Un loc numit – acasă –

de Ileana Vlădușel

Pe deal se află casa lor. Pare mult mai mare de la distanță, pentru că soarele o luminează ziua, de parcă e un bec, iar noaptea luna o poleiește și-i dă viață. N-ai cum să n-o vezi când treci pe acolo.

Dacă bați la ușă…

Doamne, ce repede trec anii! Cum ne macină timpul zilele și cum își strecoară secundele prin noi! Revăd cu ochii minții cuibul de unde mi-am întins aripile către lume și cerul ce cu atâta dărnicie mi-a dăruit visele. Văd drumul cum urcă șerpuit, îmbrăcat în praf și zidit de lutul celor atâtor suflete plecate. Viața își ține porțile deschise mereu, ca inima mea să poată intra să-și reîmprospăteze bătăile.

Casele, văruite curat, curțile populate cu fel de fel de viețuitoare, îmi dau fiecare binețe la fiecare pas pe care piciorul meu îl face urcând, într-un dans magic, pe muzica pe care dorul mi-o cântă. Ce vie melodie! Nemuritoare…!

De-o parte și de alta a drumului, dincolo de zarva plăcută a celor ce locuiesc casele acestea ascunse de timp în umbră, văd dealuri cu păduri amestecate cu verzi și luminoase pășuni, văd cerul coborât peste soare, mângâind-mi privirea si pământul acesta căruia îi cunosc fiecare rid, fiecare rană ce-l doare, căruia îi ascult glasul tânguitor uneori, alteori răsunând de ciripit din primii săi zori.

Sub pleoapa închisă, renasc amintirile închise în inima mea de copil, fericită că acolo, exact acolo, și nu în altă parte, fără nici un milimetru mai departe, viața mi-a scris prima filă din carte.

Văd dealul, dealul copilăriei mele. Dealul pe care-l urcam purtând în suflet atât de calde, cuvinte șoptite, cântate, mângâiere. Dealul pe care-l coboram pe sania cu aripi din nori, dealul pe care-l coboram încercând să descos alte drumuri, să le pun întrebări, să le aflu răspunsuri, să le dezleg de taine, dealul pe care l-am măsurat în clipele fericirii și care îmi stă desenat într-un dor păstrat între palme.

Pe deal se află casa lor. Pare mult mai mare de la distanță, pentru că soarele o luminează ziua, de parcă e un bec, iar noaptea luna o poleiește și-i dă viață. N-ai cum să n-o vezi când treci pe acolo.

Dacă bați la ușă, îți răspunde, îmbrăcat în duioșie, glas de om bun, glas ce-ți ține rădăcinile înfipte în aceeași glie în care și rădăcinile mele își au rezervorul de apă vie. Glasul, după ce mai întâi te îmbie cu binețe de om bun, te îndeamnă să treci pragul casei, de unde nu ieși până cu guști din tot ce bucățica aceea gătită cu atâta trudă, atât de muncită și atât, dar atât de cald dăruită! Primești, stai, te bucuri, visezi… Nu-ți vine să pleci, atât de multă omenie, în această casă, în aceste case zidite de mâini harnice, mâini ce au tremurat nopți la rând, rănite, puternice, rugându-se, blestemând…

După casa lor, a celor ce-mi știu mie fiecare secundă prin care îi sunt vieții datoare, vecinii aceștia frumoși, urcând prin scoarță de lut și cu oase de om, cu tot cu visele lor, cu tot cu dorurile lor, o cotitură la dreapta, încă una la dreapta, umbrite toate de ramuri cu frunzele coapte de clipe, dealul, DEALUL, în care eu mi-am însămânțat și apoi mi-am îngrijit cu mâini fericite, vise! Ce poveste frumoasă mi-a dat Dumnezeu bunul să scriu! Ce îngeri mi-a trimis pe pământ să mă crească, să pot învăța cum să fiu!! Un deal mai deal decât dealurile toate. Cu iarbă mai iarbă decât câmpiile toate. Iarba aceasta ce-mi ține înlănțuite, toate speranțele, toate mângâierile, toate greșelile, vise…!

Văd urma trupului de copil întins pe iarba aceasta, mânuind sub pleoape, creionul imaginației. Să fiu acolo, fie și în amintire, e cea mai mare binecuvântare pentru mine! Să fiu acolo, fie și de aici de departe, mă face fericită dar mă și arde. Mă arde cu lacrima aceea nestinsă în care îmi văd toată copilăria ca într-o oglindă. Mă arde cu strigătul acela însângerat, mereu viu, pentru locuri pe care pașii mei nu le-au mai văzut dar inima mea, gândul meu, fiecare celulă din trupul meu, le știu.

Mi-a rămas iarba impregnată pe piele și sub pleoape se zbat, cerul cu vise și cu tot cu soare, cu lună, cu stele… Dorul le ține închise pe toate între bătăile inimii mele.

Va continua …

16.01.2023

Imagine de falco de la Pixabay

https://www.facebook.com/
Ileana Vlădușel
Volume publicate:

Anuncio publicitario