Burebista și nemuritorii lui (1)

de Octavian Sărbătoare

Motto: „Jur ca în luptă să fiu puternic ca şoimul în zbor, ca apele învolburate să răstorn stânca vrăjmaşilor, ca vântul năpraznic să nimicesc pe cei răi.” (din Cartea Lui Zamolxe, LEG, 2, 46).

Din vremurile veşnicei dăinuiri, pe pământurile întinse ale arienilor, hălăduia Cavalerul trac, nemuritorul. Era zeu al războiului şi urmaş al străbunului zeu Ares, întruchiparea dreptății Dumnezeului Ler strămoşesc. Veac după veac au păşit şi alții, pe urmele Cavalerul trac, ca să slujească lumina. Faptele de vitejie ale acestor nemuritori sunt scrise în cer în Cartea Lui Dumnezeu şi încrustate în inimi.

Dar mai trăiau şi alți oameni, cei cuprinşi de întunericul sufletelor. Ei se temeau de lumină. Bezna nu putea să apună prea curând, Domnul cerului făcuse ca lumina şi întunericul să aducă freamătul, fața şi reversul lucrurilor, până la vremurile marilor suferințe ale schimbării la față a lumii.

Răsărea soarele în țara zeilor. Munții îşi dădeau aburul dimineții ofrandă soarelui, pe dealuri răsunau cântece de păsări. În razele de lumină roua câmpiilor se schimba în diamante, iar apele limpezi erau oglinzi de suflete.

Dacia era inima pământurilor tracilor. Părintele Deceneu, abia fusese inițiat Mare Preot, de către Marele Preot Dorian, pe Ceahlău, muntele cogaion al carpilor.

Deceneu şi Burebista se cunoşteau din copilărie. Burebista avea doar şase ani mai mult decât Deceneu, care intrase de tânăr în preoția Lui Zamolxe. Drumurile vieților lor i-au dus acolo unde le erau hărăzite destinele, Burebista mersese pe calea armelor, Deceneu pe cea a păcii şi înțelepciunii.

Mulți ani triburile tracilor fuseseră măcinate de rele şi Dumnezeul strămoşesc îşi întorsese fața de la poporul Său. Dar vremurile se schimbaseră, treptat Domnul cerului a privit din nou către Țara zeilor. Puterea tracilor crescuse de când aprindeau focurile sacre pe toate pământurile locuite de ei. Şi duşmanii nu mai îndrăzneau. Oamenii învățau din nou să asculte străbunii de sub brazdă, şoapta pământului, iar sufletul lupului îşi arăta iarăşi lumina.

Burebista, căpetenia destoinică a câtorva triburi de daci, nu era îndeajuns de puternic încât să oprească luptele dintre frați. Îl durea inima auzind că tracii s-au războit iarăşi între ei. Se tot gândea cum să oprească vărsările de sânge, că duşmanii aşteptau să-i simtă slabi ca să năvălească. Şi Deceneu era hotărât să-i adune pe traci sub coroana unui singur rege.

Era primăvară şi Burebista primise vorbă de la Deceneu să vină la Sarmisegetuza. Marele Preot avea cuvinte de taină cu dacul al cărui destin era scris în stele.

Abia începuse vara şi Burebista, însoțit de oşteni călări, aleşi cu grijă, a pornit să-l întâlnească pe Deceneu. Cu regele venea şi nevasta sa Zânaida, fata unui rohman din ținuturile carpilor. Chiar Marele Preot Deceneu îi căsătorise cu ani în urmă.

Era într-o amiază, soarele strălucea puternic, când Burebista a ajuns la Sarmisegetuza, capitala sacră a dacilor. Pe dată Marelui Preot i s-a dat de ştire despre venirea oaspeților, care au descălecat la casele anume pregătite pentru ei şi s-au odihnit după oboseala drumului lung. La timpul potrivit Burebista a trimis vorbă lui Deceneu că era gata să fie primit.

Şi Burebista cu oştenii lui au fost conduşi în marea sală a focului sacru dacic, care fusese ridicată iarăşi după distrugerea ei de către regele gal Aster. Acolo îi aştepta Deceneu.

Înalt, îmbrăcat în roba albă a Marelui Preot, purtând eşarfa sacerdotală, ținând în mâna dreaptă toiagul înțelepciunii Lui Zamolxe, având pe cap căciula de blană de miel a preoților pileați, Deceneu s-a bucurat la vederea oaspeților.

– Închinare, Mărite Preot! i s-a adresat Burebista. Şi neamurile tracilor să aibă parte de lumină în suflete.

– Bun sosit, oaspeți de seamă şi oşteni viteji! a răspuns Deceneu. Iată că a venit timpul împlinirii voastre.

Noii veniți au fost îndemnați să ia locuri la mese şi îndată slujitorii sanctuarului au adus mâncăruri pentru toți cei prezenți în sala focului nemuririi dacilor. Burebista şi nevasta sa Zânaida s-au aşezat la masă alături de Deceneu şi de Mara, preoteasă şi nevastă a lui Deceneu. Şi toți s-au înveselit la mesele bogate aşa cum era datina străbună. După tradiția strămoşească nu se beau băuturi amețitoare în preajma focului sacru.

Şi cei doi au depănat amintiri şi şi-au spus veşti.

– Am aflat despre galii scordişci, care locuiesc la sudul fluviului Istru, că sunt tare neliniştiți! a spus Burebista. Aşa dezbinați cum sunt azi tracii va fi greu să-i confruntăm. Ba chiar unii traci s-au unit cu duşmanii şi ne amenință aici în Dacia. Ne trebuie o mână de fier.

– Mâna de fier vei fi tu, Burebista! i-a zis Deceneu. Mâine dimineață te voi iniția în Ordinul Cavalerilor Zamolxieni, frăție de curaj şi înțelepciune. Când curajul se înfrățeşte cu înțelepciunea, vine izbânda în toate cele făptuite.

– Sunt gata Mărite Preot! l-a încredințat Burebista. Trebuie să oprim vărsarea de sânge între frați.

Când ospățul s-a sfârşit, Burebista şi oamenii lui au revenit la casele de oaspeți şi s-au pregătit pentru dimineața următoare. Sala cea mare s- a golit şi slujitorii sanctuarului au pregătit lemnele şi toate cele de trebuință pentru a doua zi.

(Va continua)

Legenda face parte din volumul «Legendele dacilor poporul nemuritor al zeilor» de Octavian Sărbătoare