de Florin Petrescu
În vremurile de altădată , din satele muntoase ale Albaniei și ale insoritei Grecii până în sudul României, Oltenia, oamenii aveau un mod foarte simplu de a pregăti pâinea și alte feluri de mâncare și anume…la ţest.
După cum știm, ţestul are forma unui capac de clopot și este făcut din lut sau tuci, fontă. Focul pentru vatra de sub ţest se face cu coceni de porumb și ar trebui să fie făcut de două ori înainte de a se începe prima dată a găti ceva la el.

Pâinea făcută la acest arhaic cuptor să ii spunem așa, are un gust special, amintindu-ne bineînteles de pâinea făcută de bunicile noastre, trezindu-ne acea nostalgie a aromei de demult când se coceau diferite aluaturi pe vatra incinsă.
La ţest se mai făceau și alte preparate, precum carne de oaie, de pui sau diverse legume.