Mărțișorul

de Issabela Cotelin

Eram copilă și visam spre soare,
Tot ce zbura credeam că se mănâncă
Și, printre-atâtea păsări migratoare,
Mi-am rupt aripa de-a iubirii stâncă.

Am vrut plimbări într-un miraj color,
Mașină roșie, solidă și decapotată,
Dar ce-am primit a fost un... mărțișor,
O inimă stingheră, mică și decolorată.

Am aruncat-o într-un colț de lume,
Uitând de el, ca de un insipid actor,
Și am plecat după un rost și-un nume
Privind aprins spre-nvolburatul viitor.

Iar viața tot ce i-am cerut mi-a dat,
De obicei, ne dăruie ce căutăm,
Chiar dacă nu întocmai ce-am visat,
Dar nu ne lasă-n vânt să ne luptăm.

De toate am acum, spre-al meu apus,
La margine de lac o vilă cu pridvor,
Mașini de lux și bani ce cad de sus –
Castele de nisip cu drept de autor.

La ce aș mai putea râvni-n mirificul decor?
La un mic, vechi, uitat și simplu mărțișor...

(Poezie din cadrul grupajului premiat la Festivalul-concurs „7 inimi – România”)

Credit imagine: https://idriceanu.com

https://semaiintampla.com/

Volume publicate: