o coală din hârtie. Din acest motiv scriu: din pasiune.

2.- De când scrii? A existat un moment anume care te-a determinat să începi să scrii?

În facultate, pe vremea când mă pregăteam să devin economist, am decis să scriu un articol pentru „Magazin cultural-stiintific”. Am decis dintr-un impuls. Am scris pe adresa redacţiei, către redactorul şef George Cuşnarencu. Am fost bucuroasă când mi-am descoperit articolul publicat şi onorată când scriitorul George Cuşnarencu a dorit să mă cunoască. Am început atunci o frumoasă colaborare pentru pagina „Întâmplări adevărate”, o colaborare ce a durat aproximativ un an. Cred că în anul acela, fără să conturez gândul la nivel conştient, am decis că nu pot trece prin viaţă fără să scriu.

3.-Cât timp petreci zinic scriind? Ai un ritual înainte de a te confrunta cu pagina goală?

Nu am un ritual, un loc preferat, o zi de scris care să arate într-un fel anume. Mă aşez la computer şi scriu atunci când simt să fac asta. Mă opresc când simt să mă opresc. Uneori pun muzică ambientală, încet, musai fără versuri. Am observat însă un aspect interesant: scriu proză când sunt calmă, liniştită, veselă chiar, şi scriu poezie într-un ritm alert, atunci când întâmpin greutăţi în viaţa de zi cu zi, când sunt supărată, speriată, emoţionată… Este ca şi cum proza ar sosi dintr-un loc al dorinţei, al pasiunii, iar poezia dintr-un loc al nevoii de eliberare.

4.- Scrii urmărind un plan sau lași ideile să te conducă?

Scriu fără plan şi fără agendă, fără hârtii cu schiţe ori idei “geniale” în jurul meu. Scriu ca şi când actul acesta ar fi similar unei plimbări printr-un noian de frunze aurii, ca şi când aş alege o alee minunată pe care zăbovesc şi o explorez doar pentru o vreme, până când privirile îmi sunt atrase de o altă cărare cu iarbă, chiciură şi frunze, şi până când nu mai am încotro: trebuie să o străbat şi pe aceea.

5.- Ce ți-ai dori să treci în revistă despre opera ta literară?

Fiecare carte publicată şi fiecare rimă reprezintă o versiune a mea de moment, o emoţie puternică, o parte din mine. Şi pot să observ, ţinând în palme această creaţie, care după nouă ani încă mă uimeşte, o anumită evoluţie. Nu doar în ceea ce priveşte meşteşugul cuvintelor. Observ o evoluţie a mea, o transformare mai degrabă, şi simt că ţin în palme un album cu fotografii surprinse de un aparat magic, care a fost capabil să prindă în imagini o zbatere de inimă.

Ca fapt curios: am scris prima mea carte, romanul “Violet”, în doar trei săptămâni! Pentru toate celelalte mi-au trebuit ani de cercetare şi de aşezare în pagină a fiecărui gând. Ce aş putea să spun? “ Violet” a apărut ca un act de curaj şi ca un manifest, ca un act de creaţie fără de care nu aş mai fi putut găsi sens lumii ce mă înconjoară.

6.– Ce părere ai despre noile tehnologii ca instrumente pentru scriitor? Ajută sau împiedică?

Ajută din punct de vedere fizic, ajută ca rapiditate. Dar se pierde o anumită intimitate, o anumită interconectare: a autorului cu munca sa, a cititorului cu o nouă poveste. Nimic pe lume nu poate înlocui scrisul pe o foaie de hârtie, cu un creion in mână. Nimic pe lume nu te poate invita într-o versiune fantastică a unei vieţi netrăite ca atingerea colilor cu degetele, explorarea culorilor cu ochii minţii (şi nu în faţa unui ecran) şi mirosul tuşului.

7.- Publicarea digitală, îți schimbă inspirația sau metodele de lucru?

Metodele de lucru, da. Inspiraţia, nu. M-am obişnuit să scriu scurte gânduri în agenda telefonului, însă inspiraţia are o viaţă, o voinţă proprie: vine si pleacă, zăboveşte ori ba, indiferentă în faţa dispozitivului buclucaş.

8.- Crezi că accesul cititorului care citește pe tabletă, computer sau telefon mobil, în diferite spații, de exemplu, tren, autobuz, metrou, te poate ajuta să fii mai citit?

Da. Este un fapt. Nu este lumea ideală la care visez eu, lumea aceea în care se citeşte cu un motan la picioare, pe malul unei ape ori cu nasul sub pilotă, însă realitatea îşi spune cuvântul. Astăzi poţi fi citit oriunde: la coadă la covrigi cu susan şi mac spre exemplu. Desigur… concentrarea asupra textului scade!

9.- Crezi că, în timpul Pandemiei, singurătatea și izolarea ți-au influențat rețeaua de contacte? Numărul de cititori a crescut?

Reţeaua de contacte a crescut. Numărul de cititori a scăzut. Sigur că ne-am cunoscut şi citit mult mai mult în mediul virtual însă, în acelaşi timp, în faţa unei crize globale cine are poftă de poveşti? Trăim o distopie care întrece sau cel putin rivalizeaza cu filmele de gen, fioroase şi acaparatoare. În faţa sa, puterea cărții scade şi scade pe bună dreptate.

Cred că ar mai fi un aspect: vârsta pe care o au cititorii. Ai mei sunt trecuţi prin viaţă şi înţeleg din statisticile oferite de siteuri că am atras (şi nu mă miră!) cititori de 45+. Poate că tinerii s-au adaptat mai uşor distopiei ori poate că nu îi percep magnitudinea… Însă aceasta este o alta poveste.

10.- Autoeditare sau editare? Crezi că există încă nelămuriri în autopublicarea unei lucrări?

Ambele. Poti corecta (şi eşti dator să o faci!) un manuscris de zece ori însa tot îţi vor scăpa mici greşeli, neconcordanţe poate. Iar motivul este unul simplu: autorul (cel puţin eu) îşi analizează la fiecare pas ideile, şi nu partea de gramatică. Este imposibil să mă concentrez cum se cuvine pe gramatică atunci când ard de derăbdare să public o carte nouă şi este imposibil să nu mă opresc de 1000 de ori asupra fiecărui gând. Munca editorului este una grea, uneori de sisif, şi absolut necesară.

Nelămuriri în autopublicare? O… există cu duiumul: vin din lipsă de interes, de timp, din mândrie chiar! Şi, desigur, cel puţin în România, din nepăsarea colectivă faţă de actul scriitoricesc, chiar şi din ignoranţa cititorilor, care nu cer mai mult, pentru că nu au învăţat că se poate oferi mai mult.

11.- Crezi că șansa Masticadores în căutarea acelui cititor digital este corectă? Care este părerea ta despre asta?

Cu siguranţă, da. Cine nu se adaptează, moare? Parcă aşa era… Personal ţin la tradiţii, la istorie, la religie, la ie şi la mărţişor. Toate sunt extem de importante pentru fiecare individ în parte şi pentru noi, ca naţie. Însa nu sunt în contradicţie cu digitalizarea. Cititorul digital deja a sosit, deja este aici, printre noi. Este de datoria noastră să îi oferim hrană spirituală, iar Masticadores o face de minune!

12.- Participarea ca scriitor la Masticadores, este pozitivă? Ce ți-a oferit?

Multa bucurie! M-am bucurat să descopăr Masticadoresc, m-am bucurat enorm să fac parte din acest proiect minunat şi mă bucur ori de cate ori sosesc dimineţile de joi şi îmi descopar un nou text publicat.

Mi-a oferit posibilitatea de a ajunge la un public încă necunoscut mie. Ce poate fi mai grozav pentru un autor? Răman, mereu, recunoscătoare!

13.- Care ai spune că este semnul tău distinctiv ca scriitor?

Ritmul alert, concentrat, pe care îl adopt, fără drept de apel, în fiecare dintre carţile mele. Nu de puţine ori capitolele romanelor mele au fost asemănate cu episoadele unui serial, ale unui triller îndeosebi. Acţiunea de orice fel se aşterne pe hârtie într-un iureş de mângâiere, spaimă şi dor, le cuprinde pe toate, le prezintă pe toate, le îmbină rapid în fraze, pagini şi cărti, închegat şi… “la obiect”. Nu ştiu exact de ce… poate pentru că am studiat şi mi-au plăcut stiinţele exacte foarte tare, poate pentru că scriu poveşti romantice în ritm de altgoritmi.

14.- Povestește-ne despre ultimul tău proiect. Lucrezi la unul nou în prezent?

Lucrez la două noi cărţi: un roman şi un volum de versuri. Ceea ce este nou, deosebit pentru mine, este că în noul roman scriu pentru prima data la persoana a III-a, faţă de cele deja publicate, toate scrise la persoana I. Este, pe o de o parte, o scriitură mai puţin personală, de care simt că mă pot detaşa mai uşor, însă, pe de altă parte, persoana a III-a îmi permite un text mai amplu, o viziune de ansamblu, o explorare a personajelor mai amănunţită, mai profundă.

Despre volumul de versuri vă pot mărturisi că îmi este deja foarte drag, deşi sunt abia în etapa de selecţie a poemelor. Îl simt închegat, emoţionant şi reprezentativ pentru mine, pentru modul în care văd şi mai ales simt eu viaţa astăzi. Lucrul acesta se întâmplă probabil datorită exerciţiului, dar şi a fiecăriu nou an, an cu încercări şi bucurii, an ca al fiecăruia dintre noi.

Multumesc, Manuela Timofte!

Multumesc, MasticadoresRumania!

Interviu postat pe https://masticadores.com/

Cărţi publicate:

Violet – proză, 2013, Ed Ecou Transilvan

Déjà vu – proză, 2014, Ed Ecou Transilvan

Emoţii – versuri, 2016, Ed Ecou Transilvan

Apă plată cu lămâie – proză, 2018, Ed Creator

Plasă pentru vise – proză, 2021, Ed Ecou Transilvan

Antologii:

În ritmul paşilor copilăriei – Ed Rotipo

Clepsidra cu sentimente – Ed Armonii Culturale