de Daniela Topîrcean

Mi-ai dat în dar 
ce  n-aş fi  indrăznit 
să-ţi cer, să-ţi spun.
Poate doar sufletul meu ţi-a cerut 
fără cuvinte, în felul său unic,
iar tu, mi-ai dat cu dărnicie, 
m-ai luat prin surprindere 
cu-această primăvară.
Ți-ai aşternut  mâna 
– poate,  cu o luminoasă gelozie. 
ai dat binecuvântare
acestei iubiri ce-a renăscut 
ca o pasăre Phoenix,
într-o vară târzie.

Iată, ţi-o închin, ţi-o aştern 
cu grijă la picioare.
fă cum crezi, fă ce crezi 
că e  mai bine.
dă o cale, un curs 
acestei  iubiri  care s-a revărsat 
dincolo de malurile fiinţei mele
ca un fluviu,  
ce nu-şi mai regăseşte matca.

Imagine de congerdesign de la Pixabay 

Volum publicat: