Omul ostenit

de Milucă

Câțiva plugari mai sunt pe-ogoare,
tăcuți, spre casă o pornesc la drum.
Alături, ne așternem eu și râul-
în inimă îmi doarme frageda iarbă acum.

Și râul lin rostogolindu-și tihna
poveri și griji în rouă s-au schimbat;
La umbră, un om trudit este 
acela ce s-a culcat.

Și pacea o împarte înserarea,
din pâinea ei eu sunt o felie doar.
Se odihnește cerul,
peste Mureș și peste frunte, stelele răsar.

Copyright © 2021MMT. All rights reserved

Imagine de Larisa Koshkina de la Pixabay