Archivo de la etiqueta: Manuela Timofte

«Nu idolul de o clipă, ci neuitatul părinte şi binefăcător!»

de Manuela Timofte

Există lucruri pe care le ținem minte o viață întreagă și lucruri pe care le uităm imediat. Acestea din urmă par a fi lucruri lipsite de interes sau care ne-au atins prea puțin sufletul. Se pare că același lucru se întâmplă și cu oamenii care au avut un rol în istoria noastră. Ei au lăsat prin faptele lor, o amprentă mai mare sau mai mică în conștiința acestui popor.

Nu este în lumea aceasta totul deşertăciune, rămâne ceva statornic; rămân faptele mari care sunt nepieritoare.

Mihail Kogălniceanu, la înmormântarea lui Al. Ioan Cuza
(Ruginoasa, 29 mai 1873).

Vasile Adăscăliței, semnatar de prefață, antologie și note pentru volumul «De la Dragoș la Cuza-Vodă«, susține că deși sute de domnitori s-au perindat pe tronurile Moldovei și ale Țării Românești, doar câțiva au rămas în memoria celor mulți, adică cei viteji, iubitori de dreptate, oameni cu suflet mare, înțelegători ai celor «de jos» .

Mmaterialele culese din popor rămân dobada că, cei mai iubiți au fost și încă sunt Ștefan cel Mare și Alexandru I. Cuza.

Mă opresc azi la a oferi cititorilor o caracterizare a celui din urmă, pe care Mihail Kogălniceanu l-a numit în discursul său de la Ruginoasa, un «om nou», ce a făcut legi noi, iar apoi o lume nouă.

Conform spuselor lui și A. D. Xenopol în volumul XIII, din ”Istoria Românilor din Dacia Traiană” și un domnitor, ca orice ființă umană are și umbră pe lângă lumină. Dar lumina lui Cuza, prin faptele sale, l-a păstrat încă viu în memoria colectivă.

Domnitorul era caracterizat ca un om «nelacom», dar nici nevoile nu îi erau mari pentru că nu iubea luxul, iar «masa și traiul îi erau cumpătate». / (A. D. Xenopol)

Deși manierele lui erau distinse și îl ajutau mult ca diplomat, «Când îl atingeai, niciodată nu-ți rămânea dator cu răspunsul. El era foarte sincer, §i prieten adevărat ; dar și către cine nu-i plăcea, se arăta Indată, căci el nu știea să se fățărească. El nu iubea pompa și arătările exterioare și facea foarte puțin caz de ovații și de sărbătoriri, pe care, cele mai de multe ori, le știea că sunt de comandă.” (A. D. Xenopol)

Era un om sufletist, iar scurta întâmplare istorisită tot de către Xenopol în același volum, susține însușirile prin care era caracterizat Cuza: “Pe lângă dreptate, avea insă și o mare delicatețe de simțiminte. Asupra acestui punct domnul I. Zane spunea că pe când Bolintineanu, fostul ministru și prieten al lui Cuza, stătea in casa parintelui d-lui Zane, și era plin de datorii, pe langă că și greu bolnav, Cuza știindu-l mândru, intrebuințase următorul mijloc pentru a-l face să primească un ajutor. Pusese pe un neguțitor să-i scrie, că odată l-a inșelat cu o sumă de bani ; dar că mustrându-l conștiinta, i-o restituie.”

Cuza- Vodă era un luptător neobosit pentru egalitate socială și răsturnarea privilegiilor, fiind un partizan al poporului. Astfel, din spusele oamenilor de la acea vreme, aflăm de la folcloristul Constantin Rădulescu-Codin următoarele:

”El a făcut şcoalele, el ne-a dat pământ şi tot el a surpat pătulele împărăteşti. Şi bine a făcut. Că băga acolo fitece român treisprezece baniţe de porumb în tot anul şi, când să-şi ia şi el agonisita, tot ce răgăduise acolo, tocmai după trei ani, i se dădeau numai trei baniţe din tot ce pusese. Ziceau cârmuitorii că l-au mâncat şoarecii, şi porumbul era mâncat de cioclii satului”;

”Tot el a silit pe ciocoi să plătească bir şi să asculte de legi. Ba ălor care n-ascultau le da fum”.

Nicolae Iorga completează în lucrarea sa «Oameni care au fost«, tabloul unui domnitor care nu învățase eticheta cerută la curțile marilor imperii ale timpului : “Cuza-Vodă nu era un om solemn, pompos, formalist. Nu învăţase nicăieri eticheta Habsburgilor şi ceremonialul lui Carol Quintul sau al lui Filip Tenebrosul; nu ştia şi nu voia să ştie cum se orânduiesc la un jubileu faitoanele, de la cel mai măreţ oaspete străin până la cel din urmă lingău de curte şi de ogradă». 

Cuvinte de laudă la adresa omului și domnitorului Cuza le aflăm și din scrierile străinilor de la acea vreme. Astfel, în «Alexandru Ioan Cuza și Unirea Principatelor Române» lucrare sub egida Bibliotecii Județene «Nicolae Milescu Spătarul» din Vaslui, găsim o descriere făcută domnitorului, de către consulul general al Belgiei la Bucureşti, Jacques Poumay:

… distins în manierele sale, el posedă un fel de a fi original, plăcut şi serios în acelaşi timp. Este un soldat magnific, purtând cu graţie uniforma; vorbeşte italiana şi franceza cu multă acurateţe. Om al ordinei, energic, a făcut asupra tuturor o excelentă impresie… Prinţul Cuza este un bărbat cum nu există altul în Principate, care vrea fericirea ţării sale. Hotărât, fără exaltare însă, modest şi dezinteresat, chibzuieşte cu înţelepciune… Toată lumea este de acord asupra calităţilor eminente cu care este înzestrat noul domnitor.

Jacques Poumay

Din «bărbatul indicat a fi adorat de popor» cum a fost numit de către Vasile Alecsandri la alegerea ca domnitor a Principatelor Române, prin faptele sale, prin felul lui de a fi, prin dragostea față de neam și țară, Alexandru Ioan Cuza a devenit «nu idolul de o clipă, ci neuitatul părinte şi binefăcător. Veşnică fie amintirea lui!” (Nicolae Iorga, 1920, în “Centenarul nașterii lui Cuza Vodă”)

Pinterest

Surse:
 Vasile Adăscăliței,  "De la Dragoș la Cuza-Vodă", Legende populare istorice romănești, Editura Minerva, București, 1988;
 Constantin Rădulescu-Codin, "Legende, tradiţii şi amintiri istorice adunate din Oltenia şi Muscel”,  București, 1910:
 A. D. Xenopol, volumul XIII, ”Istoria Românilor din Dacia Traiană",   Ed Cartea Românească, București, pg 16-19;   
https://jurnaluldearges.ro/
https://www.bjvaslui.ro

https://inalove.world

Visările dintre castani

Recenzie

de Manuela Timofte

"Despre orașul cu castani aș povesti la nesfârșit ca despre o icoană a Copilăriei, în care toți copiii fost-au fericiți. Din rădăcina lui mi-am înălțat cuminte ramurile către senin, însuflețindu-mi gândurile cu delicatețe, frumusețe și îndrăzneală precum inflorescența acestuia."  Simona Prilogan - Visările dintre castani

Despre autoare

Simona Prilogan – om, femeie, mamă, prietenă de ani de zile. Un suflet cald și frumos de când o știu și pot să spun că sunt ani buni de când ne știm. Viața ne-a adus să ne cunoaștem în Hunedoara, apoi ne-a îndepărtat fizic printre străini, peste hotare.

În puținele dăți în care reușeam să stăm de vorbă, în orașul cu castani, mi-a împărtășit «visarea» ei de a scrie și a-și publica creația. Iată că visul îi este realitate, iar volumul pe care îl prezint aici și acum nu este singurul ce a văzut lumina tiparului.

Cu toate acestea, am început să îi cunosc cu adevărat pasiunea pentru scris doar de când ne-am reîntânit prin intermediul internetului.

Visările dintre castani

Așa cum deja am spus, pasiunea Simonei pentru scris și pentru poezie este materializată în mai multe volume de versuri, printre care și «Visările dintre castani«, volum publicat de Editura Siono, în 2021.

Un volum scris nu doar din și cu visări, ci din viață, cu culoare, sentimente, cu trăiri și cu multă iubire.

Ce mi-a oferit volumul

De la început, printre scântei, cuvinte și idei, autoarea își prezintă legământul făcut cu scrisul și cu iubirea:

"Din seri croit-am bucurii în cuvânt,
Cât al mării nisip, șirag de scăntei.
Și-n lume pornit-am să țes în idei
Veșmânt de iubire, etern legământ" (Legământ)

Pe drumul vieții, gingășia și inocența însoțesc iubirea, iar natura, specific românului îi este alături:

"Privește în zare, iubite,
Cum apele cresc prinse-n dans
Iar vântul sărută-n balans 
Frânturi de pământ cu ispite" (Mirări stau să mângâie cerul)

Bucuria luminii își face loc:

Cerul își revarsă darul bucuriei și în hore
De iubire și nădejde mă-mpresoară negreșit." (Dimineți în lumină)

alături de anotimpul bucuriei, al sufletului de copil, unde sălaș au pacea, liniștea, curcubeiele în revărsarea timpului :

"Pace, liniște răsare,
Curcubeie peste gânduri
Se așează printre rânduri
De albastru prins în cercuri." (Anotimp de bucurie)

Așa cum trece viața, apare trecerea timpului peste fiecare dintre noi și peste relațiile ce am dori totuși să le păstrăm, fără să se schimbe:

"Pașii se pierd pe poteci,
Zile dansează prin ploi,
Nopțile curg tot mai reci,
O iarnă răsare în noi."(Mirare îmi ești și îți sunt)

Cu toată căldura și frumusețea ei sufletească autoarea, la fel ca orice muritor, nu a fost ocolită de dureri. Dar ea a scris-o și trăit-o până în cele mai adânci străfunduri:

"Seri pline de teamă
se îngrămădeau peste umbrele asfințitului,
scobind răni în adâncul inimii
și sângerând sub forma a mii de monștri." (Explozii de iubire)

Dar durerea o călește și o face mai puternică și mai înțelegătoare, acceptând că viața are nevoie să fie luată așa cum vine, cu bune și cu rele.

"Mă-mpiedic, mă ridic și trec
Drept inocentă și-nțeleg
Că realitatea-i un întreg
Ce sufletul mi-a ars" (Ochi de nor)

Românismul și dragostea pentru locurile din care s-a ridicat autoarea, sunt prezentate cu dor, printre doine și hore.

Concluzii

În opinia mea, folosindu-mă de versurile autoarei, volumul «Visările dintre castani«, e «Cuvânt cântat în psalmi», ce miroase «a iubire sfântă» (Visările dintre castani). Un volum în care sunt prezente iubirea și durerea, bucuria și tristețea, nostalgia și inocența. O împletire de trăiri care o prezintă pe autoare așa cum ea însăși se prezintă: «în mine se împletesc poemele’/ La răscruce de gânduri, albastru și dor.»

Alături de Issabela, de Daniela, de Aura, de Iulia sau de Petru și de fiecare autor român mai mult sau mai puțin cunoscut, Simona, la rândul ei, merită respectul și prețuirea celor din mijlocul cărora s-a ridicat pentru că «întotdeauna/ scânteile ne vor duce pașii/ către locurile în care îngerii ne cheamă./ Să fim parte din decorul bucuriei…» (Explozii de iubire).

Imagine de Couleur de la Pixabay 

La Mulți Ani!

de Manuela Timofte

Azi, scriem ultima filă a anului ce a fost 2022. Și totuși, nu este doar un final, ci și un nou început, în care deschidem un nou capitol al vieții noastre, cu pagini numărate, dar nescrise, ale anului 2023.

Așa cum am spus acum un an de zile, eu privesc și în urmă, pentru că de-a lungul acestui an s-au adăugat nume și creații noi pe acest site. Fiecare dintre ele au fost oferite în mod dezinteresat, tuturor celor doritori de a vizita aceste pagini.

Mulțumesc fiecăruia, atât colaboratorilor cât și celor ce își oferă timp de a citi și a aprecia munca făcută cu drag de către fiecare autor.

Colaboratori:

Lorin Braticevici - https://lorinbraticevici.com
Issabela Cotelin – https://semaiintampla.com/
Bogdan Dragoș - https://bogdandragos.com
Patricia Furstenberg - https://alluringcreations.co.za/wp
Aura Horga - https://enpoeme.wordpress.com
Marian Hotca
Cintzia Angelina Mardale - https://angelinamardale.com
Cristina Steliana Mihailovici - https://abovethewordsuk.wordpress.com
Milucă
Iulia-Florentina Paciurea - http://www.iuliapaciurea-scriitor.com/
Aura Popa – http://aurapopa.ro
Florin Petrescu – https://turismsiculturainbalcani.wordpress.com
Simona Prilogan - https://simonaprilo.com
Petru Racolța – https://racoltapetru6.wordpress.com
Marin Rada
Maria-Sibioara Sângeorzan
Lau Tatar - https://tatarlau.wordpress.com/
Daniela Topîrcean
Azi, 
alături de mulțumiri pentru creație și încredere, 
adaug dorința mea 
ca fiecare filă nouă a Noului An, 
să fie scrisă fiecăruia cu sănătate, 
cu putere, 
cu inspirație
și curaj
de a vă împlini visurile!

LA

MULȚI

ANI!

Biografia unora dintre colaboratori, poate fi găsită aici: https://masticadores.com/, iar pasiunea lor este materializată în volumele de mai jos:

Featured image: Alexa from Pixabay 

Secrete, stropi de apă și… iubire

de Manuela Timofte

Secrete, lacrimi și totuși… iubire. Pare poate greu de crezut sau de înțeles dar, fiecare ascundem secrete, plângem pe față sau cu capul în perne și totuși ne întoarcem la iubire.

Secrete

Am învățat că noi toți suntem îndreptățiți sa avem propriile secrete.

 Nicholas Sparks, The Notebook

Imagine de Peter H de la Pixabay 

Secretul pare să fie ceva care nu este declarat sau mărturisit, este păstrat în taină, nu trebuie spus nimănui. Aflarea sau divulgarea unui secret aduce durere de o parte sau de alta a celor implicați, iar odată cu durerea, vin lacrimile.

Secretul este ca și o poartă ce așteaptă să fie deschisă. Nu ne decidem dacă să o facem sau nu, pentru că dincolo de ea ne așteaptă o pădure întunecoasă, prin care nu vrem să trecem. Astfel, preferăm să ne apropiem de poartă, să o întredeschidem uneori, dar o închidem înapoi. O facem de câte ori este nevoie până să avem curajul de a o deschide și de a traversa acea pădure și a spune și altora despre existența ei. Poate trece o perioadă lungă de timp până să ne aventurăm prin ea. Uneori avem nevoie de toată viața pentru a înțelege că dincolo de acea pădure, este ceva după care tânjim… liniște sufletească, iubire.

Suntem îndreptâțiți să păstrăm secretele, să nu deschidem acea poartă, să nu traversăm pădurea, dar cu ce consecințe pentru noi?

Când ascunzi anumite lucruri și le păstrezi secrete, ele au o… putere. Îți răpesc viața”

Kristin Hannah – Căderea îngerului

Secretele pot fi însoțite de tăcere pentru că, considerăm că tăcerea ne face bine nouă și altora. Alteori, începem să împărtășim secretul, sau să împărtășim frânturi din el. Dacă nu o facem, simțim cum povara lui ne apasă. Greutatea lui pare să se hrănească cu durerea de a-i căra greutatea. Devine un foc de paie, care îți arde sufletul. Se hrănește cu noi, pe interior. Astfel, ne gândim dacă acel secret ar fi împărtășit, ne-ar salva pe noi și probabil și pe alții de la a trăi durerea la diferite cote sau în diferite forme?

Durerea va fi trăită și cu divulgarea și cu păstrarea secretului. Ea face parte din viața noastră. Ea stinge focuri interioare și lasă urme, lasă cicatricile vieții. Decizia de a trăi sau nu durerea, de a păstra sau a spune ceea ce ținem în suflet, este decizia noastră.

Lacrimi

Imagine de Jaelle Burger de la Pixabay 

Lacrimile sunt limbajul nobil al ochilor și atunci când iubirea adevărată a cuvintelor lipsește. Ochiul vorbește prin lacrimi, în timp ce limba este mută.

 Robert Herrick

Învățați fiind să ținem secrete, nu suntem învățați cât de dureros este pentru sufletul nostru păstrarea lor. Nu suntem învățați că tăcerea ne poate face rău, că ajungem să îi cunoaștem fiecare cotlon, fiecare umbră, formă și fiecare pată ce o lasă în interiorul nostru. Îi auzim vocea, o ascultăm mereu… căci mereu ea este acolo, în noi.

Nu suntem învățați nici că a plânge nu este o rușine. Că bărbat fiind sau femeie, plânsul este un mod de manifestare și de eliberare a durerii. Că atunci când lacrimile sunt înnăbușite, ne îmbolnăvim sufletul. Doar atunci când curg, acei stropi de apă pot deveni râul care spală albia sufletului.

Astfel, lacrimile chiar dacă nu te vindecă, sunt stropi de apă ce spală bucăți de durere pe care le lăsăm să plece din noi.

Iubire

Imagine de Joe de la Pixabay 

Totul vine și pleacă, Iubirea este eternă. 

Manuela Timofte

Secretele care ne ard și durerea lor lasă în urmă cenușa. Din ea, renaștem ca pasărea Phoenix. La capătul pădurii întunecoase este lumina.

Este sentimentul ce are nevoie să iasă la lumină, iar aceasta nu este în alții, nu este în afară noastră. Ea este în noi, în interiorul nostru. Este ca o comoară ce stă ascunsă de mult timp și ne așteaptă să o (re)descoperim.

Secrete, durere și lacrimi, toate ne conduc la iubire, dacă suntem dispuși a ne aventura prin pădurea întunecată.

Iubirea nu este un foc de paie imens, care îți arde sufletul și te transformă în jăratec până devii de nerecunoscut. E faptul de a fi acolo, doar atâta.

Kristin Hannah/ Căderea ingerului 

https://inalove.world

Ce vrea Dumnezeu

Ce vrea Dumnezeu

de Neale Donald Walsch

Recenzie

de Manuela Timofte

Cu câțiva ani în urmă, când pe blogul meu https://inalove.world/ postam mai mult materialele scrise de alții și apoi le traduceam, am postat și câteva articole scrise de Neale Donald Walsch.  

L-am contactat, așa cum obișnuiesc a face cu toți cei cu care încerc să colaborez, pentru a-mi da permisiunea scrisă de a posta și traduce din articolele sale. Deși multe persoane se consideră spirituale și că iubesc/ajută aproapele, el a fost dintre puținii care au răspuns și nu numai că mi-a acordat permisiunea, dar mi-a spus și că este bucuros ca materialele lui să fie citite și în România. Din păcate, nu au fost foarte multe materiale postate, pentru că la acel moment am renunțat din lipsă de cititori…

Cu toate acestea, el a rămas unul dintre oamenii care, prin mesajele și cărțile publicate, mi-a fost călăuză în drumul meu. De aceea, azi, m-am decis a mă opri asupra uneia dintre cărțile sale, carte ce aș recomanda-o oricui este deschis la orice informație și la dorința de a ști, de a cunoaște și “cealaltă parte” a unor răspunsuri pe care noi considerăm că le știm.  

Deși materialul de astăzi este mai mult o serie de întrebări și răspunsuri scoase direct din cartea Ce vrea Dumnezeu, consider că acestea spun multe despre valoarea acestei cărți.

Ce vrea DumnezeuUn răspuns fundamental la cea mai mare întrebare a omenirii

Așa cum spune însuși autorul, această carte răspunde uneia dintre cele mai importante întrebări din istoria omenirii. “Ce vrea Dumnezeu?” Asta pentru că, părerea omenirii despre dumnezeu, creează ideile despre viață și despre oameni.

Neale Donald Walsch oferă răspunsuri simple la probleme conflictuale și confuze, răspunsuri care sunt la îndemâna tuturor atât ca înțelegere cât și ca aplicare (dacă vrem să trăim într-o altfel de lume).

Știu oamenii ce vrea Dumnezeu?

Credința inoculată de Sfintele Scripturi indică faptul că

răzbunarea, pedepsirea și uciderea în numele domnului și în numele mesagerului lui Dumnezeu sunt acceptabile și, în anumite circumstanțe, chiar necesare.”

Neale Donald Walsch

De aici, întrebarea “Chiar știu oamenii ceea ce vrea Dumnezeu?”

“oamenii crezând că știu ce vrea Dumnezeu, au inițiat două sute de ani de Cruciade Creștine și ororile inchiziției, căutând să supună lumea pentru Creștinătate…. au cerut armatelor musulmaane să-și trimită jefuitorii pretutindeni, ca să cucerească orice teritoriu și orice cultură și să le aducă sub stăpânirea Islamului…s-au numit singuri Poporul Ales și au revendicat pământuri pe care le-au declara ta fi fost inițial al lor, ignorând faptul că istoria a făcut ca timp de mii de ani ele să fie locuite de alții, pe care i-au gonit … fără a avea drepturi egale, în propria lor casă… au spânzurat oameni în piețele orașelor, iar pe unele femei le-au ars pe rug, arătând Cartea Sfântă și declarându-le vrăjitoare … sunt cei ce au inițiat legi ce le interziceau oamenilor de diferite rase să se căsătorească între ei… sunt cei ce au creat prohibiții culturale, interzicându-le oamenilor să cânte sau să danseze, să picteze imagini ale numitor persoane sau să cânte alte cântece decât cele sfinte… sunt cei ce au spus că este interzis să rostești sau să scrii numele Domnului – dar este în regulă să ucizi în numele lui.”

Atunci noi trăim din iubire pentru aproapele sau din frică față de cineva pe care îl considerăm mai mare, mai puternic? Când “rasa umană își pierde răbdarea cu ea însăși?” Trăim căutând drumul înainte când mergem înapoi? Cum trăim?

Astăzi, 4000 de copii mor de foame la fiecare oră. Cu toate acestea, ar fi posibil ca toți copiii ce mor de foame pe această planetă să fie hrăniți, să fie protejați de boli letale  și să le fie permis accesul la educația de bază, cu nu mai mult de 5% din cifra totală a vânzărilor de arme din intreaga lume.” O lume în care “venitul celor mai bogate 225 de persoane este egal cu vebitul a trei miliarde de oameni săraci… Noi am creat o lume în care venitul a 225 de persoane este egal cu venitul a trei miliarde de oameni săraci. (jumătate din populația lumii).

Neale Donald Walsch

Oare, toate acestea sunt cu adevărat, Ceea ce vrea Dumnezeu? Dacă e așa, atunci cum eu personal am mai spus, acesta este doar un dumnezeu egoist.

Cât de liberi suntem și trăim? 

“În ziua de azi și în această epocă, libertatea este desființată chiar în numele Libertății.”

De ce acceptăm doar anumite lucruri iar pe altele le ignorăm?

“cea mai mare parte a corupției nu apare în lume prin ceea ce oamenii fac, ci prin ceea ce ei nu fac. A nu face nimic înseamnă a face totul. A nu spune nimic înseamnă a spune da.”

Se pare că trebuie pronunțat cuvântul “NU”. Avem curajul să o facem? Avem curajul de a spune ceea ce gândim/ simțim? Sau urmăm/facem doar ceea ce dictează conștiința celor mulți, născută din tăcere și frică?

Oare învățăm tot timpul din greșelile noastre? 

“în anii imediat următori, rasa umană ar putea face un salt dramatic înainte, în procesul său evolutiv, sau s-ar putea prăbuși, poticnindu-se și împiedicându-se, și, în cele din urmă, surpându-se sub greutatea propriilor greșeli din trecut”…. 

“este momentul când universul trebuie să se descurce cu copiii care se joacă cu chibriturile”.

De ce trăim așa cum o facem? Pe ce ne bazăm alegerile? 

“câteodată oamenii cred că trebuie să trăiască în modul în care trăiesc, deoarece nu au altă alternativă.” Dar oamenii au posibilitatea de a alege în viața pe care și-o creează și “au posibilitatea de a alege modul în care își trăiesc viața acum.”

Asta pentru că “emoțiile sunt energie și energia este materialul din care este făcută viața. … Totul este o vibrație.”

“fizica cuantică și teoria superstringurilor- și în prezent, ultima expresie a acestora, numită teoria M – ne spun că tot ce există nu se compune din puncte de energie ci din stringuri circulare absolut minuscule care vibrează constant, cu frecvențe diferite…fiecare gând afectează întreaga lume – și fără îndoială… întregul univers.”

“noi ne influențăm energia creativă prin intențiile noastre, în orice moment. Facem acest lucru fie conștienți, fie inconștienți – dar o facem tot timpul.” 

De ce credem ceea ce credem? 

Pentru că frica este și ea energie, este vibrație. 

“corupția apare în multe forme, inclusiv corupția conștiinței, a minții și a voinței. Cea din urmă este cea mai distrugătoare.” 

“valorile societății descurajează acțiunile nobile și încurajează nonvaloarea și ilegalitatea. Lozinca omenirii este: cu cât mai înalt e scopul, cu atât mai mică e răsplata.”

Care ar trebui să ne fie atitudinea?

“ce bine ar fi dacă mult mai mulți dintre noi ar deschide ochii, ca să vadă lumea din jurul lor! Dacă mult mai mulți dintre noi ar crea lumea ca o expresia a unicității noastre.”

“tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel!”

“acesta este modul în care lucrează universul. Acesta este mecanismul. Acesta este procesul. Ceea ce le faci tu altora, ȚI SE FACE ȚIE, deoarece nu există altcineva decât TU în forme diferite.”

Care este Calea? 

“iubirea și frica sunt singurele sentimente care există. Viața vă aduce un șir întreg de oportunități, pentru a alege între cele două.”

Neale Donald Walsch

“tu și iubirea sunteți unul și același lucru”

În concluzie, Ce vrea Dumnezeu?

Nimic, deoarece dumnezeu are și este tot ce ar putea oferi, este iubire.

Titlul: Ce vrea Dumnezeu
Autor: Neale Donald Walsch
Editura: For You
Anul: 2005
Pagini: 185
Imagine de Joe de la Pixabay