de Mihaela Georgescu

Bună ziua, dragii mei,
Cum vă bucurați de primăvară? Eu mă opresc din loc în loc să admir ba niște narcise ce dansează în soare, ba niște zambile cu miros îmbătător, ba ciuboțica cucului (primevère în franceză) și mă bucur să văd cum natura ramâne egală ei înșiși, indiferentă la agitația noastră și la toate stările noastre de spirit.
Așa că am rămas cu florile-n cap (la figurat) și iată că mi-am dorit să transpun această idee într-o pereche de cercei cu flori. Am folosit un mulaj din silicon pe care l-am primit în baza unei colaborări. Mulajul reprezintă o ramură plină de flori de magnolie, frunze și boboci.
Am colorat elementele florale cu două tușiere, una albastră și una mov și am adăugat și un pic de foiță aurită să îi fac și mai interesanți.

Am montat elementele florale pe o bază de cercei cu șurub stud. I-am găsit de curând prin sertare în timp ce îmi rearanjam atelierul și mi-am zis, hei, chiar îmi plac cercurile astea un pic deformate și culoarea lor mată. Și nu am fost singura căreia i-au plăcut. Am fost întrebată de câteva persoane amatoare de creația de bijuterii de unde am acele elemente metalice.
Deși nu e greu de imaginat din poză, ceea ce îmi place la acești cercei este felul în care se întorc dreapta – stânga în ureche (atunci când sunt purtați), exact ca florile din grădină în adierea vântului de primăvară.
Sper că v-au plăcut acești cercei florali și povestea lor. Vă urez o primăvară frumoasă și liniște sufletească, să vă bucurați de flori și de ciripitul păsărilor.
Vă urez o zi minunată!
Mihaela
https://learnpolymerclay.blog https://learnpolymerclay.com Imagini: Mihaela Georgescu