de Issabela Cotelin

De inimă albastră
Cântă uneori oamenii lumii.

Ciudat, mi-am zis,
Cum o culoare atât de clară
Duce așa greutate
În spate
Mută și-amară.

Când aveam vârsta visului mult prea fragil
Era culoarea cerului de vară
Și-a valurilor mării fermecate
Și mi-am amintit
Cum infinitul lor tot
Tiptil
S-a ascuns în adâncul
Unor alți ochi de copil
În care
Neștiind să înot
Aproape m-am înecat.

Atunci mi s-a relevat
De ce penelul, coarda, pana măiastră
Cântă întruna de inim-albastră.

Purtăm în noi câte un val
Dintr-o poveste uitată
Ce n-a mai ajuns la vreun mal
Vreodată.

https://semaiintampla.com/