Mai aproape de cer

de Lau Tatar

Deșert desaga neliniștilor spre cer,
în scârțâitul asfințitului prelins peste creste,
amplificând vâlvătaia emoțiilor ascunse.

Alerg cai suri pe tâmple de nori,
printre vestigiile clipelor trăite,
îi văd călcând fericirea sub copite.

Torc din caierul emoțiilor de copil
firul Ariadnei și-l agăț de carabinele vieții,
căutând potecă să mă scoată din labirint.

Mătur orizontul cu priviri paralele,
cartografiez punctiform întinderea vieții,
sperând să regăsesc calea pierdută.

Mă vlăguiesc planurile de viitor
plutind în ligheanul de neîmpliniri și dorințe,
cu speranțe anemice, ce vor să se nască.

Oare,
cum aș putea,
să repornesc timpul?

Imagine de Greg Montani de la Pixabay 

https://tatarlau.wordpress.com/