de Daniela Topîrcean

Ţinuse-n mâna sa paharul 
plin cu-o licoare aurie,
băuse-ntregul conţinut aproape în neştire,
iar la final încununase totul
cu-n plescăit uşor nemulţumit
că vinul nu fusese exact aşa cum l-a dorit.
Nu bănuia că-n picăturile ce le gustase
şi-i picuraseră ușor pe haina prafuită,
plânsese o floare parfumată de salcâm
în noaptea de iubire nesfârşită...

Paharul din mâna sa murdară și bătătorită
era dintr-un cristal cu fine încrustaţii,
prea fine pentru a le observa cu mintea-i obosită
căci după ce setea trupului fusese potolită,
cu nepăsare beţivul îl izbise strașnic
de-o lespede de piatră,  
spărgând în mii de cioburi 
cupa de cristal, nepreţuită !

Imagine de Marco Schroeder de la Pixabay