de Issabela Cotelin

La poarta sufletului tău
Nu-i nimenea să bată,
Căci cheia am luat-o eu
Și poarta-i ferecată...

Mai țineți minte? Sunt câteva versuri anonime de pe “vremea noastră”, care circulau ca rapidul București-Constanța vara, dus-întors, prin oracolele acelui timp.

Ei bine sau alors (cum spune o bloggeriță care-mi place mult), zilele trecute mi-am auzit unul dintre copii recitându-le prin casă, în hohote de râs. Era în plin turneu important și local – virtual, evident – de LOL, cu chatul deschis, și, împreună cu alții, citea între timp mesaje vechi de dragoste de pe un site specializat, pe care bântuie când vor să se amuze, tăvălindu-se de râs la fiecare. Au extrapolat, desigur, poarta din versuri, cu un umor de calitate, care nu avea cum să nu mă încânte, chiar dacă nu mi-am exprimat verbal această încântare. Verbal doar am mormăit, ca orice părinte, “ce știi tu..:”.

Din câte îmi aduc aminte, versurile originale, știute de mine, aveau pronumele personale inversate. Acum, că le-a inversat cel ce le-a introdus, că le-au inversat copiii care râdeau de ele…  nu cred că mai contează.

Contează că, auzindu-i, ai fi zis, la prima gândire, “ce bădărani, ce insensibili, ce…”. „N-au strop de simțire, nu mai există romantism” – asta chiar am auzit-o des printre rândurile părinților de azi. 

Așa că m-am dus puțin cu toată ființa mea în versurile cu pricina, încercând să-mi amintesc. Și mi-am amintit că pe prozaicii din noi nici cândva nu-i impresionau astfel de rime cu țintă lacrimogenă. Și că unii, tot dintre noi, n-ar fi fost, ca și azi, în stare fizică să le scrie până la capăt. Și că eu n-am avut oracol, numai pentru faptul că avea toată lumea, în schimb îmi plăcea să scriu în toate care mi se dădeau. Și țin minte aproape perfect cum majoritatea le scriau, pe acestea sau pe altele, pe care le-am mai comentat la un moment dat pe blog – erau câteva poezioare din acestea atunci, care ne umpleau caiețelele, repetabile și nestingherite. Iar eu mă feream ca de mere pădurețe să scriu ce scrie toată lumea, voiam să fiu originală cu orice preț și, când dădeam de clișee precum cel exemplificat râdeam ca băiatul meu azi.

Alors – din nou – nu eram nici eu romantică..? Ba eram, totuși, cea mai romantică fetiță din lume, eram romantică până-n unghia celui mai mic vis, gând și dor, numai că ascundeam acerb acest lucru, întocmai ca pe o slăbiciune ce nu trebuia văzută, ci doar ghicită de un prinț pe cal alb care, cel puțin atunci, a făcut pană sau a căzut pe undeva, prin praf, că la mine n-a mai ajuns.

Revenind la copiii noștri, ne-romantici prin definiția pe care le-am dat-o aprioric, am regăsit, tot de curând, un bilețel prin casă. Primul bilețel, primit tot de copilul meu, de la o colegă veche și mutată acum, din clasa a patra, în care ea îi scrisese: “Ești dezordonat!”. Bilețel considerat intim la vremea lui, în împrejurările date, și care l-a topit de un romantism incipient și nativ, acum ca și atunci, în ziua în care l-a primit. Un bilețel în care nu conținutul conta, ci faptul că exista în sine, că existase momentul acela vechi dintre cei doi ca atare, cearta ei și supărarea lui. Împăcarea de după, din timpul orei următoare, când doamna explica la tablă lucruri care n-au rămas în mintea nimănui. Au rămas doar gestul lui de a-și aduna lucrurile împrăștiate și fericirea ei că i se luase sfatul în considerare. Iar fiorul faptului trecut definitiv și nostalgia neîntoarcerii clipei vor rămâne, probabil, mult timp de-acum încolo, pitite bine și ieșind, din când în când, nechemate.

Și am știut astfel că romantismul adevărat, ca stare de spirit, și nu cel declarat cu flori, bomboane, texte sclipitoare și poza demonstrativă aferentă, n-a murit și că nu va muri niciodată. E ascuns în sufletele noastre, nu-i pus pe tejghea, ca piesă de schimb, pentru că, de multe ori, din păcate, nu căpătăm nimic pe el. Sau îl dăm gratis și ne e făcut praf de cine știe ce prozaism existențial. Așa că, preferăm încă să-l ținem în lesă ori să-l ferecăm în suflete, ca pe un secret, ca pe o stare nefirească, și să înghițim de unii singuri cheia de la poarta lui…

https://semaiintampla.com/

Credit imagine: https://www.pinterest.ru/

Volume publicate: