Despre legături româno-balcanice în Muntenia și Oltenia

de Florin Petrescu

Altfel spus, legături ancestrale dintre români și aromâni, dintre nordul Dunării și sudul Dunării, dintre daci romanizați și traci romanizați.

Muntenia (ca și Dobrogea) a fost un culoar de trecere al popoarelor migratoare. Aceste năvăliri au dus la menținerea unei populații stabile destul de reduse în zonă. Populația avea să crească în timp și prin venirea treptată a mai multor grupuri de români (vlahi) sud-dunăreni care fugeau din calea atacurilor hunilor și avarilor asupra Imperiului Bizantin. Astfel că în secolul al XII-lea cronici bizantine și slave considerau populația un amestec al urmașilor triburilor geto-dace care intraseră în contact frecvent cu civilizația romană, vlahi sud-dunăreni și slavi creștinați de bizantini.

Țaratul Vlaho-Bulgar a fost un stat multietnic (regat) apărut la Dunărea de jos în 1186, odată cu victoria bulgarilor și vlahilor răsculați din sudul Dunării împotriva Imperiului bizantin, și dispărut în 1260 prin fragmentarea în state mai mici, cucerite în jur de 1396 de către Imperiul otoman. Este vorba bineînțeles de către vlahii din munții Balcani (Haemus), vlahi băștinași din centrul Bulgariei ce au fost asimilați ulterior de către populația slavă.

Încă din Evul Mediu, din cauza ocupaţiei turceşti şi distrugerea oraşelor cum ar fi Moscopole, Gramoste, Linotopi şi apoi Kruşevo, mulţi aromâni au părăsit teritoriul de baştină din Balcani şi s-au aşezat în Valahia care avea o limbă similară şi o oarecare autonomie faţă de turci. Aceşti imigranţi aromâni au fost mai mult sau mai puţin asimilaţi de poporul român.

Legăturile grecilor cu românii există de cel puțin 27 de secole, din vremea Daciei și a Greciei Antice.

După Căderea Constantinopolului, domnii Valahiei și Moldovei au devenit binefăcătorii multor instituții de cultură de pe pământul Greciei Otomane, inclusiv a mai multor mănăstiri de la Muntele Athos. Pe lângă asta s-a mai adăugat și un important număr de nobili, funcționari și oameni de rând care au emigrat în cele două principate, care, deși vasale ale otomanilor, se bucurau de o foarte largă autonomie internă. Grecii stabiliți în Țările Române s-au integrat în viața economică și politică de aici, unii dintre ei ocupând demnități însemnate, până la a ajunge să fie numiți domni. În păturile superioare ale aristocrației valahe sau moldovenești, dar nu numai, s-au înregistrat numeroase căsătorii mixte, cele mai faimoase fiind cele din interiorul familiei Cantacuzino.

Odată cu debutul perioadei fanariote din Principatele Dunărene de la începutul secolului al XVIII-lea, cultura greacă a devenit predominantă. Aceasta a însemnat pentru început neglijarea instituțiilor tradiționale românești, iar pe de alta a însemnat canalizarea energiilor domnilor fanarioți în direcția luptei de emancipare a grecilor de sub dominația otomană prin proiecte politice de creare a unei uniuni balcanice, practic un stat neobizantin. La aceasta ar mai trebui adăugată prezența omniprezentă și omnipotentă a clerului grec la toate nivelurile ierarhiei religioase, numeroase mânăstiri devenind închinate instituțiilor similare din Grecia, după acte succesive de danie a diferiților domnitori. În 1822 Înalta Poartă punea capăt domniilor fanariote. Între timp, numeroși greci au fost asimilați complet de populația românească.

Comunitatea albaneză din Țările Române a fost atestată pentru prima oară în Valahia în timpul domnitorului Mihai Viteazul: într-un raport al autorităților habsburgice din Transilvania se specifica faptul că peste 15.000 de albanezi au primit dreptul să se așeze în Muntenia. Satul Călinești din fostul județ Saac (azi județul Prahova) a fost una dintre așezările în care au fost colonizați, după cum este evidențiat într-un document emis de rivalul lui Mihai Viteazul, Simion Movilă, care confirma dreptul lor de a locui în continuare în localitate. O comunitate albaneză în București este atestată pentru prima oară în 1628.

Comunitatea albaneză a crescut numeric și a căpătat o mai mare importanță în epoca fanariotă, când un mare număr de emigranți albanezi și-au deschis afaceri în multe târguri și sate, sau erau angajați în garda domnilor și boierilor munteni, fiind cunoscuți ca arbănași, arvaniți sau arnăuți (din limba turcă: arnavut). Cei mai mulți au emigrat din zona Korcea (zonă locuită preponderent de aromâni fârșeroți).

„Am fost al șaptelea copil la părinți, născut în 1914, la 15 august, comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Părinții se numeau Vasile și Stanca. Tata a fost agent sanitar peste șase sate și a contribuit masiv la construcția Bisericii din sat. Mă cheamă Papacioc. Pentru că tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei, și de aici vine numele. Era aromân și i s-a spus: «Popa cu cioc» – Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Și bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia și s-a instalat pe Ialomița, unde era câmpie. Satele erau rare…”

—Părintele Arsenie Papacioc – mărturie despre sine.

Un anume Anastase Tarba Verussi (meșter aromân din Bitola), unul dintre supraveghetorii construcției podului de piatră de peste râul Câlnău pe drumul dintre Buzău și Râmnicu Sărat, (fiind primul pod de piatră din Muntenia) a delapidat bani destinați proiectului și a cumpărat cu o sumă mică mai multe piese din tezaurul de la Pietroasele ,, Cloșca cu puii de aur», pe care le-a ascuns într-o gropă aflată pe un deal din preajma podului. Ulterior, autoritățile au primit un bilet prin care li s-a indicat locul, iar 12 din cele 22 de piese ale tezaurului au fost recuperate de acolo.

Legătura dintre România și spațiul balcanic este atestat și dovedit prin legăturile vechi ale românilor cu aromânii (și nu numai), legături vechi ce includ toponimia, ex:

- Vlahia Mare, Tesalia
- Vlahia Mică, Acarnania
- Vlahia Interioara (cum figurează Ardealul in vechile hărți ungurești)
- Vlahina, masiv muntos între Serbia și Bulgaria
- Vlăhița, jud. Harghita
- Vlasca, judet vechi din sudul României
- Valahia (Muntenia)
- Vlăsia, pădure din sudul României
- Stara Vlaska, Serbia

Prin îndeletniciri precum păstoritul, carvanaritul, olăritul, țesutul etc., și prin cultura materială, ce sunt atestate inclusiv pe teritoriul Bulgariei și Serbiei de azi ca urme ale vechii civilizații balcanice ale vlahilor.

Foto:

1. Albanez (arnăut) din Muntenia;
2. Regina Maria într-un costum național muntenesc încins cu paftale la brâu;
3. Pâine coaptă la țest, specific atât românilor din Oltenia cât și aromânilor din Epir;
4. Casă din munții Rodopi ai Bulgariei
5. Cergi și obiecte vechi din Bulgaria, rămășițe ale culturii populare aromâne și românești de acolo.

Surse: Wikipedia
Surse foto: Pinterest

https://turismsiculturainbalcani.wordpress.com
Cultură și tradiții în Balcani

Anuncio publicitario