Stropi de primăvară

de Lau Tatar

– mii de petale –

Privirea țintuiește albastrul înaltului
în hora catifelată a florilor,
petece albe pe blânzii nori,
în picaj, scăpate de sub control,
cad leneș în crăpătura zorilor.

Brațe se roagă agățate în neant,
cu rădăcini înfipte în lutul olarului,
mângâiate de albul catifelat și pur,
cuprinse de spaima nemaivăzutului,
în zumzetul electric al muncitoarelor stupului.

Mă îngheață efemeritatea clipei…
Speriat, mă retrag în cochilia melcului,
colectez esența dumnezeiască
cu însingurarea pustnicului,
miruit adânc, în celulele sufletului.

Stau mut la baletul petalelor-lebede.
Gravez ascunzișul circumvoluțiunilor
cu o compoziție complicată de văz și auz,
fără să-mi asum mulțimea culorilor
distribuite anonim de regizorul vieților…

De când te aștept, primăvară…

Pexels

https://tatarlau.wordpress.com/

Contradictorii

de Lau Tatar

Trăiesc sau visez?
Ochii ar dori să mi spună că
sunt printre semenii mei.
Mintea mă minte c-aș fi singur,
pierdut în mijlocul junglei.
În cine să mai am încredere?

Vorbesc sau mimez?
Gura ar dori să-mi despuie
viața ascunsă în fața semenilor.
Sufletul minte că-s lei înfometați,
dar nu-s în groapa lor.
Cum să mai comunic?

Dezmierd sau rănesc?
Degetele ar dori să atingă ușor
corzile sufletului tău.
De emoție inima-mi tresaltă și
mă minte c-ar fi rău.
De ce să mai simt?

Sunt aproape sigur
că singur mă mint…
Atâtea întrebări fără rost!
Sunt doar un prost!
Sau doar am fost?

Pexels

https://tatarlau.wordpress.com/

Despre tine

de Lau Tatar

Privesc dematerializat două particule.
Una, distanta și răzvrătita particulă ”Ea”,
zgândăre sufletul răvășit al particulei ”Eu”
fără să sesizeze înfiorătorul măcel pe care îl provoacă…

”Eu” nu se poate opune atracției nefirești pe care
”Ea” o revarsă în jur, parfum de iederă, otrăvitor, interzis.
Toți senzorii îi spun: – ”Ea” e iubirea care nu te vrea!
Fără să audă ceva, ”Eu” se lasă capturat între liniile câmpului ei de forță.

Agitația bezmetică dintre ”Ea” și ”Eu” crește dorința de atingere.
”Eu” nu realizează perversul joc de-a v-ați ascunselea.
”Ea” domină jocul cu așii pe care-i are în mână
și nimeni nu e în siguranță, nimeni nu prevede șocul unirii lor…

Deodată, spațiul se deformează contopind plus infinitul cu minusul,
iar ceea ce n-ar fi trebuit să se întâlnească în veci,
se îmbrățișează în clipa scurtă de extaz…
Lumina țâșnește din străfundurile negre ce au înghițit-o.

Explozia multicoloră de trăiri,
de la albul neutru, la roșul biruitor,
acoperind ca un covor tristul negru,
prinde viață într-o nouă formă mai mult ca perfectă.

Și iată! ”Eu” și ”Ea” nu mai există!
Sunt prinse într-un vis de proporții nemărginite,
de o perfecțiune dată doar de Nemurire,
în nesperata speranță pentru viitor.

Te iubim, copil frumos!

Imagine de Alexa de la Pixabay 

https://tatarlau.wordpress.com/

Noapte albă

de Lau Tatar

Sclipiri speriate în fluturi de omăt m-anunță
c-afară ziua se întinde peste noapte.
Aș vrea să dorm, dar somnul tot renunță
să mă alinte cu plăcute vise-șoapte.

Tu, gând nebun, te-ndepărtează de la mine!
Nu e de ajuns că zilele mi-ai bântuit?
De ce dorești secunda ce pe tăcute vine
să-mi pedepsească somnul liniștit?

Știu, am greșit de multe ori pe calea
ce mi-a fost dată prin ani să o străbat,
însă eram prea tânăr și nebun în valea,
în valea plângerii – biet acrobat.

Degeaba timpul macină în mintea mea regrete,
ce-aș fi putut să fac și încă n-am făcut…
Degeaba-i sufletul străpuns de mii de baionete,
înjunghiind insomniacu-mi gând tăcut.

Ca să scap, prefac vibrații trecute în poveste,
un metavers cu zâmbet, fără de viață,
postare de impresii pe Facebook, ce nu-mi este
amintire, nici trăire, nici speranță…

De emoție, noaptea cea albă în zi se topește
și ceasuri cântă povestea timpului trecut.
Constat că inima e prinsă mult prea strâns în clește
de un alt eu, ce îl credeam demult pierdut…

Imagine de danielagemanaru13 de la Pixabay 

https://tatarlau.wordpress.com/

Emoții vii

de Lau Tatar

Câteodată, te privesc
derulând vise lângă mine
și-n visul tău aș vrea să știu ce rol mi-e hărăzit…

Câteodată, pe fața ta,
neliniște-i, știu bine,
dar nu știu de te tulbur eu, cel mult prea zăpezit…

Câteodată, simt
în jur un rău seismic,
ce frica-l cuantifică prin număr…

Câteodată, mă înfurii
din senin, pentru nimic,
iar tu privirea îți ascunzi sub umăr…

Însă mereu, de vrei să știi,
din ale tale fructe ascunse,
lacom îmi iau
emoții vii…

https://tatarlau.wordpress.com/

Imagine de Alexandr Ivanov de la Pixabay 

Ani peste noi

de Lau Tatar

În suflet ars de var s-aprind neliniști,
iar colți sfâșie viața lacom,
iar prin fierbinți trăiri și replici de artiști
trec clipe printre zile făcând slalom.

Tabla de lut a vieții-i fecundată,
cuneiforme râuri mă înghit.
Să-mi amintesc la ce visam odată,
mai dureros ar fi decât să uit.

Și nu accept, dar nici nu vreau să lupt
pentr-un destin prea prăfuit, neclar.
Atunci, tăcut m-așez, privesc, mă-nfrupt
din nepăsarea mea de sclav. Hilar…

Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay 

https://tatarlau.wordpress.com/