Pe Calea lui Zamolxe

Trezirea străbunilor

de Octavian Sărbătoare

Cap. 1 Proiectul Deceneu

Seara îl întâlnesc pe prietenul nostru indian Dele. Vreau să-mi relateze câte ceva despre zeii acestor locuri. Numele dat ținutului, Valea Zeilor, are o adâncă semnificație. Mai întâi îmi spune despre el:

– Sunt originar din Valea Parvati. Satul meu, Malana, se găsește la peste 2500 metri înălțime pe malul râului cu același nume, la aproape 25 km de aici. Comunitatea noastră este izolată, legendele spun că ne tragem din soldații lui Alexandru Macedon veniți pe aceste meleaguri. Nu ne asemănăm cu alți localnici din împrejurimi. Vorbim limba Kanashi, deosebită de toate celelalte din zonă.

– Am auzit ceea ce se spune despre voi. Știu și că oamenii din așezările de aici cred în unul sau în mai mulți zei sau zeițe care le patronează viața. Voi la Malana ce zeu adorați?

– Zeitatea la care ne închinăm se numește Jamlu. Originea ei se pierde în timp. Reprezentarea fizică a zeității este animată de un spirit al înțelepciunii despre care noi credem că poate intra în oameni și transmite mesaje.

– Zeul Jamlu! Numele sună apropiat de mantra folosită de noi, zam.

– Într-adevăr. Vă mărturisesc că această asemănare m-a făcut să mă ofer să vă ajut.

– Spune-mi mai multe despre Valea Zeilor, îl rog pe Dele.

– Se spune că în Himalaya, în Valea Zeilor, cerul este deschis către cei de sus, încât omul poate chema orice suflet pe care dorește să-l întrupeze. Noi credem că astfel de spirite pot coborâ în oamenii pe care îi numim gurr. Pe vâfurile munților sunt spiritele zeilor și zeiâțelor care uneori vin sub formă de vulturi. Ritualurile focurilor, yajna, cum le numim în India, au rolul de a chema spiritele care ascultă dorința, sankalpa, celui sau celei care le venerează, și apoi o împlinesc cum știu ele că este mai bine.

– Cât de răspândită este yajna prin aceste locuri?

– Foarte mult. Se spune că la Kullu, numit Kulantpitha în textele religioase, locuia înțeleptul Shringi, vestit și pentru că a condus yajna regelui Dasharatha. Se povestește în epopeea Ramayana că acel eveniment a creat posibilitatea nașterii zeului Rama și a fraților săi. Prin invocarea zeului Vișnu, la acea yajna, o parte a spiritului său a intrat într-un om, în Rama. Am spus anterior ce pot face spiritele.

– Aveți credințe foarte interesante. Dar tu, împreună cu soția ta, de ce ați părăsit satul natal?

– Lucrăm temporar aici. În Malana oamenii sunt foarte săraci. Dar curând ne reîntoarcem pe meleagurile noastre.

– Mulțumesc Dele, am aflat multe de la tine. Ne întâlnim iarăși mâine dimineață.

A doua zi facem pregătiri similare. Eu voi conduce ritualul. Aleg ca text poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii a lui Lucian Blaga. Voi recita fragmente din poezia Luceafărul, a lui Mihai Eminescu.

Ieșim din cabane și ajungem la locul știut. Mi-am pregătit o coroniță de crenguțe verzi pe care mi-o așez pe cap. Din nou Naina, soția lui Dele, pregătește pudra roșie kumkum. O aplică apoi, rând pe rând tuturor, între sprâncene, ca un punct roșu.

Focul este aprins. În rolul meu de conducător al ritualului le amintesc celor prezenți să-și aleagă o dorință personală. Ea va fi transmisă spre împlinire cerului prin intermediul focului sacru. Am și eu dorința mea către Dumnezeu: Zamolxe, Te rog să dai viață Proiectului Deceneu. Este aceeași pe care am cerut-o și ieri.

– Închin acest ritual Zânei Zânelor, îi anunț pe cei prezenți în românește și în engleză.

Intonăm iarăși de trei ori mantra zam, apoi încep recitarea pe rând a poeziilor: eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu… Încet, ritmic, versurile care m-au fascinat în anii de liceu sunt recitate de trei ori. În surdină audiența pronunță neîncetat numele Deceneu.

Astăzi participanții sunt mai vioi. Deși prezentul foc ritual îl numim geto-dacic, practic esența modului nostru de execuție este aceeași cu cea a hindușilor, doar cuvintele diferă.

Vulturii himalayeni fac iarăși volute largi pe deasupra capetelor noastre, dar de data aceasta zboară mai jos. Am încheiat ritualul. Naina, soția lui Dele, se apropie de mine și îmi mărturisește:

– Noi, oamenii de pe aici, avem întruchipări ale zeilor și zeițelor noastre în idolii pe care îi păstrăm și cu care mergem mereu la sărbătorile locale. Cea a zeului dumneavoastră, Deceneu, unde este?

– Naina, Deceneu nu este zeu, ci a fost un mare inițiat, un fel de gurr cum spuneți voi, al unui popor care a trăit cu peste 2000 de ani în urmă. Noi credem că spiritul lui a poposit aici în Himalaya și se manifestă acum ca suflet într-unul din acei vulturi care planează acolo sus pe cer. Pe măsură ce aceste practici yajna sunt împlinite, prezența lui Deceneu se va manifesta, din ce în ce mai vizibil, mai aproape de noi. Am aflat de la Dele, ieri, despre credința voastră, că astfel de spirite pot intra în oameni. Deceneu poate fi numit zeu din punctul vostru de vedere, dar pentru noi el este un Mare Preot, un fel de brahman suprem. Zeul nostru se numește Dumnezeu sau Zamolxe.

– Jamlu. Mi-a spus Dele că numele zeului dumneavoastră seamănă cu cel al zeului nostru.

– Într-adevăr. Este ceva de care putem ține seama. Cercetări se pot face în viitor pe o astfel de temă. Noi, eu și Florin, suntem din acele părți ale lumii de unde au venit străbunii voștri, macedonenii și grecii lui Alexandru Macedon.

– Chiar și semănați cu noi, spune ea uitându-se la mine și la Florin.

Dele reamintește grupului său că mâine, la aceeași oră, vom continua ritualul, apoi ne răspândim cu toții la treburile noastre.

Reveniți la cabane îl rog pe Florin să îmi spună programul zilelor următoare:

– Ce vom mai face? Cât timp vom continua astfel?
– Depinde cum vor decurge evenimentele. Vom alterna între noi doi conducerea ritualului. Mâine este rândul meu. Mă voi mai gândi ce text să folosesc.

(va urma)