de Cintzia Angelina Mardale
De ce iluzii? De ce speranțe? De ce iubiri imposibile? Când singurul răspuns elocvent ar fi fost unirea buzelor noastre. De ce să arunci găleata de speranțe în ultimele scântei de dorință când poți sufla cu versuri ca să provoci incendiul?
Atâtea întrebări pe care le eviți doar pentru că răspunsul este prea evident, doar pentru că ți-e teama să accepți realitatea, doar pentru că ai crezut în imposibil.
Din cauza ta cuvintele mele mor, din lipsa ta am uitat cum se scrie și acum cerneala se amestecă în lacrimi cu acele cântece de jale.
Din cauza fricilor tale, mi-am înfruntat teama de amor și m-am îndrăgostit ca valul ce se repede la mal fără frică de-a nu se pierde pentru totdeauna în nisip.
Din cauza ta aș fi pierdut toate scoicile din lume ca să sărut nisipul toată viața și m-aș fi topit după doar câteva ore de stat la Mal.
Aș fi făcut atâtea doar din cauza ta, doar pentru că voiam să demonstrez vieții că imposibilul este o fantezie, dar înainte să ajung la mal mi-am amintit că sunt ocean și curând mă va mânca refluxul mareei.
Și m-aș fi uscat de dragul tău, de simpla dorință de a gusta sarea din părul tău, algele de pe piept și mirosul de sirenă, dar te-am comparat prea repede cu oceanul și tu erai doar un lac uitat într-un colț de lume.
Și m-aș fi pierdut în lumea ta nebună, în haosul pe care îl produci, în contradicțiile tale, dar mi-ai contrazis sentimentele, mi-ai oferit și apoi mi-ai luat toate dorințele, mi-ai provocat prea multe stări și la final ai fost doar poezie.
Și te-aș fi transformat în versuri, dar ție îți plăceau discursurile.
Și mi-ai fi fost muză, dar tu ai preferat să fii poet.
Și te-aș fi lăsat să mă povestești, dar tu ai ales realismul și protagonistul acolo știa că iubirea imposibilă nu este un clișeu.
A fost greșeala mea să sper într-o iluzie, să cred că oceanului îi va fi dor de val, să cred că valul nu moare dacă atinge malul…
Publicații:
MasticadoresRumanía Editora: Manuela Timofte 