de Mihaela Georgescu

Bună, dragii mei!

Mă gândeam să vă povestesc de cât de bine se potrivește argila polimerică cu alte materiale. 

În general, se poate pune împreună cu argila polimerică orice material care rezistă la căldură. Exemple de astfel de obiecte și materiale ar fi: fire metalice, nasturi metalici, decorațiuni de orice fel din metal, mărgele de sticlă, mărgele de metal, perle naturale, etc.

Vorbim de materiale care rezistă la căldură – în cazul materialelor care sunt inserate în argila polimerică înainte de coacerea la cuptor. Și este de fapt cel mai des mod de înserare.

În unele cazuri se pot folosi și decorațiuni din acrilic, plastic, perle din plastic cu condiția să fie lipite după coacere. 

Mie personal îmi place foarte mult felul în care se potrivesc argila polimerică și firul metalizat. Și aici găsim fir metalizat din cupru, aluminiu, cu diferite durități și chiar și în culori diferite: argintiu, auriu, culoarea cuprului, irizat, negru, roșu, verde, mov, etc. 

La perechea de cercei din poză m-am jucat cu spațiile negative create de modelul în spirală din fir metalic. Îmi place să creez spații negative în piesele mele precum niște uși care lasă să se întrezărească ceea ce este în spatele bijuteriei. 

Datorită faptului că argila polimerică se poate pune împreună cu elemente metalice fără niciun risc, se pot insera astfel în piesele create diferite inele și agățători metalice care permit reunirea elementelor într-un design central.

Sper că v-am trezit curiozitatea cu privire la acest material minunat denumit argilă polimerică.

Vă mulțumesc că ați citit acest articol! Vă urez o zi minunată și creativă!

Mihaela 

https://learnpolymerclay.blog/

https://learnpolymerclay.com