Recenzie

de Manuela Timofte

Sunt sunetul tăcerii

din fiinţa ta,

-eu sunt minunatul sunet

imperceptibil,

imponderabil,

al iubirii. …

-Daniela Topîrcean- Poemul Sunt

Despre autoare

Daniela Topîrcean – un om, pe care îl cunosc virtual, de ani de zile, din corespondență, din interviul pentru Masticadores, interviul pentru Booknation și în special din creația sa.

În timp, această cunoaștere virtuală s-a transformat într-o frumoasă prietenie pentru care îi mulțumesc. 

Daniela s-a apropiat tiptil de sufletul meu, cu candoarea de copil ce o caracterizează și și-a deschis ferestrele propriului suflet, pentru a-mi încredința cu toată încrederea parte din visurile și din creația sa. Cu aceeași candoare și cu căldură sufletească, ea a devenit parte din proiectele Masticadores și Gobblers fără nici o ezitare.

Ferestre – poeme de iubire

Ferestrele sufletului ei, au devenit poeme de iubire. Ele alcătuiesc primul volum de versuri al Danielei și este publicat de Editura Letras, în 2021.

După apariția volumului pe piață, prin mărinimia și frumusețea sufletească a autoarei, acesta a ajuns fizic și în colțul meu de lume.

Deși îi cunoșteam poeziile din corespondența noastră și de pe site-ul lui Cristi, le-am citit și recitit cu mult drag, în mănunchiul de “Ferestre”.

De ce “cu drag”?

Privind prin ferestrele deschise de Daniela, am găsit sufletul candid de copil, încântat de toate frumusețile ce îl înconjoară. 

"stelele strălucind cădeau -
cădeau ca semințele
cu aripioare,
din arborii înalţi. …
/…/
desenau spirale
pe retina mea uimită,
de copil."(Cădeau stele)

Am găsit copilul ce a devenit adult, dar care nu își uită visurile. Astfel, a continuat să viseze că scrie poezie:

“Visasem că scriu poezie. 
Culegeam din spațiu 
corole de petale,
neprețuite unde
răscolite 
de vântul răcoros al serii,
de-un dor venit de pretutindenea
și de niciunde.”(Visasem)

Visul Danielei de a scrie este acum o realitate, iar versurile sale sunt “Petale diafane de lotus,/ ce se deschid încet” (Petale) către fiecare cititor, devenind expresia iubirii ce o împarte în jur, precum diamantul lumina.

“Sunt un creion
ce-am împărţit în jur iubire 
și binecuvântări neprețuite, 
iar dacă versul 
mi-ar cădea în foc,
mi-aş arde mâinile 
afară să îl scot,
căci e lumina diamantului
ce zace neștiut în mine! … (Ars Poetica)

Cu visurile ei, Daniela nu este doar parte din ceea ce noi numim umanitate, ci este o fărâmă din natură, în toate formele și splendoarea ei.

“Sunt briza care alunecă zâmbind
pe stropii de rouă ce scaldă
petalele trandafirilor,
foșnește jucăușă printre bujori albi,
și sălbatice flori de câmp.” (Aripi de înger)

Ea este iubire pentru tot și pentru toate:

"Dragostea mea este o fereastră deschisă
în atemporalitate,
dincolo de spațiile și cântecele galaxiilor
care ne îmbrățișează sufletele.(Poem din Iubirea care Suntem)

Concluzii

În opinia mea, folosindu-mă de versurile autoarei, Ferestre- poeme de iubire, sunt “un izvor cu apă dulce,/ din care păstorii își adapă turmele’nsetate…” (Poem anonim). Alături de Issabela și de fiecare autor român mai mult sau mai puțin cunoscut, Daniela merită respectul și prețuirea celor din mijlocul cărora s-a ridicat pentru că “Suntem și rămânem o singură Ființă” (Poem din Iubirea care Suntem), iar puterea de a schimba ceva în această lume se află în noi și începe cu fiecare dintre noi:

"prin alegerea de a fi iubire,
prin puterea de a dărui
și a mângâia, puterea de a ierta
și de a crede cu toată Ființa
în călăuzirea înțeleaptă a Inimii tale
-  portal deschis
în Universul Creației."
(Poem din Lumina care Suntem)

Imagine de ADD de la Pixabay