de Issabela Cotelin

Degeaba – exclami în gând la sfârșitul unei convorbiri în care interlocutorul își execută perorația și, atunci când vine rândul tău să spui ceva sau se presupune că ar trebui să ai o părere – conversația fiind prestabilită la statutul de dialog – aprobă cu câteva „da”-uri absente sau alte cuvinte, și mai neutre, revenind imediat la ale lui. Când simți în aer nerăbdarea celuilalt de a-și continua expunerea, ignorându-te total, în ciuda aparenței de, cum spuneam, dialog, simți că vorbești degeaba.

Degeaba e când îi spui repetat celuilalt că nu te interesează un lucru anume (să zicem că partenerul, oficial sau nu, îți cumpără repetat Cola, deși tu i-ai tot zis că-ți place Pepsi) sau că nu dorești să-ți spună cumva anume (să zicem că, în ciuda protestelor tale pe diverse tonuri, partenerul continuă să-ți zică nonșalant “pisicuța mea scumpă” sau “dragul meu cotoiaș”) sau alte mărunțișuri perpetue, care într-o zi te aruncă în revelația că celălalt nu te aude, de fapt.

“Degeaba” e când prietenul îți aduce floricele zilnic, tu fiind, să zicem, o ecologistă sau o activistă învederată împotriva florilor crescute-n sere. Sau când prietena-ți gătește în continuare cotlete-n sânge după ce te-ai hotărât de-un an să fii vegan. Iată două cazuri în care cei din urmă, activista și veganul, pică prost întotdeauna, în cazul unei binevenite despărțiri, și pe care cuvintele “e prost/proastă, nu știe ce-i bine/nu știe să aprecieze” îi vor însoți ceva timp și după finalizarea relației.

Degeaba-i când amicul/prietenul/partenerul te aplaudă sau te contrazice constant, orice ai face sau ai zice, justificându-se printr-o sinceritate absolută. Este, într-adevăr, sincer, dar față de el însuși, față de atitudinea pe care a apucat să o aibă față de tine și de la care nu face derogări, pentru că i-a mers perfect și nu are, în viziunea lui, cum să nu meargă și de azi înainte. 

Și mai grav îmi pare că nu știu dacă e vorba atât despre un act sau un sentiment făcut sau avut degeaba, cât despre faptul că celălalt, pur și simplu, nu te vede nicicum în această ecuație cu doi membri doar teoretic, practic fiind un monom uriaș de ego, interesat doar de propria-i adunare la acesta a senzațiilor personale.

Iar, de obicei, toate aceste relații chiar merg înainte… degeaba, fiindcă inerția sufletului uman, prins într-o oarecare stabilitate, oricât de precară ar fi ea, se urnește greu din locul călduț în care s-a cuibărit la un moment dat. 

Sursă foto https://www.gemtracks.com/