Țurca

el

de Issabela Cotelin

Era un joc, țurca, chiar așa se numea, când eram eu mică, în prima mea copilărie.

Se săpa o gropiță în pământ și se punea un bețișor deasupra ei. Apoi venea player-ul de serviciu și, cu un alt băț în mână, mai lung, mai mare, arunca bățul din groapa respectivă și se ducea după el, unde cădea. Îl bătea sau nu mai țin minte ce-i făcea, cert e că bățul uneori nimerea peste alte bețe și trebuia luat de-acolo, astfel că uneori ajungeam să dăm cu bățul după alt băț în aer… ca un fel de luptă cu morile de vânt, aș zice azi. Durata, scopul și regulile jocului cu bețe îmi sunt într-o ceață imposibil de înlăturat cu rațiunea.

Cam așa arată amintirile mele de acum ceva zeci de ani, amintiri pure și necorelate cu nimic, despre un joc în care parcă m-am născut și pe care l-am jucat cel puțin primii mei șapte ani încontinuu. 

Estimai distanță până la bățul mic și numărai cu bățul mare câte unități sunt până acolo, mă completează și Gia între timp, o bloggeriță cunoscătoare și cu memorie mai bine pusă la punct. Așa e, acum parcă vizualizez și această acțiune, parcă văd cum măsuram mai abitir decât cei de la Oficiul de Cadastru actual pământul cu bețe.

Am vrut să le aștern pe hârtie înainte să mă duc la google-ul atoateștiutor de azi, ca să pot compara realitatea cu amintirile mele. Și ca să pot explica multora, probabil, care nu au auzit de el despre ce era, de fapt, vorba.

Și, spre colosala mea surpriză, descopăr pe wikipedia un sens total străin de orice percepție a mea, de care nu știam (iată, probabil, urmarea în timp a restanței mele din primul an de la folclor, materie în care recunosc că nu am excelat niciodată), dar un sens deosebit de interesant: Turca (Țurca, cum i se spune pe vremuri) ori Bourită (și borită, în jurul Sibiului) ori Cerb (în alte părți ale Transilvaniei) este un obicei folcloric românesc care se organizează în timpul sărbătorilor de iarnă. Numele obiceiului vine de la masca zoomorfă ce însoțește cetele de feciori care joacă și colindă în seara și noaptea de Ajun a Crăciunului. Masca este un cap de animal, de cerb sau de bour cu bot de lemn clămpănitor, acționat printr-o sfoară de flăcăul care o joacă și care stă ascuns sub un covor sau o față de masă. Turca este o zeiță preistorică care poartă numele feminin al taurului, substituită de o ciudată mască zoomorfă îmbrăcată la Crăciun de un fecior al cetei de colindat. Prezența acestui animal fantastic este un ecou al miturilor precreștine legate de moartea și renașterea naturii, cu rol refertilizator. Moartea simulată a turcii, masca și personajul principal al cetelor de colindători din Transilvania, care în ziua de Anul Nou juca rolul lui Saturn, urmată de scenariul înmormântării și ospățul funerar sunt urme ale sacrificiului regelui Saturnaliilor practicat în sud-estul Europei cu 15 secole în urmă…

Drum lung de la păgâni la bețe… Sau, poate, nu chiar atât de lung, întrepătrunzându-se, oarecum, ideile…

Dar merg mai departe și mai descopăr, cu o altă mirare imensă, un club național de Țurcă, https://tzurca.wordpress.com/regulamentul-jocului-de-tzurca/, pe blogul căruia mă apuc cu sete de copilărie să citesc: Ţurca este un joc tradiţional, jucat de două echipe în două etape… Trebuie să spun neapărat, înainte să continuu, cât de tare a scăpat memoriei mele specificația referitoare la două echipe și două etape. La noi, tot ce țin minte era o învălmășeală de bețe și copii, din care, incredibil dar adevărat, nimeni n-a ieșit cu ochii scoși vreodată.

Înaintez cu cititul o perioadă și mă opresc de tot la caracteristicile tehnice ale jocului. Bețele sunt desenate impecabil, cu dimensiuni fixe trecute sub ele, groapa are și ea, de asemenea, loc, formă și mărimi prestabilite, iar regulile… Eh, regulile, citite azi frumos și curat pe un site – nici pomeneală să minimalizez importanța acestora și acestuia, ci doar să povestesc ce simt – mă depărtează atât de mult de ceața aceea caldă și divină a unei copilării atât de uitate azi, rămasă în mintea mea… E, cred, o senzație cumva asemănătoare desenatului în voie pe ambalaje sau pământ ud versus ora de desen, cu creioane bine ascuțite și norme fixe de trasare a contururilor sau combinare a culorilor.

Văd apoi și pe YouTube câteva clipuri cu oameni în vârstă care, invitați la emisiuni televizate de divertisment, încearcă să explice sau chiar să simuleze jocul…

Și nu mă satisface nimic. Nimic nu seamănă cu amintirile mele, nu regăsesc nicio senzație, niciun fior. Nu le pot regăsi pe acestea din urmă decât – îmi dau seama singură, punând capacul laptopului, după ce, în prealabil, l-am setat pe sleep – închizând pur și simplu ochii minții și deschizându-i pe ceilalți, ai copilului din mine.

https://semaiintampla.com/

Credit imagine: http://www.informatia-zilei.ro/

24 Comentarios Agrega el tuyo

  1. Issabela dice:

    Bună dimineața, mulțumesc!

    Le gusta a 2 personas

    1. inaloveworld dice:

      Cu mult drag! O zi minunată!

      Le gusta a 1 persona

  2. Ana G. dice:

    Și în capul meu țurca e într-o ceață totală. Tot bețele mi le amintesc și locul frumos unde jucam, la poalele unui deal plin de pruni. Când înfloreau prunii aceia era o minunăție.

    Le gusta a 1 persona

    1. Issabela dice:

      exact… n-am regăsit nimic cunoscut în regulile citite azi cuminți pe net… și am ales să rămân și eu cu ceața aia ❤ Cît despre pruni, atîta timp cît nu trebuie să le și culegi organizat fructele căzute, rămîn, într-adevăr, o frumusețe 🙂

      Le gusta a 2 personas

  3. Ana G. dice:

    Am rămas doar cu amintirea florilor, când am mai fost acasă nici nu am observat măcar dacă mai există pruni pe dealul acela. Erau prunii cuiva, deci treaba lui cum culegea fructele căzute.

    Le gusta a 1 persona

  4. Mie nu-mi sună nimic cunoscut. La primele rânduri, m-am dus cu gândul la un baseball mioritic. Dar nici după ce-am citit regulile vechi şi noi nu mi-am amintit nimic. Ori nu l-am jucat nici eu, nici ceilalţi de la bloc, ori chiar am îmbătrânit dintr-o dată şi am uitat tot.

    Le gusta a 3 personas

    1. Issabela dice:

      A, nu, Potecuță, nu era cu bloc, că blocul e cu asfalt și trebuia gaură în pămînt. Era numai apanajul maidanelor foarte spațioase, bețele respective zburând ca avioanele 🙂 Nici eu în București nu l-am jucat niciodată 🙂

      Le gusta a 3 personas

      1. Aaaaa, aşa da. Asta poate fi o explicaţie. Altfel chiar mă îngrijoram 😀

        Le gusta a 2 personas

  5. Marina Costa dice:

    Și eu auzisem de el dar nu l-am văzut jucat niciodată. Asfaltul Colentinei e de vină…

    Le gusta a 1 persona

    1. Issabela dice:

      O, da. Deși, la câte gropi sunt azi, s-ar putea reinventa…

      Le gusta a 1 persona

      1. Jo dice:

        Na, că sunt și gropile în asfalt bune la ceva! 😀

        Le gusta a 1 persona

      2. Issabela dice:

        😂😂 dap!

        Me gusta

  6. Ooo, ce ma bucur ca ai scris pana la urma despre jocul acesta. Nu știam ca se numea altfel prin alte zone ale țării

    Le gusta a 1 persona

    1. Issabela dice:

      M-am mai gândit din când în cînd la el. Dar nu așa ca la articolul tău, atunci mi s-a făcut cel mai dor.

      Le gusta a 1 persona

  7. Ecoarta dice:

    Nimic. Dar absolut nimic nu ştiu despre acest joc. Nu m-am jucat în copilărie aşa ceva…

    Me gusta

    1. Issabela dice:

      Poate că nu era și-n Ardeal, Aura 🙂

      Le gusta a 1 persona

  8. Tatar Lau dice:

    Îmi amintesc faptul că ne jucam acest joc, dar nu-mi amintesc nici numele și nici regulile lui. Dar țin minte că se desfășura pe ulițele satului și era o gălăgie de nedescris. După o vreme, nu ne mai vedeam din norul de praf ridicat de agitația noastră. Eram mulți copii, veseli, fără gânduri, fără restricții din partea bunicilor…

    Le gusta a 2 personas

    1. Issabela dice:

      Seamănă bime cu amintirile mele sporadice 🙂

      Le gusta a 1 persona

  9. Aproape că uitasem regulile acestui joc, pe care l-am practicat și noi în școala generală. Tu ai mers mai departe cu cercetările, însă numele de ”țurcă” rămâne pentru mine doar ceea ce-mi mai amintesc prin bucuria pe care o aveam când eram ales într-o echipă și reușeam să fac față.

    Le gusta a 2 personas

    1. Issabela dice:

      De curiozitate, Petru, dar tocmai asta era ideea: că uneori nu merită curiozitatea, ci, mai degrabă, amintirea.

      Le gusta a 1 persona

  10. inaloveworld dice:

    Articolul tău mi-a adus aminte de acele momente frumoase când jucam acest joc și fete și băieți. Noi spuneam că jucăm «țui» și ne luam la întrecere cât de departe putem arunca «țuiul». Deși jucam în fața blocului, scobeam între dalele de beton ca să avem acea gropiță. 🙂 Mulțumesc pentru amintirile frumoase aduse de acest articol!

    Le gusta a 2 personas

    1. Issabela dice:

      Iată, așadar, prima dovadă că țurca exista și între betoane, nu mi-aș fi imaginat 🙂
      Dar ce nu inventam noi atunci…
      Și eu mulțumesc pentru găzduire!

      Le gusta a 1 persona

      1. inaloveworld dice:

        Ai dreptate! Copiii găsesc soluții imediat pentru ce își doresc.
        Cu mult drag!

        Le gusta a 1 persona

Deja una respuesta

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Salir /  Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Salir /  Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Salir /  Cambiar )

Conectando a %s