Muzeul Naţional al Agriculturii de la Slobozia, tezaurul etnografic din inima Bărăganului

de Florin Petrescu

Un punct de atracţie foarte interesant, aflat chiar în Bărăgan, este Muzeul Naţional al Agriculturii. Așezat în partea de vest a oraşului Slobozia, Muzeul Naţional al Agriculturii are în jur de 30 de ani de activitate ce cuprinde în principal istoria agriculturii, antropologia agrară dar şi arheologia industrială de pe întreg teritoriul României.

In cadrul patrimoniului muzeal de o mare varietate şi complexitate există printre altele Biserica de lemn ,,Sf. Nicolae”, Casă de gospodar (de la începutul secolului XX), Ferma model Perieţi, Hambar (de la 1869), Piuă pentru finisat postavul, Moară cu pietre (1935), dar şi colecţii reprezentative de peste 13330 de piese, o arhivă ştiinţifică şi documentară, biblioteca ce are în fond peste 13000 de unităţi, un parc de peste 55 de specii dendrologice.

Aşadar, la Muzeul Naţional al Agriculturii puteţi admira numeroase elemente extrase din viata satului românesc şi nu numai. Expoziţii de costume tradiţionale din toate zonele ţării, obiecte vechi precum războaie de ţesut, unelte agricole, vase din lut sau aramă, o gamă variată de ţesături de la prosoape lucrate din bumbac sau borangic până la traiste, cuverturi sau cergi groase, specifice aromânilor, fotografii vechi de familie.

Pe lângă expoziţii, în cadrul muzeului sunt organizate frecvent şi ateliere pentru copii in care sunt puse în valoare indeletniciri şi obiceiuri precum Caloianul, Moşii de Vară, încondeiatul de ouă, pictură, olăritul etc.

Pentru a descoperi mai multe şi mai în profunzime tezaurul acestui muzeu vă invit să îl vizitaţi, iar până atunci vă prezint şi câteva imagini din interiorul său. Chiar este unicat!

https://turismsiculturainbalcani.wordpress.com

Imagini: https://turismsiculturainbalcani.wordpress.com