de Daniela Topîrcean

Obişnuiam să dansăm
un dans fără  nume, 
un dans subtil
pe care-l învăţasem 
atunci când viaţa ne plămădise
pe amândoi
în lumina începutului, 
în unica si măreaţa secundă 
a creaţiei.

Uneori dansam un vals 
ce ne ridica uşor
deasupra pământului,
uneori un tango plin de pasiune
un du-te–vino
neliniştit al emoţiilor,
uneori o rumba exotică,
alteori un blues romantic,
-alteori o  provocare, 
un dans acrobatic, riscant,
înfrigurata căutare
a unui punct de sprijin 
înainte de a plonja 
într-un nedefinit neant.

Imagine de suju-foto de la Pixabay 

Volum publicat: