de Issabela Cotelin
De când tu ai plecat Soarele s-a-ntunecat Stelele sus au apus Lumina lumii s-a dus. De cer luna s-a lepădat Cărarea s-a înfundat Pomii s-au pus curmeziș Izvoare-au pierit pe furiș. Apa din mare-a secat Pământul tot s-a uscat În aer pești au sărit Pe arsul nisip au murit. Ghețari s-au topit înadins Nici iarna nu a mai nins Nici ploaia n-a mai plouat Norii nici ei nu s-au mirat. Păsări trasau în văzduh Drum de slavă și duh În altă viață mai bună Cu soare cu stele cu lună Cu munți și izvoare Cu pomi și cer pe cărare Cu pești cu ape cu ploi Și printre ele cu noi.
Imagine: https://ro.techexpertolux.com
Volume publicate:
Neața și mulțumesc!
Me gustaLe gusta a 1 persona
Cu mult drag! O zi frumoasă!
Me gustaLe gusta a 1 persona
Imi amintește de Miorița… doar că se termină cu bine, cu speranță. 🙂
Me gustaLe gusta a 3 personas
Tare, nu m-am gîndit la baladă… mulțumesc ❤
Me gustaMe gusta
Și eu o văd ca o baladă a Issabelei, doar că nu reușesc să identific conducătorul mioarelor…😜
Me gustaLe gusta a 2 personas
Păi în altă viață, vrea să spună autorul… 😀 ceva ma adîc decît Miorița!
Me gustaLe gusta a 2 personas
😀
Me gustaLe gusta a 2 personas
În balada asta, păsările sunt cele care te alină la sfârșit, în locul mioarei. Au și ele talentul de desenator, în vârful aripilor. 🙂
Me gustaLe gusta a 2 personas
Ideea de zbor dă mereu speranță 🙂
Me gustaLe gusta a 2 personas