Burebista și Nemuritorii (2)

de Octavian Sărbătoare

Motto: „Jur ca în luptă să fiu puternic ca şoimul în zbor, ca apele învolburate să răstorn stânca vrăjmaşilor, ca vântul năpraznic să nimicesc pe cei răi.” (din Cartea Lui Zamolxe, LEG, 2, 46).

(continuare)

Dis-de-dimineață oaspeții erau strânşi în sala cea mare a focului sacru dacic şi aşteptau venirea Marelui Preot. Abia s-a crăpat de ziuă când Deceneu a venit însoțit de un sobor de preoți şi preotese. Şi cerurile s-au deschis, zeii străbunilor şi-au coborât spiritele peste Sarmisegetuza sacră a regilor daci. Vulturii şi şoimii munților dădeau rotogoale largi locurilor.

S-a făcut linişte adâncă, toți aşteptau spusele Marelui Preot care le-a vorbit:

– Popor de la izvor! Iată timpul când avem nevoie de un om al Lui Dumnezeu să unească triburile tuturor tracilor. Veți fi astăzi martorii unor clipe ce vor intra în veşnicie. Mulți ani neamurile tracilor au fost răvăşite de rele. Dar Dumnezeul Ler s-a îndurat de noi şi nu ne-a lăsat să pierim. Sunt încă multe de făcut. Astăzi vom trăi un timp de măreție, regele Burebista, domnitor al unor triburi ale dacilor, va păşi pe calea cavalerilor zamolxieni, nemuritorii. Cerul mi-a vorbit şi am ales cu mare grijă această înălțare în suflete. Chemăm spiritele străbunilor să fie prezente aici cu noi şi zeul strămoşesc Zamolxe să ne însoțească în ce vom face astăzi.

Cu mâna sa Marele Preot a pus lemne pe vatră, iar când focul s-a întețit l-a chemat pe Burebista să se apropie de vatra sacră a nemuririi dacilor arieni.

– Vino rege Burebista! Îndreaptă-ți acum mâinile cu palmele deschise către focul sacru şi spune după mine, cu credință din inimă, patru jurăminți: „Jur pe toiagul înțelepciunii Lui Zamolxe, pe Cavalerul trac din Varanha, să slujesc dreptatea şi adevărul. Jur ca în luptă să fiu puternic ca şoimul în zbor, ca apele învolburate să răstorn stânca vrăjmaşilor, ca vântul năpraznic să nimicesc pe cei răi. Jur pe inima Lui Zamolxe, neamului meu să-i fiu credincios, pe asupritor să-l pun în genunchi, şi pe cel umilit să-l ridic. Jur pe focul sacru dacic, să țin vie flacăra iubirii de oameni, să aduc la lumină oamenii lumii. Focul Viu al Lui Dumnezeu să mă însoțească. Zău! Zău! Zău!”

Burebista a urmat întocmai Jurământul Cavalerilor Zamolxieni. Apoi Marele Preot i-a cerut unuia dintre slujitorii sanctuarului să aducă pocalul. La un semn al lui Deceneu s-a auzit, din gura unui om, urletul lupului. Şi Deceneu a continuat ritualul:

– Rege Burebista, aici în prezența Focului Sacru Dacic, ia acest pocal şi bea din el lapte de lupoaică. Şi aşa sufletul tău să primească curajul lupului, iar din focul sacru dacic sufletul tău va lua înțelepciunea şarpelui.

Şi focul s-a întețit. Burebista a dus la gură pocalul şi a băut laptele de lupoaică. Spiritul Marelui Lup Alb a coborât în focul sacru dacic, în depărtare se auzeau urletele lupilor care-i simțeau chemarea. Apoi Deceneu a mai spus:

– Rege Burebista, de astăzi eşti cavaler zamolxian în gradul cel mai înalt. Misiunea ta abia începe, ai acum în tine şi sufletul nemuritor al lupului şi pe cel al şarpelui. Dumnezeul Ler strămoşesc este cu tine.

Dacii au izbucnit în urale puternice: Ahoooo! Ahoooo! Ahoooooo! Glasurile lor se auzeau hăt departe, codrii au tresărit la naşterea unui om al luminii.

Ritualul s-a terminat şi Deceneu a avut o vorbă de taină cu Burebista zicându-i:

– De mâine poți, pe toți oştenii tăi, să-i inițiezi cavaleri nemuritori. Dacă asta-ți este vrerea, atunci oamenii sanctuarului vor pregăti tot ce-i nevoie.

– Aşa voi face Mărite Preot! i-a răspuns Burebista.

A doua zi, dimineața stătea să mijească, Burebista aştepta timpul potrivit ritualului. Şi a condus singur ceremonia şi i-a inițiat în Ordinul Cavalerilor Zamolxieni pe toți tinerii bravi, cu care venise. Ei i-au jurat credință la focul sacru dacic.

Apoi Deceneu, Marele Preot, le-a vorbit celor de curând inițiați:

– Astăzi ați intrat în rândurile oamenilor luminii, v-ați început viețile de bravi ai neamului. Aflați şi cum trebuie să vă purtați şi să cunoaşteți Codul Cavalerilor Zamolxieni, nemuritorii. Această lege a fost dată din vechime străbunilor de către Marele Lup Alb, protectorul Lui Zamolxe pe timpul când înțeleptul neamului era om în carne şi oase. Şi iată cele opt precepte care să vă fie temelie în viață: În primul rând, cavaler zamolxian adevărat este acela care are în el spiritul lupului şi pe cel al şarpelui. El se umple de ele, spiritul lupului îi va da curajul nemărginit, iar de la cel al şarpelui va avea înțelepciunea. Şi cele două spirite se îngemănează în cavalerul zamolxian şi cu ele el va face fapte mari. În al doilea rând, să ştiți că spiritul lupului şi cel al şarpelui sunt cerute la focul sacru dacic de unde cavalerul zamolxian adevărat îşi ia curajul şi înțelepciunea. Şi e nevoie ca aceste spirite să fie împrospătate la focul sacru dacic unde, cu mâinile întinse, cavalerul face iarăşi jurământul cavalerilor zamolxieni, întru pomenirea crezului ca mărturisire de credință. În al treilea rând, cavaler zamolxian adevărat este cel ce slujeşte dreptatea şi adevărul mai presus de toate. Cu înțelepciunea şarpelui, el va şti cum este mai bine să meargă pe marea cale a înțelepciunii Lui Zamolxe. În al patrulea rând, cavalerul zamolxian adevărat este puternic în luptă tot ca şi şoimul în zbor. La vremurile grele el aşteaptă timpul potrivit, că viața-i are mare preț, dar va continua neînfricat lupta când se va ivi prilejul. În al cincilea rând, cavaler zamolxian adevărat este acela credincios până la moarte neamului său. El va pune în genunchi pe asupritori, oricine ar fi ei, va ridica din genunchi pe cei umiliți, iar pe oamenii răi, vrednici de moarte, îi va ucide, şi pe oamenii iubitori de lumină îi va iubi. În al şaselea rând, cavalerul zamolxian adevărat este urmaşul în spirit al Cavalerului trac. El este justițiarul dac care-şi împlineşte viața slujind pe Dumnezeul Ler, pe Zamolxe şi străbunii neamului său. Aşa toate îi vor merge din plin. În al şaptelea rând, aflați că după moartea trupurilor, cavalerii zamolxieni, bravii acestei lumi, merg cu sufletele în cerul de purpură al Lui Zamolxe, unde vor fi îngeri. Şi acolo vor întâlni spiritele Marelui Lup Alb şi pe cel al Cavalerului trac. Şi de acolo Dumnezeu îi va întrupa şi-i va trimite iarăşi să aducă lumină lumilor. În al optelea rând să țineți minte purtarea voastră de trimişi ai Lui Dumnezeu: Fiți neînfricați aşa cum lumina nu se teme de întuneric, fiți înțelepți precum cugetul străbunilor. Voi sunteți nemuritorii lumilor Dumnezeului Ler.

Toți au ascultat cu luare aminte vorbele Marelui Preot, care le-a mai zis:

– Şi mai luați seama că un cavaler zamolxian este neîndurător cu duşmanul. Pedepsele date oamenilor răi sânt pe măsură, dar cea mai grea este dată trădătorilor de neam. Ea este moartea. Pentru cei care-şi trădează neamul nu există iertare sau milă, ei vor fi ucişi oriunde se vor afla pe pământ. Orice cavaler zamolxian când va afla că cineva a trădat neamul său să cerce dacă este adevărat. Şi când el se va încredința că-i aşa, atunci cu orice prilej potrivit are datoria să-l ucidă pe trădător. Aşa răul se va stârpi dintre noi dacii, poporul zeilor. Acum vouă, celor care ați devenit de curând cavaleri zamolxieni, vă spun: Mergeți în codru. Şi de s-or arăta lupii, care sunt acum frații voştri în spirit, atunci e semn bun din cer, de la Dumnezeu Fârtatul. Spiritul Marelui Lup Alb vă va călăuzi.

Spunând acestea Marele Preot Deceneu s-a retras. Şi Burebista împreună cu noii inițiați cavaleri zamolxieni au mers toți la casele de oaspeți. După-amiază regele i-a luat pe ai săi şi au pornit prin pădure să se întâlnească cu lupii, aşa cum îi sfătuise Marele Preot.

Ajunşi pe o coamă de munte Burebista şi oştenii lui au privit în zare şi au văzut lupii într-un luminiş de pădure. Soarele strălucea puternic şi corbii zburau pe deasupra capetelor lor. Spiritul Marelui Lup Alb era cu ei, zeii vegheau dacii, poporul lor.

– Iată semnele schimbării noastre în bine! le-a spus Burebista. Vedem lupii, protectorii neamului. Vom fi şi noi ca lupii, apărători ai neamului şi gliei străbune. Şi iată în cer ni se arată acum zborul corbilor, mesagerii zeilor care ne dau de ştire că suntem pe calea luminii. Doamne Zamolxe, străbun al neamului, om al nemuririi, suntem ai tăi. Putem acum să ne întoarcem la Sarmisegetuza.

Când a revenit în cetatea sacră cu oştenii săi, Burebista i-a povestit lui Deceneu toate cele întâmplate lor în pădure. Deceneu s-a bucurat de cele auzite şi se gândea: „Acest om, cu voia Domnului, a intrat pe calea cerului. De acum i se vor deschide porțile luminii. El va face iarăşi din traci un neam de bravi. Aşa poporul zeilor va renaşte”.

– Toate v-au mers din plin! i-a zis Deceneu. A venit timpul acum să porneşti cu curaj şi încredere. Tu eşti cel care să-i unească pe toți tracii sub o singură coroană regală. Mâine vom face ritualuri anume pregătite. Şi cu voia cerului vei fi rege al tuturor tracilor.

A doua zi, la ceasul prânzului, în sala cea mare a focului sacru al nemuririi dacilor arieni, s-au strâns căpetenii, preoŃi, preotese şi mult norod. Şi Deceneu a adus coiful regal al neamului, cel purtat de către străbunul Zamolxe, în vremurile de demult.

Deceneu era îmbrăcat solemn în strai de mare sărbătoare. Şi le-a vorbit tuturor:

– Astăzi, aici la Sarmisegetuza, în inima pământului łării Zeilor, eu Deceneu, Marele Preot, şi prin mine poporul întreg îl încoronează pe Burebista ca rege al tuturor tracilor. Duceți aceste vorbe mai departe, că eu, Deceneu, am tălmăcit voința zeilor că Burebista va fi un rege mare şi faptele lui vor fi de-a pururea vii în sufletele urmaşilor noştri. Am zis!

Mulțimea a izbucnit în strigăte de bucurie: Ahoo! Ahooo! Ahooooo! Au urmat petrecerile care au durat la Sarmisegetuza câteva zile.

Şi a sosit timpul când Burebista trebuia să părăsească Sarmisegetuza. La plecare Deceneu i-a mai spus regelui:

– Ia aminte când vei trece cu oastea Istrul! Nu uita că aurul pe care au fost odată scrise Legile Lui Zamolxe se află încă la galii scordisci. Este aurul dacilor. Să-l aduci înapoi, că-l vom lucra în plăci pe care vom scrie iarăşi marile legi ale neamului.

Şi Burebista s-a întors în cetățile sale şi timp de câțiva ani a dus campanii de unire a tracilor, fie cu duhul blândeții, fie pe calea armelor. Regatul tracilor se mărea şi luptele dintre frați aproape că încetaseră. Şi duşmanii nu mai cutezau să le calce pământurile.

Adesea regele se sfătuia cu Deceneu în treburile regatului şi după un timp Burebista l-a asociat pe Deceneu la domnie.

Puterea regatului trebuia să crească şi mai mult. Regele avea nevoie de oameni iscusiți şi treji. Erau unii dintre daci, la acel timp, care aveau năravul băuturii fără măsură. Atunci Deceneu şi Burebista, care nu erau băutori de vin sau de tării, au dat poruncă să se taie viile acolo unde era obiceiul beției. Regatul lui Burebista s-a întins din ce în ce mai mult. Şi sosise timpul să treacă marele fluviu Istru, să-i liniştească pe galii scordisci.

Era într-o primăvară când regele Burebista a ajuns cu oştenii săi pe malul stâng al Istrului. Acolo se pregătiseră din vreme plutele cu care vor trece apa, dar au aşteptat pentru a doua zi.

Dis-de-dimineață au ridicat tabăra şi toți s-au împărtăşit din apa sfântă a Istrului, aşa cum făceau dacii înainte de a porni în luptă. Apoi au trecut Istrul.

Pe malul celălalt al apei Burebista a adunat oastea şi le-a spus preoților pileați însoțitori să pregătească ritualul vâlvei lupilor, întru trezirea spiritului cutezător al dacilor. Când totul a fost gata preoții au aprins un mare Rug al Lui Zamolxe.

Au crescut vâlvătăile şi stindardele s-au pus în bătaia vântului. Şi s- au auzit urletele lupilor. Încet, încet, a intrat în întreaga oaste spiritul temerar al lupului. Oştenii au pus pe ei blănurile de lup şi s-au pregătit de luptă. Oastea s-a mişcat din loc şi s-a îndreptat înspre sălaşurile galilor scordisci. Şi dacii i-au bătut în lupte şi au luat înapoi tot aurul pe care galii îl duseseră cu ei, ca pradă de război, pe timpul regelui gal Aster. Mai târziu Burebista a dat aurul lui Deceneu.

Pentru câteva zile dacii au făcut tabere acolo în Tracia până când galii scordisci au fost cu totul înfrânți. Şi Burebista a ars, după datina străbună, corpurile tuturor celor căzuți în lupte. Că-şi zicea: „Le vom arde trupurile tuturor celor care au murit, fie ei, daci, gali sau traci trăitori pe aceste pământuri. Că mai târziu cei bravi se vor naşte în neamul nostru, chiar dacă ei ne-au fost acum duşmanii, care vor avea datorie față de noi că le-am trimis sufletele în cerul Lui Zamolxe”.

Apoi oastea s-a adunat şi a făcut calea înapoi către Istru. Era într-o zi, tocmai când soarele se pregătea de asfințit, când oştenii au ajuns pe malurile apei. Şi luptătorii au sorbit iarăşi din apa fluviului sfânt şi au întins tabăra pentru noapte. A doua zi au trecut cu toții apa. Burebista s-a-ntors în cetatea Argedava, iar preoții pileați au revenit la sanctuarul de la Sarmisegetuza.

Legenda face parte din volumul «Legendele dacilor poporul nemuritor al zeilor» de Octavian Sărbătoare