Hanul lui Manuc: istorie, legende și curiozități
de Lorin Braticevici
Am descoperit unele detalii interesante despre Hanul lui Manuc și trebuie să ți le relatez. Am câțiva prieteni străini. Unii au fost deja în București, iar alții încă nu au fost. Mereu însă mă întrebam ce locuri cool și tradiționale să le recomand.
Până acum 3 ani, dacă îmi cereai o recomandare de restaurant românesc, nu știam sincer ce să îți spun. Dar, desigur, acum știu.
Nu am descoperit eu toate restaurantele cu specific românesc din București, dar vreo 2-3 am, acum, să îți recomand. Nu sunt fan al mâncării românești, dar dacă mâncarea e proaspătă și fără prea multe grăsimi, atunci nu refuz o porție de mici sau de sarmale.
Puțină istorie
Hanul lui Manuc a fost construit în 1808 de Manuc, unul dintre cei mai bogați moșieri ai vremii. Pe atunci, hanul era o fortăreață, adică un loc de refugiu și de cazare pentru negustorii care veneau să facă comerț în București. În acele secole, Bucureștiul era un important punct de schimburi comerciale între Orient și Occident.
Manuc a optat pentru hanul său, un stil arhitectural la răscruce între stilul clasic neo-românesc și cel modern. Un stil atipic, mai ales pentru o fortăreață, dar care a așezat hanul pe harta clădirilor interesante din București.
Ultimul caravan-sarai
O încântare vizuală atât pentru turiștii străini cât și pentru români, Hanul lui Manuc este în prezent ultimul caravan-sarai al Europei. Una dintre clădirile simbol ale Bucureștiului și a pieței Unirii, Hanul lui Manuc a fost încă de la ridicarea sa unul dintre cele mai importante obiective ale Capitalei.
Aici, au avut loc 3 evenimente istorice. Primul, acum 2 secole, s-a semnat tratatul prin care România pierdea Basarabia. Al doilea, acum un secol, politicienii s-au adunat în încăperile hanului pentru a pune la punct planul de unire al României cu Transilvania și Bucovina. Al treilea, tot aici, elita vremii s-a întâlnit pentru a discuta intrarea României în Primul Război Mondial.
De aici provin micii?
Legendele ne relatează că micii, celebrele bucăți de carne de porc, au fost inventate exact aici. Într-o seară, un boier care de-abia sosise la han, a cerut o porție zdravănă de mâncare de porc. Deși, hanul nu prea mai avea mâncare, bucătarul i-a promis că îi va aduce imediat ceva cu care să se sature.
Cum românii nu duc lipsă de creativitate, hangiul a amestecat mai multe resturi de porc și i-a adus apoi pe tavă mici bucăți de carne imbibate cu mai multe condimente. Boierului i-a plăcut foarte mult combinația inventată și de atunci, aceste mici bucăți de carne de porc se numesc mici.

O altă poveste interesantă spune că Hanul lui Manuc a fost la un pas de a fi demolat de Ceaușescu. Acesta își dorea raderea la sol a tuturor clădirilor vechi și istorice din Centrul Vechi, pentru a ridica clădiri noi tipic comuniste. Hanul lui Manuc a scăpat, însă, basma curata. Cum?
Ei bine, se pare că arhitecții de atunci au inventat o istorisire prin care l-au mințit pe Ceaușescu. Aceștia i-au zis că sub Hanul lui Manuc se află o mare ciupercă otrăvitoare și dacă distrug hanul, atunci ciuperca se va răspândi rapid prin București și va aduce multe pagube clădirilor și oamenilor. Ceaușescu a crezut minciuna, și astfel se face că, astăzi avem în continuare în picioare Hanul lui Manuc.
Cronologie pe scurt
După moartea lui Manuc, Hanul lui Manuc a devenit mai întâi un hotel (s-a numit Marele Hotel Dacia, și avea peste 100 de odăi), iar apoi un loc deosebit de petreceri, spectacole, concerte și baluri mascate pentru crema societății bucureștene.
După cum ziceam la început, Hanul lui Manuc este unul dintre locurile mele preferate atunci când vine vorba de mâncare românească proaspătă și bine făcută. Dar nici Caru’ cu Bere nu e mai prejos. Vezi recenzia mea aici.
La Hanul lui Manuc îmi sfătuiesc prietenii străini să mearga atunci când vor să guste ceva tipic românesc. În unele seri de weekend, hanul găzduiește artiști îmbrăcați în straie populare care aduc locului și mai multă atmosferă.
Va redeveni un hotel?
În prezent, Hanul lui Manuc are atât un restaurant cât și mai multe cafenele împrejurul ariei sale. Proprietarii localurilor ne spun că pe viitor vor să amenajeze camerele de odinioară și să redea hanului și rolul de hotel. Firește, camerele vor fi decorate în stilul românesc de acum 200 de ani.
Când a fost ultima oara când ai mâncat la Hanul lui Manuc?
Text și imagini: https://lorinbraticevici.com