Archivo de la etiqueta: Manuela Timofte

Renunță la Bagajul tău!

de Manuela Timofte

Este noapte. Privesc afișajul tabloului electronic. Trenurile vin și pleacă, purtând destine în toate direcțiile.

Luminile sunt aprinse pe străzi, în gări și în case. Eu îmi părăsesc casa în zori și mă întorc când alții sunt deja de mult în inima familiei. Este deja un lucru obișnuit, deoarece încă mai fac un curs după orele de muncă. Cu toate acestea, se pare că în seara asta îmi ia mai mult decât oricând să ajung acasă. Se pare că ceva nu este în regulă. De fapt, nu sunt unde vreau să fiu.

În gară și în tren, îmi amintesc cum am decis să-mi părăsesc țara cu mulți ani în urmă. Ideea era că pot găsi un loc de muncă mai bun, mai mulți bani și o viață mai bună.

În timp ce privesc pe fereastră în viteza trenului, simt că ceva se sparge în mine și încep să plâng. Lacrimile încep să curgă și oglinda iluziei că voi avea o viață mai bună acolo unde sunt, se face țăndări. Plâng amarnic încă o jumătate de oră, până ajung la destinație. Privirile indiscrete nu mă deranjează pentru că nu este nimeni lângă mine. La această oră a zilei, nu sunt mulți pasageri în trenul în care mă aflu.

Încet-încet, am înțeles că tot ce am construit într-o parte a lumii am avut sau puteam să construiesc și în țara mea, dar temerile mele nu mi-au permis să văd asta. Am înțeles că nu aveam încredere în mine și oriunde mă duc în lumea asta, port bagajul cu mine pentru că el este în mine.

Bogăția, onorurile și plăcerile aduc „fericire temporară”, dar în interior simți că nu ai ceea ce îți dorești. Și nu vrei bagajele pe care le porți înăuntru…

Fotografie de Mantas Hesthaven de la Unsplash

Nimeni altcineva nu ne poate lua bagajele pentru a ne scuti de greutatea lor. Pline de temeri de tot felul, emoții nerezolvate, dureri care nu au voie să explodeze, zâmbete și râsete interzise și iubire neexprimată, toate ne fac să ne simțim mici, dar vrem să fim importanți. Căutăm lucruri care ne aduc valoare atunci când de fapt noi ne naștem valoroși. Ne complicăm viața, iar simplitatea este atât de frumoasă…

Bagajul nostru ne face să urmărim fericirea iluzorie construită din onoruri, bani și etichete. Lucruri care sunt din lumea exterioară.

Eliberați de greutatea bagajelor cărora nu le acordăm prea multă importanță, fericirea este în fiecare dintre noi. Totuși, bagajul pe care îl purtăm înăuntru îl identificăm ca fiind singurul mod în care putem trăi.

Mi-a luat ani de zile să realizez că bagajul meu mi-a condus viața în direcția greșită, pe un drum întunecat și întortocheat. Mi-a luat ani de zile să mă eliberez de acest bagaj, să realizez că nu eram așa cum sunt și așa cum vreau să trăiesc. Mi-a luat ani de zile să înțeleg că dincolo de acest bagaj tânjesc după simplitate, liniște și natură. Când am renunțat la acel bagaj interior, mi-am dat seama că nu trăisem viața pe care mi-am dorit-o și că nu fusesem persoana care îmi doream să fiu.

Cu acel bagaj în interior, suntem mereu pe un drum bine bătucit. Acea cale se schimbă atunci când deschidem bagajele și facem ordine. Când înțelegem de unde vin temerile și traumele noastre și le curățăm. Atunci când înțelegem că bagajul este în noi și nimeni nu îl poate căra pentru noi, oricât am fugi.

Nimeni nu îl va purta, indiferent cât de mult te iubește sau ar vrea să te ajute. Nimeni nu ți-l va lua. Tu ești cel care o poate face dacă vrei să-ți trăiești viața diferit aici și acum. Numai tu poți scăpa de bagajul tău interior!

Articol publicat pe https://medium.com/ & https://gobblersmasticadores.wordpress.com

https://inalove.world

Fericirea are Chipul Tău

de Manuela Timofte

E soare. Razele soarelui pătrund prin vălul norilor, dar puterea lor nu este suficientă pentru aceste zile reci. Este una dintre acele zile de noiembrie care nu ne plac, dar ne căutăm confortul oferit de căldura hainelor noastre.

Totuși, viața își urmează cursul în propriul ritm. Lumea se mișcă, își vede de drumurile zilnice. Stau în stație și aștept autobuzul. Mă uit la lumea din jurul meu. Îmi place să văd fețele oamenilor și să ghicesc ce gândesc și simt dincolo de expresia feței lor. Să ghicesc ce îi întristează sau ce le aduce zâmbetul pe buze, atunci când știu sau cred că nu-i vede nimeni. În momente în care fiecare este el cu el însuși, fără niciuna dintre măștile pe care ni le impunem pentru a respecta regulile societății. De fapt, mereu am fost fascinată de câte destine se împletesc în orice stație… Să-l văd pe om în atâtea chipuri, dimensiuni, trupuri și expresii faciale. O lume atât de diversă și totuși frumoasă.

Lumea vine și pleacă așa cum știe, gândește, vrea… Se urcă și coboară din autobuze, urmând itinerariul știut sau pe care îl învață după această călătorie. Unii vin, alții pleacă la fel cum plecăm din viață.

Citind sau măcar prefăcându-mă că ghiciesc ce se ascunde în spatele acelor fețe, personal cred că plecăm din această viață doar cu ceea ce purtăm în suflet.

Când mă uit la fețele oamenilor, observ că sunt adesea triști și resemnați. Fața li se schimbă atunci când afișează masca zâmbetului și bucuriei la salutul vreunei cunoștințe. Masca devine rece și îngâmfată atunci când persoana salutată este văzută ca fiind inferioară. Masca se schimbă și reflectă supunere și dorința de a face pe plac celuilalt atunci când este văzut superior. După acest schimb de salutări cordiale între măști, fiecare își scoate masca și revine la chipul și gândurile sale adevărate. Totul pare trist, lipsit de iertare, plin de minciuni, ipocrizie și… lipsit de fericire.

Poți fi fericit când vezi în tine doar un termen de comparație cu altul? Când ți-e frică să-ți arăți adevăratele culori? Când ți-e frică și rușine să te arăți așa cum ești? Fericirea nu poate fi ascunsă, are propriul ei chip. Este plină de lumină și culoare. O simți de la distanță, nu doar o vezi.

Pexels

Același lucru mi s-a întâmplat în acea dimineață rece de noiembrie. Deși nu am văzut o față, i-am simțit fericirea de departe. Traversa drumul spre stația de autobuz. Nu era prinț și nu era îmbrăcat elegant. Dimpotrivă, dacă ar fi fost să compari oamenii din stație cu el, ai fi spus că era mai mult dezbrăcat decât îmbrăcat. Curat, dar simplu, sau cu alte cuvinte, sărac. Blugii și o pereche de cizme care văzuseră zile mai bune au fost completate de o bluză de trening închisă până la gât. Toate acestea contrastau puternic cu hainele groase și elegante ale oamenilor din stație. Dar, cel mai mare contrast nu era în calitatea și căldura hainelor. Nici măcar între privirile superioare pe care i le-au aruncat cei din jur și pe care el nici nu le-a observat. Contrastul era între fețele lor acoperite de măști și fericirea care radia de pe chipul acestui bărbat. O Fericire care părea să nu aibă limite și care nu putea fi atinsă de răutate și dispreț.

Este fericirea avută și afișată doar de cei care trăiesc simplu, mulțumiți de ceea ce au, fără a intra în competiție cu nimeni pentru nimic. Nu le pasă cum îi percep alții…

La urma urmei, fericirea nu se întâmplă acolo unde trăiești pentru a face pe plac altora. Își face drum acolo unde trăiești urmând drumul pe care îl simți, unde ai curajul să fii cine ești. Vine cu lumină și culoare pe fața ta pentru că fericirea ta are chipul tău!

 Manuela

Copyright © 2023 manuela@inalove.world

Articol publicat pe https://medium.com/

https://inalove.world

Carte Frumoasă

de Manuela Timofte

Pașii m-au condus prin multe locuri, dar întotdeauna am preferat și încă prefer și caut o bibliotecă sau un colț în care să citesc o carte. Cu alte cuvinte,

Nu pot trăi fără cărți.

Thomas Jefferson

Motive ale lecturii

Astăzi, există posibilitatea de a citi o carte pe diferite dispozitive. Oricum, pe unele le purtăm cu noi aproape constant, așa cum este telefonul. Cu toate acestea, eu totuși prefer să țin în brațe o carte. Motivul este că îmi place să simt atingerea fiecărei pagini pe care o citesc.

Am găsit această plăcere în copilărie, pe când îl vedeam pe tatăl meu găsind mereu ceva de citit, atunci când avea ceva timp liber. Am învățat de la el că citind, voi găsi o comoară care așteaptă să fie descoperită în fiecare carte. De asemenea, am învățat că o carte poate fi cea mai bună prietenă a mea (nu bârfește niciodată și nu spune altora secretele tale 🙂).

Cititul și proprietatea

Imagine de Christine Engelhardt from Pixabay

O încăpere fără cărți este ca și un corp fără suflet.

Marcus Tullius Cicero

Viața mi-a oferit și experiența tristă de a vedea o bibliotecă cu tomuri frumoase și necitite de cei care dețineau acea bibliotecă. Ideea că era „o moștenire” nu i-a făcut pe acești oameni să fie interesați nici să citească, dar nici să doneze sau să vândă acele cărți pentru ca alții să se bucure de ele.

Am numit-o „experiență tristă” pentru că, în fiecare carte, cineva și-a pus o bucată din suflet cu dorința lui de a împărtăși experiențele și imaginația, cu ceilalți.

Chiar și atunci când mai mulți autori scriu pornind de la aceeași idee, fiecare va scrie în felul său. Fiind unic, fiecare își va folosi percepțiile, experiențele și expresia în mod unic. Cartea lui va fi o creație unică pe care o va împărtăși cu restul lumii. Este ca un „miracol”, și nu este întotdeauna oferit doar din simplul motiv al beneficiului financiar.

Aici, pot împărtăși bucuria de a cunoaște autori care au pus volume întregi la dispoziția cititorilor interesați, doar din plăcerea de a oferi oamenilor propria experiență, fără a-i condiționa de prețul unei cărți. De fapt, etichetată drept ieftină sau scumpă, acea carte are valoarea ei echivalată în bani doar prin ochii celor care o tipăresc și/sau o cumpără. Cu toate acestea, valoarea sa este neprețuită pentru persoana care-i dă naștere.

Cărți și … vieți

Imagine de m k de la Pixabay

Există două motive pentru care se citește o carte; unul, te bucuri de ea; celălalt, că te poți lăuda că ai citit-o.

Bertrand Russell

Ai putea fi mândru că le poți spune și altora despre cartea pe care ai citit-o. Există și opțiunea de a „călca” în picioare autorul și creația lui pentru că nu-ți place și nu o consideri bună din punctul tău de vedere. Spun asta pentru că, în ultima vreme, am citit multe recenzii pentru diferite cărți. Întrebarea care mi-a venit în minte a fost: „de ce ar citi cineva o carte doar pentru a putea posta un comentariu negativ? Este mai ușor să uiți o carte undeva pe un raft sau să o donezi dacă nu îți place. Autorul scrie pentru a-și exprima opinia. Dacă nu-ți place, este la fel ca la o masă. Dacă nu îți place ce guști, nu vei mânca, dar nu vei jigni sau „ucide” bucătarul care a gătit acea masă doar pentru că nu îți place. Îi spui bucătarului cum să-și facă treaba când tu nu ai gătit niciodată? La fel este și cu o carte. Dacă nu-ți place, uit-o pe un raft, dă-o. Poate că cel mai bine este să o scrii tu pe a ta așa cum vrei să fi fost scrisă de altcineva.

Este mai ușor și mai bine pentru toți să aprecieze autorul pentru ceea ce a oferit prin prisma lui. Comoara o găsesc cei care citesc cartea pentru că le place. Nu poți da vina pe carte și pe autor pentru că nu a scris ceea ce ți-ai imaginat tu atunci când ai citit titlul cărții. Autorul a scris urmându-și imaginația și cunoștințele. Tu, scrie-ți cartea ta! Vei vedea că, în calitate de autor, părerea ta nu reflectă întotdeauna realitatea sau adevărul celor care îți citesc cartea, dar ești fericit că munca ta și frumusețea pe care ai lăsat-o prin acele pagini sunt apreciate.

Revenind la mândrie, în zilele noastre, avem oportunități de a citi o carte imediat ce este publicată, datorită tehnologiei. Putem fi fericiți de ceea ce citim pentru că este alegerea noastră dintre milioane de cărți. În plus, am putea fi mândri că putem citi cu ușurință cărțile contemporanilor și putem vedea aceeași lume prin lentile diferite.

Imagine de Peace, love, happiness de la Pixabay

De altfel, dacă vrem să schimbăm ceva în această lume, ne putem bucura că am avut ocazia să apreciem munca cuiva care a lăsat o bucată din sufletul său în paginile unei cărți. Fiecare gând bun trimis cuiva schimbă ceva în bine și frumos în lumea noastră.

Carte frumoasă cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaș cumpănită;
Ești ca o floare, anume înflorită
Mâinilor mele, care te-au deschis.
Tudor Arghezi - Ex Libris

 Manuela

Copyright © 2023 manuela@inalove.world

https://gobblersmasticadores.wordpress.com/

Marin Rada – Interviu

de Manuela Timofte

Poate
așa suntem noi :
niște ferestre
cu obloanele trase, 
închise și ele
în câte o inimă
care trece
nevăzută 
pe lângă noi...

Marin Rada - Poate

M. De când scrii? Care a fost o experiență timpurie din care ai învățat că limbajul are putere?

R: Scriu de când mă știu. Cred că scriu de cănd am îvățat să citesc. Îmi plăceau nespus de mult cuvuntele… Mi se păreau fascinante, parcă prindeau viață și atunci când le scriam și atunci când le rostem.

M. Scrii urmărind un plan sau lași ideile să te conducă?

R: Nu urmăresc un plan atunci când scriu, cuvintele sunt la început gânduri, apoi devin mesaje și atunci zboară precum păsrile călătoare care ne privesc de la mare înălțime cât suntem de asemănători obiectelor din jurul nostru și cum se însuflețesc uneori și pietrle la atingerea unui strop de rouă din marea poezie a vieții…

M. Cât timp aloci zilnic scrisului?

R: Câteva ore… Cel puțin două-trei ore pe zi sau și mai mult atunci când únele poeme se lasă mai mult așteptate. 

M. Te-ai gândit la a scrie folosind un pseudonim?

R: Nu, folosesc doar numele meu adevărat . Tot ce scriu este semnat cu numele meu adevărat. 

M. Încerci să fii original sau să oferi ceea ce dorește cititorul?

R: Întotdeauna tot ce scriu este original, verific, postând pe grupuri de socializare, impactul pe care  îl au poeziile mele asupra cititorului avizat și asupra cititorului consumator și iubitor de poezie și comunicăm impresiile și de o parte și de cealaltă. 

M. Spune-mi ceva despre ultimele tale proiecte. Lucrezi la ceva nou?

R: Da, am în lucru două volume de poezie și un volum de haiku.

M. Care ai considera că este semnul tău distinct ca și scriitor?

R. Ceea ce cred eu că mă deosebește de alți scriitori este muzicalitatea versului, mesajul adresat direct sufletului cititorului, interacționarea directă cu acesta, folosind dialogul.

M. Ce crezi despre accesul cititorului care citește pe tabletă, computer sau telefon mobil, în diferite locații, de exemplu: tren, autobuz, metrou, te poate ajuta să fii mai citit?

R: Da, acum au pătruns mijloacele de comunicare rapidă, informarea fiind și ea adaptată la aceste mijloace. 

M. Crezi că șansa Masticadores în căutarea acelui cititor digital este corectă? Care este părerea ta despre asta?

R: Trăim într-o lume computerizată și trebuie să ne adaptăm în permanență acesteia. 

M. Ce ți-a oferit participarea ca scriitor pe site-urile Masticadores?

R: Mi-a oferit posibilítatea unor contacte noi cu cititorii și lumea avizată a creației literare și posibilitatea să mă compar și cu alți creatori care activează în același domeniu.  

Volume publicate – 

– Scrisori neterminate, editura Scribul, 1991

– Comorile umbrei, editura eCreator , 2021

– Pledoarie pentru fluturi și cer , editura eCreator, 2021. 

Simona Prilogan – Interviu

de Manuela Timofte

“Taci! Dă-i voie FEMEII să vorbească”! că respectul circulă pe ambele sensuri, că abuzul de orice natură ar fi el, nu se cheamă “grijă”, nicidecum “iubire”, iar FEMEII să îi arate că reglările emoționale ale unor secole în care feminitatea a fost pusă la colț se face prin înțelegere, iertare și dragoste, nicidecum prin teroare.» – Simona Prilogan

M. De când scrii? Care a fost o experiență timpurie din care ai învățat că limbajul are putere?

Am început să scriu încă de mică, când am descoperit că așezam cu ușurință cuvintele pe coala albă de hârtie, pictând emoții și conturând întâmplări și evenimente. Între timp, am lăsat viața să mă curgă fără ambiții literare. În ultimii ani însă, un soi de căutare a identității m-a apropiat mai mult de literatură, aducându-mi scrisul mai aproape. 

În ceea ce privește «puterea cuvântului», am câteva amintiri frumoase și oarecum hazlii în același timp, din timpul gimnaziului. Eram în anii ’80, cu plin comunism în floare, iar elevii aveau la vremea aceea o materie numită: «pregătirea tineretului pentru apărarea patriei». Denumirea nu ar trăda prea multă oboseală a cursurilor, în schimb, dat fiind că eram încă niște copii, toată informația aceea stufoasă, cu iz de politică și instruire militară ne plictisea la culme. Tot în vremea aceea, se întâmplase să primesc invitația Clubului Copiilor din Hunedoara de a participa la cursurile de «Subredactie», ca urmare a participării mele în cadrul unui eveniment literar organizat de municipalitate. «Subredactia» se nimerise să aibă același program cu «pregătirea tineretului pentru apărarea patriei», dar nu a fost nici o problemă, diriginta clasei m-a «învoit» de la orele plictisitoare, aducându-mi astfel o bucurie dublă. Evident, lipsa mea justificată de la clasă a adus oarecare invidie în rândul colegilor cârcotași, însă profesorii au venit repede cu soluția: scrieți și voi, așa cum face  Simona, și poate veți avea și voi șansa asta. 

Rămân tot la comunism și la copilărie, și mă minunez și azi, cum unii profesori au reușit să «fenteze» sistemul, punând inocența copilăriei mai presus de ambițiile murdare ale comunismului. Cuvântul a fenta nu este, poate, chiar cel mai potrivit, dar este singurul care îmi vine acum în minte. Programa școlară de atunci prevedea obligatoriu, măcar 3 activități culturale, iar ei se străduiau să aducă frumosul în față. ( Probabil că de acolo mi-a rămas întipărită nevoia aceasta de frumos, neînțelegând tendința actuală de urâțire a artei.) Întâmplarea a făcut ca organizarea acestor evenimente culturale să îmi fie atribuită mie, prin faptul că eram singura “artistă” (zâmbesc) din clasă. Adevărul este că nu știu prin ce har, reușisem să am chiar o audiență destul de încurajatoare printre colegii de clasă, care, înaintea orelor de “compunere” mă invitau să citesc ce am pregătit pentru ora respectivă ( tema de casă), ca mai apoi, la întrebarea tovarășei profesoare: “cine citește compunerea?”, răspunsul lor, în unanimitate, să mă numească pe mine. Ce amintiri minunate!

M. Scrii urmărind un plan sau lași ideile să te conducă?

Într-o proporție mai mică sau mai mare, majoritatea scrierilor ample au avut probabil un soi de plan, de elaborare, în spatele procesului de creație, și sincer, am o mare admirație pentru cei ce reușesc cu succes să îmbine o asemenea viziune. Deocamdată, în poezie, mă rezum la a scrie instinctual, iar poezia acceptă cu ușurință modul acesta de abordare. Însă pentru proiectele viitoare de proză, mă pregătesc să iau în serios practica acesta de creare a unei scheme, de planificare, în măsura în care m-ar ajuta la o susținere adecvată a esteticului, a fondului, și a mesajelor pe care îmi doresc să le transmit.

M. Cât timp aloci zilnic scrisului?

Dacă este să pun în calcul activitatea mea zilnică de la clinică, atunci aș spune cu ușurință că scriu destul de mult, dar revenind la scrisul ca și creație, recunosc cu mâna pe inimă, că nu scriu zilnic, ci doar atunci când mă vizitează inspirația, când am ceva frumos de spus, ceva de trebuință. Câteodată scriu febril preț de câteva zile, ca mai apoi să mă opresc pentru o bună bucată de timp. Dar, de câteva luni, încerc să mă organizez cumva, într-o rutină sănătoasă, deși cotidianul îmi răvășește muza mai mereu. 

M. Te-ai gândit la a scrie folosind un pseudonim?

În căutarea identității, am fost întotdeauna mulțumită cu numele pe care îl port, iar a scrie sub pseudonim nu a fost niciodată ceva ce aș fi luat în considerare, nici măcar de dragul autenticității, sau a sonorității unui nume. Am norocul să port ca întreg, un nume unicat în lume, iar apoi scrisul meu nu abordează teme pentru care ar trebui să îmi protejez identitatea. Dar, pentru că viața este plină de neprevăzut, niciodată să nu spui niciodată

M. Încerci să fii originală sau să oferi ceea ce dorește cititorul?

Îmi place să spun că stilul meu este Simonic, adică doar al meu, făurit din ideile mele, colorat în nuanțele mele, văzut din unghiurile minții mele. Scriu așa cum simt, iar singurele reguli pe care le admit, sunt cele ale bunului simt. Mă cenzurez uneori, în vâltoarea cuvintelor grăbite să plece din capul meu, în măsura în care devin poate prea agresivă în exprimare, iar aceasta nu ar aduce decât un minus creației finale. Desigur, viața este așa cum este, nemiloasă uneori, agresivă, dar prin ceea ce scriu îmi doresc să aduc în față partea luminoasă a lucrurilor, să scot frica la liman, să aprind o candelă în întuneric, să aduc speranța în suflet. Octavian Paler scria: La ce bun poetul, în vreme de secetă?/ Să cânte ploile tocmai atunci,/ când avem cea mai mare nevoie de ele, când ne lipsesc şi ne dor.

Consider că prin scris am primit un talant sfânt, iar tot prin scris trebuie să îl înmulțesc întru bucurie, lumină și speranță și să îl redau universului. 

M. Spune-mi ceva despre ultimele tale proiecte. Lucrezi la ceva nou?

Am bucuria să anunț că prima mea colecție de poeme scrise direct în engleză, a apărut la Austin Macauley, o editură independentă din Londra, pe data de 3 februarie anul acesta. Tot pe 3 februarie am fost invitată de către radioul local din Wolverhampton, 101.8 WCR FM,  să particip în cadrul Festivalului de Literatură din Wolverhampton. A fost un eveniment de înaltă ținută, în care am prezentat publicului noua mea carte, Carving Magic, citind câteva poeme și discutând mai apoi cu publicul și artiștii prezenți.  

Momentan, lucrez în câteva proiecte de carte, atât în engleză, dar și în românește. Când voi avea ceva concret finalizat, gata să plece din editura către public, voi anunța mai multe detalii pe pagina de Facebook. 

M. Care ai considera că este semnul tău distinct ca și scriitor?

Sincer, nu știu sigur unde m-aș putea cataloga în privința scrisului. Ador să scriu poezie, în felul meu Simonic, accentuând culorile multiple ale cotidianului. Îmi place să construiesc versuri consistente în rimă, metaforă, înțelesuri. Acesta este, cred eu, farmecul poeziei, că ne permite să ne jucăm nelimitat cu formele, că putem aduce muzicalitate prin limbaj, în timp ce transmitem un mesaj mai mult sau mai puțin nuanțat.  

M. Ce crezi despre accesul cititorului care citește pe tabletă, computer sau telefon mobil, în diferite spații, de exemplu, tren, autobuz, metrou, te poate ajuta să fii mai citită?

Era internetului ne-a adus, pe lângă viteză și stress, și bucuria de a avea mai multe facilități în privința cunoașterii. Multe informații se află acum doar la un click distanță, iar aceasta este fantastic, atâta vreme cât nu ne însingurează la modul patologic. Plus că editurile au venit și ele în ajutorul cititorilor prin cărțile ebook, care au costuri mult mai mici decât cărțile fizice, implicit pot fi mult mai accesibile, deci mai citite. Iar cum navetele cotidiene nu doar că s-au înmulțit, dar s-au și mărit, cititul pe tabletă/mobile phone a devenit o practică foarte normală, așa că omorâtul timpului poate fi mult mai captivant prin citirea de bloguri sau cărți electronice. 

M. Crezi că șansa Masticadores în căutarea acelui cititor digital este corectă? Care este părerea ta despre asta?

Fiind o platformă de blog online, Masticadores, cu siguranță “prinde” la cititorul din online. Iar Masticadores, prin crearea unui spațiu multicultural, are multe șanse să fie accesat zilnic. 

M. Ce ți-a oferit participarea ca scriitor pe site-urile Masticadores?

Mă bucură și mă onorează invitația de a fi  publicată pe platforma Masticadores. Acolo nu doar că am găsit mai multă vizibilitate pentru ceea ce scriu, dar am găsit și punți de cuvânt între culturi, între artiști, între idei. Mulțumesc mult, dragă Manuela pentru oportunitatea aceasta!  Mulțumesc, Masticadores! 

Amazon - Author Page
Goodreads- Author Page

Cărți:

Visările dintre castani

Carving Magic:

https://www.austinmacauley.com/

https://www.barnesandnoble.com/

Interviul în limba engleză: https://gobblersmasticadores.wordpress.com/

Rețeta Fericirii – Fragmente din carte

de Manuela Timofte

«Și eu, ca mulți alții, am trăit câte un strop de fericire, dar am “căutat” fericirea “absolută”. Am crezut că am găsit-o ori de câte ori am obținut sau am reușit ceva. Adică, atunci când am obținut o slujbă nouă, o avansare, o mărire de salariu. Tot fericită spuneam că eram la momentul în care am reușit să am o casă sau un partener alături de mine. Dar după un timp, trăiam ideea că nu mai eram fericită. Căutam să obțin sau să găsesc altceva care să mă facă să mă simt fericită. 

Însă, atunci când nu obții acele lucruri pe care le dorești atunci când vrei tu, (re)devii unul dintre aceia care se consideră ca fiind nefericiți și ghinioniști. 

Pentru acea nefericire sau “ghinion”, îți blamezi partenerul/ partenera, familia, prietenii, oamenii din jur. Îi blamezi că stau în calea fericirii tale. (…)

Chiar după ce avem acele lucruri sau ființe in viața noastră, realizăm că totuși lipsește ceva pentru a trăi ceea ce ne imaginăm ca ar trebui să fie numit “fericire”. Astfel, continuăm să o căutăm. Dar fericirea stă în ceva sau în cineva? Este nevoie să o echivalezi sau să o reduci la un anumit ceva sau la cineva anume? Doar “atât» îți este fericirea?  (…)

Viața ta îți aparține și tu decizi în ce fel de lume vrei ca să o trăiești, una a fricii sau una a iubirii.Tu decizi dacă vrei ca să trăiești în rai sau în iad. Doar tu poți să îți găsești atât ingredientele dorite cât și proporția corectă pentru tine, în amestecul care îți este viața.«

https://www.smashwords.com

https://inalove.world
www.amazon.com
https://www.smashwords.com/

Imagine: Pixabay