de Mihaela Georgescu

Bună, dragii mei,

Sper că ați petrecut frumos ziua de azi. Mă gândeam să vă vorbesc despre cea mai mare sursă de inspirație, din punctul meu de vedere, adică, despre natură. 

Ei bine, natura este o sursă de inspirație pentru diferite forme de expresie artistică și rămâne o sursă importantă și pentru creatorii de bijuterii. Astfel, formele și culorile din natură se regăsesc transpuse în formele și culorile bijuteriilor. 

Un exemplu ar fi acest pandantiv în formă de amonit pe care l-am creat din argilă polimerică și pe care l-am decorat cu foiță aurită și cu elemente metalice aurii. Tușa finală este dată de rășina lucioasă pe care am aplicat-o și care, pe lângă efectul de sticlă pe care îl dă piesei, protejează în același timp și foița metalizată.

Pentru a crea această formă am imprimat un desen stilizat cu un amonit (Ordin de moluşte cefalopode fosile, cu cochilia în formă de spirală împărţită în mai multe compartimente, care au trăit în paleozoic; (şi la sg.) moluscă aparţinând acestui ordin. – Din fr. ammonite.conform definiției dictionarroman.ro). Am aplicat desenul peste argila polimerică și am folosit un instrument cu vârf de ac pentru a imprima modelul în argila polimerică. Am conturat apoi desenul rezultat și am adăugat alte linii și detalii pentru a-l face mai interesant. 

Acest element se poate transforma ușor în broșă, pandantiv sau element central pentru o brățară. Redimensionat, ar putea fi adaptat și pentru o pereche de cercei, folosind la bază imaginea principală și reflexia sa în oglindă. Un pic de editare foto și se rezolvă.

Sper că v-a plăcut acest articol scurt și profit de ocazie să vă urez o toamnă frumoasă și plină de soare!

Cu drag,

Mihaela 

https://learnpolymerclay.blog

www.learnpolymerclay.com

Credit imagini: Mihaela Georgescu