Ce mâncau țăranii la 1900

de Florin Petrescu

Spune-mi ce mănânci, ca să îți spun cine ești, ne zice un vechi proverb! Și în cazul țăranilor români sau de alte naționalități, gastronomia de multe ori poate căpăta chiar și o identitate.

Pe vremuri, condițiile de trai erau mult mai dificile ca cele de astăzi, neexistând curent electric, mijloace de transport moderne, totul era practic mai greu de procurat. E drept, pe vremuri nici oamenii nu erau atât de grăbiți, timpul pe atunci fiind mai mult relativ. Peste 90% din populația României era în jurul anilor 1900 formată din țărani.

Țăranii români consumau cel mai des mămăligă, deoarece porumbul era cel mai accesibil, mai ales în zonele joase, de șes, precum Bărăganul. Porumbul în unele cazuri era consumat chiar stricat, multe persoane îmbolnăvindu-se. Mămăliga era consumată atât de către cei săraci cât și de cei înstăriți, fiind preparată din făină de porumb, mei, orz, hrișcă. Țăranii mai înstăriți consumau mămăligă cu carne, brânză, unt, ouă, iar cei săraci cu ceapă, usturoi, praz, chiseliță de prune sau magiun de prune poșircă.

Mămăliga se mai pregătea prăjită pe cărbuni sau papară (felii de mămăligă între care se așeza brânză, se prăjeau apoi în unt proaspăt). Pâinea era consumată însă numai de către o parte din familii, cele care își permiteau. Pâinea era făcută în casă și coaptă in cuptoarele de lut. În zona Olteniei se făcea la țest. Pâinea sau lipiile, turtele făcute în casă se consumau și în zile de sărbătoare. Legumele, verdețurile erau consumate frecvent, printre care loboda, ștevia, știrul, urzicile, lăptucile, varza etc. dar în meniul românilor și lactatele sau brânzeturile ocupau un loc important – laptele proaspăt, iaurtul, brânza de vacă, oaie sau capră, untul, românii fiind un popor de păstori la origine. Ciorbele erau acrite fie cu borș fie cu zeamă de varză, aguridă – struguri acri, chiseliță de prune.

Carnea era consumată mult mai puțin decât în zilele noastre, doar o dată pe săptămână sau la sărbători, pe primul plan fiind carnea de pasăre, apoi cea de oaie și de porc. Carnea de miel sau vită era făcută fie ciorbă, fie rasol sau la jar. Prin tradiție, de Paști erau sacrificați mieii. Carnea de porc se consuma cel mai mult la sfârșitul anului, în fiecare gospodărie fiind crescut câte un porc. În Ardeal se făceau mai multe preparate pe bază de porc – afumături, jambon, caltaboși, jumeri, carne în untură – deoarece acea regiune mereu a avut o tradiție bogată în astfel de rețete. O specialitate țărănească la rang de cinste era găina umpluta cu legume. Pe atunci, obezitatea era o raritate tocmai din cauza consumului redus de carne, în schimb multe persoane aveau probleme de malnutriție.

În sudul țării familiile mâncau de multe ori asemeni turcilor, stând în jurul unei măsuțe mici, rotunde, cu trei picioare. Atunci când își luau mâncare la câmp pentru prânz, alimentele erau puse pe un ștergar. Țăranii români și nu numai, respectau cu strictețe posturile religioase de peste an, acest fapt influențând mult consumul redus de carne. Deserturile erau consumate rar, doar la sărbători sau nunți, fiind preparate din făină albă de grâu – colaci, cozonaci, plăcinte, cornulețe, gogoși, iar pe langă acestea, în cursul anului se mai făceau dulcețuri din fructe precum dulceață de prune, de gutui, sau compot de vișine, de caise etc. Plăcintele se făceau cu brânză dulce sau sărată, mere sau dovleac. Dovleacul mai era consumat și pus pe plită la copt.

Băuturile alcoolice erau în general destul de consumate de către bărbați, fiind în general făcute în propria gospodărie – țuica de prune, rachiu, vin etc. Cafeaua pătrunsă în Țara Românească pe filieră turcă, era servită de către familiile ceva mai înstărite.

https://hoinar-alimente-naturale.ro/

Diferențele gastronomice între regiunile României au fost observate și de către străinii care au trecut pe aici. Pentru unii străini, amprenta turcească asupra alimentaţiei româneşti a veacului al XVIII-lea, le pare atât de puternică, încât le este imposibil să facă diferenţa între obiceiurile valahilor şi cele otomane, cum este cazul lui von Campenhausen, care le confundă deseori. Românii, cărora le plac, ca şi turcilor, “mâncărurile dulci, grase şi piperate”, preiau de la aceştia rahatul (“cuburi de struguri uscaţi, frământaţi cu făină şi zahăr până ajung o pastă”) şi baclavalele, dar vin şi cu o formă originală de desert, plăcintele, care se vând în târguri sub denumirea de “plăcinte calde” . Dacă în cele două Principate predomină modelul grec şi turcesc, în interiorul arcului carpatic, tradiţia culinară este influenţată de obiceiuri germane şi ungureşti. Astfel, Ioana Constantinescu ne demonstrează că, dacă preparatele din legume (compuse din vinete, roşii, ceapă, ardei etc), ciorbele de tot felul, drobul de miel ori prăjiturile din foi vin din partea de sud, mâncărurile de toamnă-iarnă, bazate pe varză dulce şi murată, cartofii, toate tipurile de afumături, mai ales din carne de porc, salamul, şunca, prăjiturile cu frişcă şi chiar ciocolata sunt o moştenire a Europei Centrale .”

La alte populații decât cea românească, lucrurile stăteau similar:

Țăranii sârbi și bulgari consumau destulă pâine, nu atât de multă carne, și multe legume, fiind renumiți grădinari. Printre specialități preferau salatele de legume cu brânză, și ca băuturi, rachiul.

Turcii aveau o gastronomie asemănător cumva românilor din sudul României, cu excepția că aceștia evitau porcul. Țăranii turci consumau mult iaurt, legume, la nunți pregăteau pilafuri, sacrificau miei, berbeci, viței. Ca și băuturi, serveau mult ceai și șerbet, dar și cafea la ibric. Printre deserturi renumite erau dulciurile însiropate cu miere, nuci sau rahat.

Aromânii macedoneni fiind un popor vechi balcanic, de păstori, aveau în meniu, în special produse lactate. De asemenea, consumau verdețuri, urzici, praz, ștevie, spanac, știr cu care făceau și plăcinte, preparate din foi subțiri cu unt. De asemenea, combinau roșiile sau ardeii cu brânză, așa numita ghela de piperchi (mâncare de ardei). La sărbători sau nunți, sacrificau miei sau berbeci, pe care îi puneau la jar. Printre mâncărurile de miel sau oaie făceau cavarma, ianomati, iahnie. Unii aromâni din zona Greciei, precum fărșeroții pregăteau la Paști miel in cocă – kokoretsi.

Imagini și text: https://turismsiculturainbalcani.wordpress.com

Cultură și tradiții în Balcani

Anuncio publicitario

Deja una respuesta

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Salir /  Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Salir /  Cambiar )

Conectando a %s