de Manuela Timofte
Există lucruri pe care le ținem minte o viață întreagă și lucruri pe care le uităm imediat. Acestea din urmă par a fi lucruri lipsite de interes sau care ne-au atins prea puțin sufletul. Se pare că același lucru se întâmplă și cu oamenii care au avut un rol în istoria noastră. Ei au lăsat prin faptele lor, o amprentă mai mare sau mai mică în conștiința acestui popor.
Nu este în lumea aceasta totul deşertăciune, rămâne ceva statornic; rămân faptele mari care sunt nepieritoare.
Mihail Kogălniceanu, la înmormântarea lui Al. Ioan Cuza
(Ruginoasa, 29 mai 1873).
Vasile Adăscăliței, semnatar de prefață, antologie și note pentru volumul «De la Dragoș la Cuza-Vodă«, susține că deși sute de domnitori s-au perindat pe tronurile Moldovei și ale Țării Românești, doar câțiva au rămas în memoria celor mulți, adică cei viteji, iubitori de dreptate, oameni cu suflet mare, înțelegători ai celor «de jos» .
Mmaterialele culese din popor rămân dobada că, cei mai iubiți au fost și încă sunt Ștefan cel Mare și Alexandru I. Cuza.
Mă opresc azi la a oferi cititorilor o caracterizare a celui din urmă, pe care Mihail Kogălniceanu l-a numit în discursul său de la Ruginoasa, un «om nou», ce a făcut legi noi, iar apoi o lume nouă.
Conform spuselor lui și A. D. Xenopol în volumul XIII, din ”Istoria Românilor din Dacia Traiană” și un domnitor, ca orice ființă umană are și umbră pe lângă lumină. Dar lumina lui Cuza, prin faptele sale, l-a păstrat încă viu în memoria colectivă.
Domnitorul era caracterizat ca un om «nelacom», dar nici nevoile nu îi erau mari pentru că nu iubea luxul, iar «masa și traiul îi erau cumpătate». / (A. D. Xenopol)
Deși manierele lui erau distinse și îl ajutau mult ca diplomat, «Când îl atingeai, niciodată nu-ți rămânea dator cu răspunsul. El era foarte sincer, §i prieten adevărat ; dar și către cine nu-i plăcea, se arăta Indată, căci el nu știea să se fățărească. El nu iubea pompa și arătările exterioare și facea foarte puțin caz de ovații și de sărbătoriri, pe care, cele mai de multe ori, le știea că sunt de comandă.” (A. D. Xenopol)
Era un om sufletist, iar scurta întâmplare istorisită tot de către Xenopol în același volum, susține însușirile prin care era caracterizat Cuza: “Pe lângă dreptate, avea insă și o mare delicatețe de simțiminte. Asupra acestui punct domnul I. Zane spunea că pe când Bolintineanu, fostul ministru și prieten al lui Cuza, stătea in casa parintelui d-lui Zane, și era plin de datorii, pe langă că și greu bolnav, Cuza știindu-l mândru, intrebuințase următorul mijloc pentru a-l face să primească un ajutor. Pusese pe un neguțitor să-i scrie, că odată l-a inșelat cu o sumă de bani ; dar că mustrându-l conștiinta, i-o restituie.”
Cuza- Vodă era un luptător neobosit pentru egalitate socială și răsturnarea privilegiilor, fiind un partizan al poporului. Astfel, din spusele oamenilor de la acea vreme, aflăm de la folcloristul Constantin Rădulescu-Codin următoarele:
”El a făcut şcoalele, el ne-a dat pământ şi tot el a surpat pătulele împărăteşti. Şi bine a făcut. Că băga acolo fitece român treisprezece baniţe de porumb în tot anul şi, când să-şi ia şi el agonisita, tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dădeau numai trei baniţe din tot ce pusese. Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat şoarecii, şi porumbul era mâncat de cioclii satului”;
”Tot el a silit pe ciocoi să plătească bir şi să asculte de legi. Ba ălor care n-ascultau le da fum”.
Nicolae Iorga completează în lucrarea sa «Oameni care au fost«, tabloul unui domnitor care nu învățase eticheta cerută la curțile marilor imperii ale timpului : “Cuza-Vodă nu era un om solemn, pompos, formalist. Nu învăţase nicăieri eticheta Habsburgilor şi ceremonialul lui Carol Quintul sau al lui Filip Tenebrosul; nu ştia şi nu voia să ştie cum se orânduiesc la un jubileu faitoanele, de la cel mai măreţ oaspete străin până la cel din urmă lingău de curte şi de ogradă».
Cuvinte de laudă la adresa omului și domnitorului Cuza le aflăm și din scrierile străinilor de la acea vreme. Astfel, în «Alexandru Ioan Cuza și Unirea Principatelor Române» lucrare sub egida Bibliotecii Județene «Nicolae Milescu Spătarul» din Vaslui, găsim o descriere făcută domnitorului, de către consulul general al Belgiei la Bucureşti, Jacques Poumay:
… distins în manierele sale, el posedă un fel de a fi original, plăcut şi serios în acelaşi timp. Este un soldat magnific, purtând cu graţie uniforma; vorbeşte italiana şi franceza cu multă acurateţe. Om al ordinei, energic, a făcut asupra tuturor o excelentă impresie… Prinţul Cuza este un bărbat cum nu există altul în Principate, care vrea fericirea ţării sale. Hotărât, fără exaltare însă, modest şi dezinteresat, chibzuieşte cu înţelepciune… Toată lumea este de acord asupra calităţilor eminente cu care este înzestrat noul domnitor.
Jacques Poumay
Din «bărbatul indicat a fi adorat de popor» cum a fost numit de către Vasile Alecsandri la alegerea ca domnitor a Principatelor Române, prin faptele sale, prin felul lui de a fi, prin dragostea față de neam și țară, Alexandru Ioan Cuza a devenit «nu idolul de o clipă, ci neuitatul părinte şi binefăcător. Veşnică fie amintirea lui!” (Nicolae Iorga, 1920, în “Centenarul nașterii lui Cuza Vodă”)
Surse: Vasile Adăscăliței, "De la Dragoș la Cuza-Vodă", Legende populare istorice romănești, Editura Minerva, București, 1988; Constantin Rădulescu-Codin, "Legende, tradiţii şi amintiri istorice adunate din Oltenia şi Muscel”, București, 1910: A. D. Xenopol, volumul XIII, ”Istoria Românilor din Dacia Traiană", Ed Cartea Românească, București, pg 16-19; https://jurnaluldearges.ro/ https://www.bjvaslui.ro
MasticadoresRumanía Editora: Manuela Timofte 