Dus cu gândul

de Milucă

E seară ... Afară plouă liniștit,
în casă, în lumina străvezie,
eu stau și clipocesc cu gândul amăgit
spre calea vieții ce va să fie.

caut cu ochii pe jumătate închiși 
și parcă îmi este tot somn căscând din gură.
În împrejurimi totul e pustiu ca-n vis
aș vrea să strig și-acum ca-ntotdeauna.

Nu mai pot, sunt cu totul amorțit
Numai inima se zbate-n piept.
Nu știu dacă-s treaz sau am adormit
sau numai visul îmi cântă-ncet.

Copyright©2021MMT.All rights reserved

Imagine de JuiMagicman de la Pixabay 

Pădurea

de Issabela Cotelin

O pădure de gânduri
A crescut în singurătatea mea.

Acesta e un stejar
Înălțat acolo odată cu ea,
Alături de el se scutură-n floare
Un castan ruginit și încă milos
Cu umbra sa,
Mai încolo, o trestie
Pe valul vieții se leagănă lin,
Mai departe,
În larga zare,
Se văd și păsările călătoare,
Ursul cel negru hibernează senin
Și puiul lui rătăcit
În căușul timpului dă de mâncare,
Din când în când
Peste pădurea mea,
Dinspre zenit,
Mai trece un ultim cocor
Cât o iubire de mare,
Mai fâlfâie o pasăre de noapte în zbor,
Planează țipătul de uliu al tinereții duse
Stârnind în stele reci
Lumini apuse.

În rest e bine - liniște și pace
Și vântul nefiresc în creangă tace.

(Poezie din volumul „Câmpul cu narcise”, editura Betta, 2021)

https://semaiintampla.com/

Sursă foto: https://life.ro/

• 

• 

• 

Dar

de Daniela Topîrcean

Mi-ai dat în dar 
ce  n-aş fi  indrăznit 
să-ţi cer, să-ţi spun.
Poate doar sufletul meu ţi-a cerut 
fără cuvinte, în felul său unic,
iar tu, mi-ai dat cu dărnicie, 
m-ai luat prin surprindere 
cu-această primăvară.
Ți-ai aşternut  mâna 
– poate,  cu o luminoasă gelozie. 
ai dat binecuvântare
acestei iubiri ce-a renăscut 
ca o pasăre Phoenix,
într-o vară târzie.

Iată, ţi-o închin, ţi-o aştern 
cu grijă la picioare.
fă cum crezi, fă ce crezi 
că e  mai bine.
dă o cale, un curs 
acestei  iubiri  care s-a revărsat 
dincolo de malurile fiinţei mele
ca un fluviu,  
ce nu-şi mai regăseşte matca.

Imagine de congerdesign de la Pixabay 

Volum publicat:

Timpul

de Aura Popa

Dă la o parte tot ce n-are 
însemnătate-n inimile noastre…
Uităm lumini și umbre călătoare
ce nu ne-au dus uimirea printre astre,
uităm atingeri ce înfiorarea
nu au stârnit-o, pașii cei banali 
ce nu i-a-mpins prin tină nerăbdarea
și pentru visuri nu ne-au fost vitali…
Păstrează doar ceea ce ne-a marcat
profund, și bucurie, și tristețe,
ceea ce-n suflet urme ne-a lăsat,
momentele intense de tandrețe,
amarul unor lacrimi înghițite,
vertijurile ce ne-au prăbușit
și toate întâmplările trăite
pe punți de zbor sau muchii de cuțit…

https://aurapopablog.wordpress.com/

Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay 

Volume publicate:

Poveste tristă

de Ileana Tufiși

Într-un sat, într-o casă veche,
Locuia un  bătrânel. 
Tot ce avea  el mai de preț 
Era Ursu, un cățel. 
Când Dumnezeu a luat
În cer pe a lui soție, 
L-a găsit... l-a luat acasă 
L-a ingrijit cu bucurie.
A avut și copii, moșu 
Dar s-au risipit prin lume
Câinele nu a plecat
Știe că el i-a dat pâine. 
Au trecut vreo câțiva ani
Singur fără a lui babă.
De tristețe și de dor,
Inima a incetat să-i bată. 
Câinele când a urlat
Au venit vecinii în grabă 
Bătrânelul se stinsese
Inima era de gheață. 
Atunci, au venit copiii
Nu să plângă la mormânt 
Au venit ca să împartă 
Ce el a agonisit.
Dar pe Ursu, niciunul
Nu a vrut ca să îl ia
L-au lasat in drum să urle,
Fără in urmă a se uita.

A plecat Ursu urlând 
Pe mormânt s-a așezat
Aștepta un colț de pâine 
Chiar dacă era uscat.
Dar cine să îi dea pâine? 
Bătrânul e în mormânt 
Și in cimitir se aude
Un câine mereu urlând. 
Este urlet de durere.
Câinele e credincios.
Numai omul se preface
Când știe că are folos.

Și acum vă intreb pe voi,
De veți sti, vă rog a-mi spune,
Care este diferența, 
Cine-i om și cine-i câine?

https://mirelatufisi.wordpress.com/

Credit imagine Pinterest

Volume publicate:

Alegeri

de Petru Racolța

N-am ales să vin pe lume,
Sa-ntâmplat aleatoriu,
Și încerc, cât pot de bine,
Să nu cad în derizoriu.

Nu am fost eu acel care
Să își pună propriul nume,
Dar încerc să-i dau onoare
Și să-i clădesc un renume.

Nu am fost nici la-mpărțirea
Calităților râvnite,
Dar, din ce-am primit, am firea
De-a le reda șlefuite.

Doar cu genele din vine
Și-ale mele cunoștințe,
Am găsit că se cuvine
Să am niște preferințe.

Am ales flori în cuvinte,
Optimism cât se cuvine,
Cinstea să mă reprezinte…
Și te-am mai ales pe tine.

Poem postat pe: https://racoltapetru6.wordpress.com

Imagine: https://www.bebelu.ro/

Volume publicate: