Malta

de Lorin Braticevici

Malta este o destinație aproape mitică, grație peșterilor sale subacvatice, templelor uimitoare și arhitecturii medievale. Străzile de aici se învârt în jurul orașelor și satelor, ducându-te pe lângă biserici, piețe și muzee.

Malta este de fapt un arhipelag care se află în Marea Mediterană și este aproape atât de Italia, cât și de Africa. Este formată din trei insule principale: Malta, Gozo și Comino. Fiecare dintre ele este înconjurată de mare curată și cer senin.

Cultură, istorie, arheologie, excursii cu barca, soare, mare și mâncare fabuloasă – Malta are totul. Această mică insulă mediteraneană este plină de lucruri fabuloase de făcut. De la cea mai veche arhitectură de piatră din lume până la minunile baroce ale Cavalerilor Sf. Ioan, catacombele romane labirintice până la secretele celui de-al doilea război mondial, Malta găzduiește cea mai mare densitate de obiective istorice comparativ cu orice altă țară.

Malta are unele dintre cele mai cool activități cu apă din Europa: scufundări subacvatice, snorkelling, plaje superbe și sporturi nautice. Întrebarea nu este „Ce voi face într-un loc atât de mic ca Malta?” ci mai degrabă „Cum le voi face pe toate?”

Fotografie de Polina Kovaleva pe Pexels.com

În august 2016 am fost pentru prima oară in Malta. Am simțit că are ceva deosebit de oferit încă din avion. Se simțea peste tot o atmosferă caldă, degajată, omenoasă și cumva europeană dar și arăbească. Această destinație ne-a plăcut teribil de mult. Este destinația noastră favorită dintre toate locurile în care am fost.

Turiștii care erau cu noi în avion erau din mai multe părți ale lumii, iar stewardesele erau originare din această insulă. După vorbă și după port păreau a fi un amestec de englezesc, cu arăbesc și italienesc. Îmi plăcea și mă intriga amestecul ăsta.

A fost foarte deosebit să văd de pe geamul din avion că suntem înconjurati de mare pe toate părțile. Mi-a plăcut să văd că Malta nu este verde, ci stâncoasă. Nu mi-a dat impresia că ar fi avut multa vegetație. Părea deșert mai peste tot, iar casele și cartierele erau mici, înghesuite și de culoarea crem. Aveam impresia că sunt undeva în țările arabe, deși nu am fost în nici o țară arabă până acum.

Cum am ieșit pe porțile avionului, am devenit ca un melc. Ochii, urechile și nasul se plimbau peste tot în jurul meu. Voiam să captez cât mai multe informații posibile. Am constatat că aerul e diferit atât de cel de București cât și de cel de la Roma. Un aer cald, sec și cumva mediteranean. Aeroportul era încojurat de dealuri și de natură. O natură stâncoasă și aproape deșertică. Mi-a plăcut să văd și să simt această diversitate deoarece eram în căutare de ceva nou.

Fotografie de Polina Kovaleva pe Pexels.com

CARE SUNT OBIECTIVELE TURISTICE DIN MALTA?

Am stat 7 zile, timp în care am explorat insulele în lung și în lat. Deși sunt insule mici, de dimensiuni asemănătoare cu cele ale Bucureştiului, dispun de foarte multe obiective turistice. Acestea sunt cele mai cunoscute atracții:

  1. Capitala Valletta,
  2. Catedrala Sf. Ioan,
  3. Spinola Bay,
  4. Popeye Village,
  5. Mellieha Beach,
  6. Xemxija,
  7. Paradise Bay,
  8. Marsaxlokk Bay,
  9. Mdina Old City,
  10. Red Tower,
  11. Blue Lagoon,
  12. Aquarium,
  13. Catacombe,
  14. The Citadel,
  15. Barrakka Gardens,
  16. Fort St. Elmo,
  17. Insula Comino,
  18. Insula Gozo,
  19. Palazzo Parisio,
  20. Ggantija Temples,
  21. The Three Cities,
  22. Grădinile San Anton.

Conclud menționând că locuitorii Maltei sunt niște oameni deosebiți. Au în ei ceva italienesc, ceva englezesc și ceva arăbesc – elemente care îi transformă în niște oameni speciali. Peste tot se văd aceste trei influențe, iar ei vorbesc și citesc în toate aceste 3 limbi: italienește, englezește și arăbește.

Prevăd că Malta, în următorii ani, va deveni următorul hotspot, la fel cum este acum Croația. Viziteaz-o, înainte să devina prea „comercială” și aglomerată!

https://lorinbraticevici.com

Un comentario Agrega el tuyo

  1. sticri dice:

    Dincolo de frumusetile naturii, as dori sa adaug faptul ca in Malta e permis/tolerat aproape orice este interzis pe continent.

    Me gusta

Deja una respuesta

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Salir /  Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Salir /  Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Salir /  Cambiar )

Conectando a %s