de Manuela Timofte
“Taci! Dă-i voie FEMEII să vorbească”! că respectul circulă pe ambele sensuri, că abuzul de orice natură ar fi el, nu se cheamă “grijă”, nicidecum “iubire”, iar FEMEII să îi arate că reglările emoționale ale unor secole în care feminitatea a fost pusă la colț se face prin înțelegere, iertare și dragoste, nicidecum prin teroare.» – Simona Prilogan
M. De când scrii? Care a fost o experiență timpurie din care ai învățat că limbajul are putere?
Am început să scriu încă de mică, când am descoperit că așezam cu ușurință cuvintele pe coala albă de hârtie, pictând emoții și conturând întâmplări și evenimente. Între timp, am lăsat viața să mă curgă fără ambiții literare. În ultimii ani însă, un soi de căutare a identității m-a apropiat mai mult de literatură, aducându-mi scrisul mai aproape.
În ceea ce privește «puterea cuvântului», am câteva amintiri frumoase și oarecum hazlii în același timp, din timpul gimnaziului. Eram în anii ’80, cu plin comunism în floare, iar elevii aveau la vremea aceea o materie numită: «pregătirea tineretului pentru apărarea patriei». Denumirea nu ar trăda prea multă oboseală a cursurilor, în schimb, dat fiind că eram încă niște copii, toată informația aceea stufoasă, cu iz de politică și instruire militară ne plictisea la culme. Tot în vremea aceea, se întâmplase să primesc invitația Clubului Copiilor din Hunedoara de a participa la cursurile de «Subredactie», ca urmare a participării mele în cadrul unui eveniment literar organizat de municipalitate. «Subredactia» se nimerise să aibă același program cu «pregătirea tineretului pentru apărarea patriei», dar nu a fost nici o problemă, diriginta clasei m-a «învoit» de la orele plictisitoare, aducându-mi astfel o bucurie dublă. Evident, lipsa mea justificată de la clasă a adus oarecare invidie în rândul colegilor cârcotași, însă profesorii au venit repede cu soluția: scrieți și voi, așa cum face Simona, și poate veți avea și voi șansa asta.
Rămân tot la comunism și la copilărie, și mă minunez și azi, cum unii profesori au reușit să «fenteze» sistemul, punând inocența copilăriei mai presus de ambițiile murdare ale comunismului. Cuvântul a fenta nu este, poate, chiar cel mai potrivit, dar este singurul care îmi vine acum în minte. Programa școlară de atunci prevedea obligatoriu, măcar 3 activități culturale, iar ei se străduiau să aducă frumosul în față. ( Probabil că de acolo mi-a rămas întipărită nevoia aceasta de frumos, neînțelegând tendința actuală de urâțire a artei.) Întâmplarea a făcut ca organizarea acestor evenimente culturale să îmi fie atribuită mie, prin faptul că eram singura “artistă” (zâmbesc) din clasă. Adevărul este că nu știu prin ce har, reușisem să am chiar o audiență destul de încurajatoare printre colegii de clasă, care, înaintea orelor de “compunere” mă invitau să citesc ce am pregătit pentru ora respectivă ( tema de casă), ca mai apoi, la întrebarea tovarășei profesoare: “cine citește compunerea?”, răspunsul lor, în unanimitate, să mă numească pe mine. Ce amintiri minunate!
M. Scrii urmărind un plan sau lași ideile să te conducă?
Într-o proporție mai mică sau mai mare, majoritatea scrierilor ample au avut probabil un soi de plan, de elaborare, în spatele procesului de creație, și sincer, am o mare admirație pentru cei ce reușesc cu succes să îmbine o asemenea viziune. Deocamdată, în poezie, mă rezum la a scrie instinctual, iar poezia acceptă cu ușurință modul acesta de abordare. Însă pentru proiectele viitoare de proză, mă pregătesc să iau în serios practica acesta de creare a unei scheme, de planificare, în măsura în care m-ar ajuta la o susținere adecvată a esteticului, a fondului, și a mesajelor pe care îmi doresc să le transmit.
M. Cât timp aloci zilnic scrisului?
Dacă este să pun în calcul activitatea mea zilnică de la clinică, atunci aș spune cu ușurință că scriu destul de mult, dar revenind la scrisul ca și creație, recunosc cu mâna pe inimă, că nu scriu zilnic, ci doar atunci când mă vizitează inspirația, când am ceva frumos de spus, ceva de trebuință. Câteodată scriu febril preț de câteva zile, ca mai apoi să mă opresc pentru o bună bucată de timp. Dar, de câteva luni, încerc să mă organizez cumva, într-o rutină sănătoasă, deși cotidianul îmi răvășește muza mai mereu.
M. Te-ai gândit la a scrie folosind un pseudonim?
În căutarea identității, am fost întotdeauna mulțumită cu numele pe care îl port, iar a scrie sub pseudonim nu a fost niciodată ceva ce aș fi luat în considerare, nici măcar de dragul autenticității, sau a sonorității unui nume. Am norocul să port ca întreg, un nume unicat în lume, iar apoi scrisul meu nu abordează teme pentru care ar trebui să îmi protejez identitatea. Dar, pentru că viața este plină de neprevăzut, niciodată să nu spui niciodată.
M. Încerci să fii originală sau să oferi ceea ce dorește cititorul?
Îmi place să spun că stilul meu este Simonic, adică doar al meu, făurit din ideile mele, colorat în nuanțele mele, văzut din unghiurile minții mele. Scriu așa cum simt, iar singurele reguli pe care le admit, sunt cele ale bunului simt. Mă cenzurez uneori, în vâltoarea cuvintelor grăbite să plece din capul meu, în măsura în care devin poate prea agresivă în exprimare, iar aceasta nu ar aduce decât un minus creației finale. Desigur, viața este așa cum este, nemiloasă uneori, agresivă, dar prin ceea ce scriu îmi doresc să aduc în față partea luminoasă a lucrurilor, să scot frica la liman, să aprind o candelă în întuneric, să aduc speranța în suflet. Octavian Paler scria: La ce bun poetul, în vreme de secetă?/ Să cânte ploile tocmai atunci,/ când avem cea mai mare nevoie de ele, când ne lipsesc şi ne dor.
Consider că prin scris am primit un talant sfânt, iar tot prin scris trebuie să îl înmulțesc întru bucurie, lumină și speranță și să îl redau universului.
M. Spune-mi ceva despre ultimele tale proiecte. Lucrezi la ceva nou?
Am bucuria să anunț că prima mea colecție de poeme scrise direct în engleză, a apărut la Austin Macauley, o editură independentă din Londra, pe data de 3 februarie anul acesta. Tot pe 3 februarie am fost invitată de către radioul local din Wolverhampton, 101.8 WCR FM, să particip în cadrul Festivalului de Literatură din Wolverhampton. A fost un eveniment de înaltă ținută, în care am prezentat publicului noua mea carte, Carving Magic, citind câteva poeme și discutând mai apoi cu publicul și artiștii prezenți.
Momentan, lucrez în câteva proiecte de carte, atât în engleză, dar și în românește. Când voi avea ceva concret finalizat, gata să plece din editura către public, voi anunța mai multe detalii pe pagina de Facebook.
M. Care ai considera că este semnul tău distinct ca și scriitor?
Sincer, nu știu sigur unde m-aș putea cataloga în privința scrisului. Ador să scriu poezie, în felul meu Simonic, accentuând culorile multiple ale cotidianului. Îmi place să construiesc versuri consistente în rimă, metaforă, înțelesuri. Acesta este, cred eu, farmecul poeziei, că ne permite să ne jucăm nelimitat cu formele, că putem aduce muzicalitate prin limbaj, în timp ce transmitem un mesaj mai mult sau mai puțin nuanțat.
M. Ce crezi despre accesul cititorului care citește pe tabletă, computer sau telefon mobil, în diferite spații, de exemplu, tren, autobuz, metrou, te poate ajuta să fii mai citită?
Era internetului ne-a adus, pe lângă viteză și stress, și bucuria de a avea mai multe facilități în privința cunoașterii. Multe informații se află acum doar la un click distanță, iar aceasta este fantastic, atâta vreme cât nu ne însingurează la modul patologic. Plus că editurile au venit și ele în ajutorul cititorilor prin cărțile ebook, care au costuri mult mai mici decât cărțile fizice, implicit pot fi mult mai accesibile, deci mai citite. Iar cum navetele cotidiene nu doar că s-au înmulțit, dar s-au și mărit, cititul pe tabletă/mobile phone a devenit o practică foarte normală, așa că omorâtul timpului poate fi mult mai captivant prin citirea de bloguri sau cărți electronice.
M. Crezi că șansa Masticadores în căutarea acelui cititor digital este corectă? Care este părerea ta despre asta?
Fiind o platformă de blog online, Masticadores, cu siguranță “prinde” la cititorul din online. Iar Masticadores, prin crearea unui spațiu multicultural, are multe șanse să fie accesat zilnic.
M. Ce ți-a oferit participarea ca scriitor pe site-urile Masticadores?
Mă bucură și mă onorează invitația de a fi publicată pe platforma Masticadores. Acolo nu doar că am găsit mai multă vizibilitate pentru ceea ce scriu, dar am găsit și punți de cuvânt între culturi, între artiști, între idei. Mulțumesc mult, dragă Manuela pentru oportunitatea aceasta! Mulțumesc, Masticadores!
Amazon - Author Page
Goodreads- Author Page
Cărți:
Visările dintre castani
Carving Magic:
https://www.austinmacauley.com/
https://www.barnesandnoble.com/
Interviul în limba engleză: https://gobblersmasticadores.wordpress.com/
MasticadoresRumanía Editora: Manuela Timofte 