Archivo de la etiqueta: news

Cu tine…

de Maria-Sibioara Sângerean

Briza mării, înfiora pletele-mi castanii,
Când tu m-ai cuprins duios de mână
Ș-amiaza verii, contura pescărușii aurii!
Cu tine, în plină zi, mă înălțam spre lună!

Parfumul clipei, umaniza infintul
La pieptu-ți drag, simțeam bucuria
Raza fericirii, pârguia iubirea, fructul.
Cu tine, simțeam întâia oară frenezia!

Peronul iluziilor și azi, defilează
Cu vara toidă prinsă la butonieră.
Trenul trecutului se aglomerează,
Cu tine revine, este  amintire sezonieră!

Alergai, strigai, dar plecase trenul
Și prea fragilă era copilăria iubirii.
Căzând în genunchi implorai cerul
Cu tine, puteam gustat bătrânețea fericirii!

Aruncam, din goana trenului nebun, 
Galbene roze, praful clipelor mistuite,
Erau batiste fluturate, semn de rămas bun...
Cu tine, visam să luminez serile asfințite!

In stația peronului nălucă, trenul îndrăgostit
Și în prezentul-viitor revine imperios, 
Dar nimic n-a regăsit, din cuvântul zidit!
Cu tine aș fi plonjat în val, drag albatros!

Amiaza clipei suvenire, se pierde-n abis,
Doar apinsele roze, înfloresc, cresc mlădiță
Și-n fiecare gară efemeră, lasă înscris:
Cu tine, aș fi pășit drumul vieții desculță!

Volume publicate:

Pexels

Gânduri ale verdelui

de Anca Horga

Noaptea scurtă mă liniștește, razele lunii îmi mângâie frunzele tinere și verzi. Abia mai simt marșul furnicilor care mă gâdilă. Dorm într-o briză suavă de vară. Dimineața, de îndată ce răsare soarele, primesc o găleată plină cu apă, hrana mea zilnică. Un tânăr grădinar are grijă de mine atunci când nu plouă. Îi simt inima deschisă, îmi spune adesea că îi place frumusețea mea.

– E adevărat, ți-au crescut dintr-odată ramuri strălucitoare, prietene.

– Ah, dar cine vorbește?

https://enpoeme.wordpress.com & https://gobblersmasticadores.wordpress.com/

Pexels

Foame

de Bogdan Dragoș

acele seri reci
în care intri-n casă
și plângi,
– Mamă, mi-e foame.

O rotire pe călcâie.
O privire mai rece decât însuși
vremea de afară.
Mâinile-n șold.
– Arată-mi limba.

Și micuța gură se deschide
și iese afară o limbuță
ca de pisoiaș

Ea o privește
și apoi o apucă între degetul mare
și arătător și o studiază,
o freacă puțin și 
apoi declară:
– Nu, nu-ți e chiar așa foame. Ieși afară
și dă-mi pace. 

Iar cuvintele ei lovesc cu 
puterea cuvântului lui
Dumnezeu
pentru că ea este dumnezeul
acestei lumi mici
în care trăiești
și cuvântul ei este poruncă.

Pexels

https://bogdandragos.com
Volume publicate: 

DECENEU și Preoția Neamului (III)

de Octavian Sărbătoare

Motto: „Că răul omenirii va fi cândva distrus de lup şi de şarpe. Lupul este cutezața, iar şarpele este înțelepciunea. Şi atunci când cutezanța şi înțelepciunea se unesc, întunericul dispare din sufletele oamenilor. Lupul şi şarpele sunt temelia salvării omenirii, noi îi purtăm pe stindardul nostru, simbolul neamului” (din Cartea Lui Zamolxe, LEG, 2, 84-87).

(Continuare I, II)

La acea vreme Deceneu a ales dintre traci, tineri destoinici şi cu har, bărbați şi femei pentru preoția Lui Zamolxe. Pe unii i-a trimis la învățătură la călugării rohmani. Pe cei mai de seamă i-a învățat tainele cerului şi-i îndemna să cinstească divinitățile neamului şi sanctuarele.

Aşa Marele Preot i-a inițiat pe unii să fie preoți pileați care, în afara datoriilor preoțeşti, erau şi cavaleri zamolxieni. Preoții pileați puteau să meargă cu oastea, erau cei care chemau spiritul lupului să cuprindă inimile oştenilor şi aduceau vâlva lupilor peste oastea întreagă. Iar acei preoți pileați care se retrăgeau în sihăstrie erau numiți rohmani, trăind prin peşteri şi alte locuri neumblate.

Pe unii preoți pileați Deceneu îi iniția în peşteri, iar pe alții pe vârfurile munților. Încă unii primeau preoția pileată pe malurile râurilor învolburate. Şi Marele Preot le spunea:

– Toți preoții pileați fac mare jurământ la hirotonisire. Unii preoți pileați sunt inițiați în peşteri ca să simtă răcoarea peşterii şi spiritul Lui Zamolxe cum le intră în oase. Alții sunt inițiați pe vârfuri de munte să fie în viață ca şoimii cerului. Iar aceia care primesc preoția pileată pe mal de apă învolburată să aibă puterea apelor învolburate cu care să răstoarne stânca vrăjmaşilor.

Preoții pileați făceau Jurământul Preoției Zamolxiene împreună cu Jurământul Cavalerilor Zamolxieni cu palmele îndreptate spre focul sacru dacic. Apoi puteau purta cu veşminte preoțeşti căciulă de blană de miel. Odată intrați în preoția zamolxiană cei hirotonisiți nu se atingeau de băuturi amețitoare şi cei mai înalți în spirit nici carne nu mâncau în amintirea firii blânde a străbunului Zamolxe.

Aşa s-a format o castă virtuoasă de preoți ai neamului. Ei trăiau în cumpătare, nu adunau bogății şi le era teamă de Dumnezeu dacă-şi încălcau jurămintele făcute la hirotonisire. Şi pe drept aceia care-şi încălcau jurămintele hirotonisirii se temeau şi de mânia oamenilor.

A fost un timp când Deceneu a dorit să le vorbească celor mai de seamă ai neamului. Sute de preoți şi preotese, multe căpetenii de oaste şi bătrânii înțelepți din neamurile tracilor, s-au adunat la Sarmisegetuza în sala cea mare a focului sacru dacic. Deceneu a întețit focul şi le-a vorbit astfel:

– Popor al zeilor! Multe ştim de la străbunii noştri, îngerii veghetori, despre lumea din timpurile ce vor urma. Întunericul se zbate gonit de lumină, dar în zbaterea sa loveşte, răneşte şi ucide. Zamolxe părintele neamului nostru, ne-a dat legi bune ca să fim pildă vie lumii întregi. Şi aflați că, de la timpul viețuirii Marelui Lup Alb, cavalerii zamolxieni au mers în lume şi au luat cu ei învățăturile mari ca să nu lase oamenii lumii să piară în rele. Şi Codul Cavalerilor Zamolxieni a fost dus multor popoare, care au învățat cum să cuteze să urmeze dreptatea şi adevărul. De atunci, de la timpul Marelui Lup Alb, cavalerii zamolxieni au tot cutreierat lumea. Şi aşa vor continua să facă până la vremurile cele mari ale schimbării la față a lumii. Că la acele timpuri răul omenirii va fi distrus de lup şi de şarpe. Şi lupul este cutezanța, iar şarpele înțelepciunea. Şi precum ştim de la Marele Preot Tracian, cel care i-a urmat la marea preoție lui Rodu, el însuşi investit de Marele Lup Alb, atunci când cutezana şi înțelepciunea se unesc, întunericul dispare din sufletele oamenilor. Cavalerii zamolxieni vor schimba lumea, din una rea, răzbunătoare, înşelătoare şi distrugătoare, în lumea care treptat va arăta ca cea a îngerilor, străbunii neamului nostru. Să nu vă îndoiți de aceasta! Noi şi urmaşii noştri vom salva omenirea prin puterea focului sacru dacic. Aşa să fie!

Şi Deceneu s-a despărțit de mulțime cu cuvintele de aur lăsate din străbuni:

– Mergeți cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!

Marele Preot Deceneu fusese mulți ani Bătrânul Înțelept al neamului. Din când în când profețea şi dacii au păstrat cuvintele lui.

Odată Deceneu le-a vorbit preoților la Sarmisegetuza:

– Aflați că lumea se va zbate încă mult timp în lupta luminii cu întunericul. Şi când duhurile întunericului vor cuprinde pe urmaşii noştri, ei vor ieşi la lumină doar dacă vor chema duhurile străbunilor şi vor urma cutezana Marelui Lup Alb şi înțelepciunea Lui Zamolxe. Aşa focul sacru dacic îi poate salva. Asta să o spuneți în vecii vecilor urmaşilor din neamul nostru. Înțelepciunea Lui Zamolxe arianul va cuprinde lumea, iar cei ce o vor urma arieni se vor chema, că duhul lor va fi cel al arienilor, oamenii cu sufletul ales ai lumii pământene. A fi cu adevărat arian nu înseamnă om dintr-o anume rasă sau că el este născut dintr-un popor ales, ci că omul are în el duhul nobil al arienilor. Lumea ce va veni, după marile zbateri ale întunericului, în zilele cele de pe urmă ale schimbării la faă, va fi cea a nobililor arieni, oamenii demni de străbuni, îngerii veghetori care au trăit în timpurile de demult. Aşa arienii lumii, oriunde se vor afla, se vor înălța spre lumina vie a Lui Dumnezeu.

La bătrânețe Deceneu a ales pe preotul Lucian să-l urmeze la Marea PreoŃie. Lui i-a împărtăşit multe alte taine ca să le lase mai departe pustnicilor rohmani să le păstreze pentru timpurile ce vor urma. Şi când s-a apropiat timpul plecării sale din lume Deceneu a vorbit cu nevastă- sa Mara şi i-a spus ca trupul lui fără suflet să fie ars după datină şi cenuşa să fie pusă într-o urnă şi îngropată în curtea casei lor. Şi pe locul acela să se aprindă din când în când focul sacru al nemuririi.

Şi Deceneu a murit. Trupul i-a fost ars pe muntele de la Apolovraci. Acolo Marele Preot Lucian le-a vorbit tuturor despre Deceneu, trimisul cerului, şi despre faptele sale bune, cum el a îndreptat poporul pe calea luminii. Mara, nevasta lui Deceneu a luat cenuşa, a făcut precum el îi spusese şi a pus pe mormântul lui Deceneu crucea Lui Zamolxe.

De la acea vreme preoția Lui Zamolxe s-a numit şi preoție decenee.

Şi au trecut multe secole, duhul Marelui Preot Deceneu a rămas viu veghind poporul zeilor.

***

Legenda face parte din volumul «Legendele dacilor poporul nemuritor al zeilor» de Octavian Sărbătoare

Marele rege Burebista reprezentat cioplit pe un trunchi de copac uscat în munții României (imagine de pe coperta cărții).

Peakpx

Dor de Îmbrățișări

de Petru Racolța

Îmbrățișări de mare cu brațe din valuri
Care te momesc cu promisiuni spre larg,
Îmbrățișări de vânt, timide sau brutale,
Ce vin cu răcoriri, ori cu adrenalină.

Îmbrățișări de soare milos sau arzător,
Cu atenționarea că el e zeul care menține viața,
Îmbrățișări de iarbă, de frunze și flori,
În care te arunci ca într-un paradis.

Îmbrățișări de cuvinte care produc emoții
Și îți hrănesc sufletul cu frumuseți,
Îmbrățișări de la oameni cu inimi generoase,
Prin care simți că nu ești niciodată uitat.

Am fost întâmpinat în lume cu îmbrățișări,
Mi-au fost hrană inimii și spiritului,
Acum, când singurătatea mă deshidratează,
Mi-e trupul însetat de-o caldă îmbrățișare.

Pexels

https://racoltapetru6.wordpress.com/

Mă agăţi singuratic de o umbră în van

de Simona Prilogan

Mă agăţi singuratic de o umbră în van,
Mă agăţi câteodată de iluzia ta.
Mă trezeşti amintindu-mi că mai trece un an
Iar din mine doar eu mai sunt cel ce mă vrea.

Răzbunat îmi răspunde din trecut uneori
Sentimentul că zborul s-a frânt fără timp
Sau pierdut-am orbit de lumina din zori
Idealul spre care naiv am pornit?

Mă trezeşti revoltat de atâtea tăceri,
Mă agăţi de o barcă ce nu o cunosc,
Fără crez, fără taina din iubirea de ieri,
Nevoit din nimic a-mi zidi noul rost.

Peste ani, după trudă, după jalnic război,
Voi putea oare-aţi spune mulţumirea ce-o port?
Când din barcă doar tu şi cu mine, în doi,
Vom învinge sau nu ori nimicul, ori tot.

© Simona Prilogan, Hunedoara, 1999

https://portal.revistatimpul.ro

Peakpx