Apă plată cu lămâie

de Iulia-Florentina Paciurea

„Un râs asurzitor, puțin bădăran și totuși atractiv, izvorî fără preaviz. Acesta era omul. Omul ales de Orlando să mă însoțească opt luni. Trecuseră două zile de când îl cunoscusem prima dată în avion și deja avea atât de multe ițe încurcate: îi spusesem în taină cele mai triste gânduri ale mele, ajunsesem în pat cu el noaptea trecută, îl crezusem un fin bărbat și apoi îl suspectasem de a fi un urmăritor. Acum îl aveam în fața mea pe ghidul expediției mele, în pantaloni scurți și mulați, cu o șuviță de păr împletită deasupra urechii stângi, cu medalioane ciudate la gât, vorbind cu o puștoaică încă și mai ciudată într-o limbă pe care nici măcar nu o înțelegeam. Și… mai era ceva: Tom avea și o arsură pe gambă… făcută de mine… cu țigara… Dacă aș fi mâncat și eu înghețată, cum face orice femeie normală după sex, acolo pe gambă l-ar fi bâzâit muștele. Gândul acesta mă înveseli puțin, căci sarcasmul este într-adevăr o armă și aveam senzația că voi avea nevoie de el și de oricare altă armă îmi va fi la îndemână. El voia să ne învețe tehnici de supraviețuire în Amazon, însă eu aveam nevoie de tehnici de supraviețuire în preajma lui!”