Poemul Vieții

de Simona Prilogan

Mi-au spus că poemele mor sub zăvor
Tăcute, orfane de rimă și dor,
Prea plânse de-aleanuri în cercuri de foc
Vrăjite de iele cătând în ghioc
Sub ochiuri de ape – deochi de năluci.
Cuprinse de spasme, sub frunze de nuci
Cuvintele dor pe-al iernii ogor.

Mi-au spus că poemul luminii s-a stins
Sub volbura nopții – un ropot încins
De frici și nevoi. Departe de vad
Misterele lumii se scad și-apoi cad
Sub ere moderne și legi nefirești.
Clonând rațiuni sub măști pitorești,
Un azi însetează, în patimi cuprins.

Mi-au spus că poemele lumii au ars
Sub focul uitării, al timpului scurs.
Cenușă-n cenușa pământului sfânt
Spălată de ape, uscată de vânt…

Scăldat intre ceruri, răstimpul croi
Un vers ticluit în verbu-a iubi,
Psaltire și-alean pe-al zilelor curs.
Și-atunci m-am oprit din plâns și le-am spus
Că pomul iubirii e darul de sus,
Poemul vieții în inimi pătruns.

© Simona Prilogan, 02/01/2023, Londra

Imagine de Annette Meyer de la Pixabay

https://simonaprilo.com/
Volume publicate:

Anuncio publicitario