de Issabela Cotelin

O pădure de gânduri
A crescut în singurătatea mea.

Acesta e un stejar
Înălțat acolo odată cu ea,
Alături de el se scutură-n floare
Un castan ruginit și încă milos
Cu umbra sa,
Mai încolo, o trestie
Pe valul vieții se leagănă lin,
Mai departe,
În larga zare,
Se văd și păsările călătoare,
Ursul cel negru hibernează senin
Și puiul lui rătăcit
În căușul timpului dă de mâncare,
Din când în când
Peste pădurea mea,
Dinspre zenit,
Mai trece un ultim cocor
Cât o iubire de mare,
Mai fâlfâie o pasăre de noapte în zbor,
Planează țipătul de uliu al tinereții duse
Stârnind în stele reci
Lumini apuse.

În rest e bine - liniște și pace
Și vântul nefiresc în creangă tace.

(Poezie din volumul „Câmpul cu narcise”, editura Betta, 2021)

https://semaiintampla.com/

Sursă foto: https://life.ro/