praf

de Marian Hotca

mă pierd în goluri de praf
cu respirația întoarsă într-o penumbră supradimensionată
glasul ca un țipăt al hârtiei
îmi descompunea gândurile în cuvinte diforme

au înlemnit tăcerile în oase 
cenușă peste cenușă e deșertăciunea trupului
pus să moară la ore fixe din vreme 
îndrăznesc să pășesc pe strada aceasta 
incompatibilă picioarelor mele

merg fără să mai înțeleg huma întâmplărilor
și decupez îngeri orbi în lumina absurdă  
ce alunecă în sânge
asfaltul se alungește până în întuneric
fac câțiva pași înapoi prin smoală 
și mă împiedic într-o aripă ruptă de înger

o iau și-o atârn într-un gând 
nespus 
privesc în mine ca într-o oglindă fadă 
mă văd uimit 
că mai sunt cu mine în inimă 
și pietrele-s împovărate de praf 

Imagine de Free-Photos de la Pixabay 

Poem din volumul “Scară de lumină”