Plasă pentru vise

de Iulia-Florentina Paciurea

Recenzie

de Manuela Timofte

Învățăm toată viața. Asta o știm ori măcar o simțim cu toții. Eu însă mă considerasem întotdeauna o persoană adaptabilă, deschisă, fără prea multe prejudecăți. Toate acestea mă ajutaseră în viața mea de până acum, în toate aspectele ei și mai ales, mă ajutaseră să mă dezvolt, pentru că știam să ascult și apoi să judec.   

Silvia – Plasă pentru vise

Fragmentul este parte din cartea Iuliei, dar eu personal cred că o caracterizează foarte bine pe autoare, din tot ceea ce am citit despre ea sau este scris de ea. 

Despre Iulia

Iulia-Florentina Paciurea este unul dintre colaboratorii Masticadores, care s-a alăturat echipei anul trecut și tratează cu foarte mult drag și respect acest lucru. Deși este un autor publicat de ani de zile, nu am simțit deloc aroganță sau egoism în discuțiile avute cu ea, ci pur și simplu candoare, gingășie, bunătate și multă frumusețe sufletească.  Mai multe lucruri despre ea, găsiți în rândurile scrise chiar de ea în interviul pentru Masticadores.

Ca să mă întorc la motivul postării de azi, așa cum am spus de mai multe ori pe blogul meu, încerc pe cât posibil să îmi urmez îndemnul sufletului. La un astfel de îndemn, am citit “Plasă pentru vise”, o carte ce m-a atras ca un magnet de când i-am văzut coperta.

Ca să folosesc vorbele unuia dintre personajele cărții:

credea în soartă, însă nu în sensul că aceasta i-ar fi deja stabilită, ci mai degrabă asocia soarta cu intuiția, cu un al șaselea simț și cu certitudinea că bazându-se pe instinct, rareori va greși.

Plasă pentru vise

Deci, bazându-mă pe instinct, nu îmi pare rău că am citit această carte. Acum, iată că i-a venit rândul ca să vorbesc despre ea.

Plasă pentru vise

Povestea oferită de acest roman este una despre relațiile interumane, despre prietenie și singurătate, despre iubire și teamă, despre necunoscutul fiecărei zile în lumea cunoscută a Silviei, personajul principal.

Firul poveștii o însoțește pe Silvia din București în Sinaia și înapoi, drum pe care facem cunoștință cu celelalte personaje ce făceau deja parte din lumea cunoscută a ei, dar și cele ce pătrund cu un anumit scop în necunoscutul vieții ei. Acestea o fac să scoată la iveală dorința de a nu accepta că totul se transformă, învăluită în frica de schimbare: 

Am început să mă tem să intru în casă. Eram ca un copil și nu puteam să înțeleg unde sunt florile, unde sunt clopoțeii, de ce rugina cuprinsese atâtea lucruri și cum de nu fusese înlăturată.

Plasă pentru vise

Ca orice om, are neîncredere și invidie:

Nu puteam încă judeca adevărul, însă viața mă îndemna să tind către cel de-al doilea scenariu, unul trist, nefericit și condamnabil. Viața mă îndemna, dar și un strop de invidie.

Viața ei este ca pentru fiecare dintre noi, una presărată cu lipsă de încredere în necunoscut la care se adaugă frica de moarte și de a vorbi despre ea, mai ales când este atașată persoanelor dragi din viața noastră:

Murim câte puțin în fiecare zi, trebuie să ne obișnuim cu asta, știi? Îmi dai dreptate, Silvia?

– Emile Zola, parcă. Mătușă, vei fi bine. Ce rost are să vorbim despre ceva ce va fi peste zeci de ani?”

Plasă pentru vise

Dar Silvia face cunoștință cu acceptarea morții ca fiind inevitabilă și sentimentul de cunoaștere a momentului ce se apropie:

Te rog să mă ierți, Silvia! Știu că tu așteptai de la mine altceva, însă eu nu am vreme, nu mai am timp.

Plasă pentru vise

Celelalte personaje ne oferă iubirea autoarei pentru tot ceea ce este românesc, tradiție și folclor. Acestea sunt scoase în evidență mai ales la Nunta Urzicilor din Joia Mare și astfel, versurile din folclor sunt scoase la lumină după ce au fost uitate, «îngropate de vreme»:

Urzică Burzică, Nu mă mușca, Că te-oi tăia, N-a fi vina mea

Autoarea adaugă băutura pe bază de omag (mărul lupului)  și descântecele de alungat norii pentru că în Joia Mare nu este bine să plouă:

Fugi, nour, fugi,
Că te-ajunge Soarele
Și-ți taie picioarele
C-un mai,
C-un pai, 
Cu trei fire de susai.

Cunoștințele autoarei se extind dincolo de hotarele țării, arătând respect față de predecesori, cunoștințele lor și legătura lor strânsă cu natura și cu legendele. Astfel, este explicată originea «Plasei pentru vise», plasă țesută de Femeia Păianjen protectoare a copiilor Ojibwe, ca să îi apere de visele rele pe cei mici, lângă fiecare pătuț în parte. Datorită creșterii tribului și a relocării lui obiceiul a fost păstrat prin împletirea unui Prinzător de vise pentru a feri omul de coșmaruri, de duhurile rele și spiritele de pe altă lume.

Dincolo de toate acestea, autoarea prezintă momentul prezent trăit de Silvia în diferite ipostaze și nu uită să îi ofere plăcerea de a asculta muzică, mai ales piese vechi, plăcute și nemuritoare ale lui Julio Iglesias (La carretera), Bon Jovi, ABBA…

În plasa vieții Silviei desigur că își face loc și iubirea, abandonul în brațele ei și fuga de ea. Bucuria și durerea oferite de iubire, de prietenie și singurătate, toate sunt legate cu grija autoarei pentru detalii, lucru care te face să trăiești cartea, ca spectator direct, dar fără să deranjezi evoluția personajelor, cu prezența ta:

Fereastra era pictată predominant în albastru, o nuanță incredibilă! În zilele senine părea că artista își înmuiase pensula în azurul cerului, iar pe vreme de furtună, sub un cer gri, aproape negru, azurul acela părea o portiță către un alt univers, părea o fereastră deschisă către soare, una care sfida legile fizicii și care reușea să străpungă norii de ploaie.

Plasă pentru vise

Concluzii

Pentru mine, “Plasă pentru vise», este o poveste care mi-a oferit ceea ce autoarea a dorit: complicitatea dintre omul cu penelul și cititorul, prin vibrația în fața acelorași cuvinte. Este o carte ce am citit-o cu mult drag și nu am lăsat-o ușor din mână. De aceea, o recomand tuturor iubitorilor de carte și în special celor ce apreciază autorii români în același mod ca și pe străini. O recomand mai ales celor ce nu se cramponează de “limite”, de regulile societății, de lucruri care se fac doar pentru că “trebuie” și apreciază munca omului cu penelul tocmai prin amprenta unicității sale asupra creației universale.

Titlul: Plasă pentru vise
Editura: Ecou Transilvan
Cluj-Napoca
Anul: 2021
Pagini: 241 

https://iuliapaciurea-scriitor.com/
https://www.facebook.com/Iulia.Paciurea/
Iulia-Florentina Paciurea (@iulia.paciurea) • Instagram photos and videos

Imagine de ThuyHaBich de la Pixabay